Cu o istorie de peste 20 de ani, baschetul în fotoliu rulant a cunoscut o renaștere în ultimii ani, generând dueluri crâncene și spectaculoase, dar și consolidând o comunitate unită prin prietenii durabile.
La finele acestei săptămâni, Sibiul a găzduit prima etapă a Campionatului Național de Baschet în Fotoliu Rulant. În Sala Transilvania, s-au desfășurat 12 meciuri, iar CSM Corona Brașov a fost echipa câștigătoare a rundei, consolidându-și statutul de forță în această disciplină.
Originea baschetului paralimpic în România: „I-am întâmpinat cu scaune de stradă. Râdeau de noi”
Evenimentul a reprezentat o oportunitate importantă pentru membrii celor 7 echipe de a reflecta asupra începuturilor baschetului în fotoliu rulant în România. Mulți dintre ei au avut un rol semnificativ în dezvoltarea sportului paralimpic.
Pionierii acestui sport provin din Arad, unde, acum mai bine de 20 de ani, Gabriel-Ovidiu Dronca și alții au înființat prima echipă de baschet în fotoliu rulant.
În perioada 2003-2004, arădenii au fost invitați la Brașov, unde s-a format un grup entuziast al sportului.
„Îmi aduc aminte că aveau scaune de baschet adevărate, iar noi, cu scaune de stradă. Ne făceam strategia «să-i învăluim pe viteză». Râdeau de noi, era ca în filmele SF”, a rememorat, cu nostalgie, Petru Pungă, căpitanul Coronei Brașov.
„Atunci m-am îndrăgostit de acest sport. Până atunci jucam doar tenis de masă. Văzând frumusețea și tehnica baschetului, am căutat oameni pentru a forma o echipă la Brașov”, a adăugat liderul echipei galben-albastre.
Comunitatea baschetului adaptat se leagă prin povești: „Puterea nu stă în picioare, ci în inimă”
La Cluj-Napoca, John McDaniels a fondat ACS Paralimpic Salvia 2000, una dintre cele mai vechi organizații sportive pentru persoanele cu dizabilități. După întoarcerea sa în SUA în 2012, Bianca Vescan, fostă jucătoare profesionistă de baschet, a preluat antrenarea echipei clujene.
„În 2008, am scris un referat despre sportul paralimpic la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Așa i-am cunoscut pe cei de la Salvia și m-au impresionat poveștile lor”, a declarat Vescan.
„Trei dintre ei au crescut într-un orfelinat, iar învățătoarea lor a fost ca o mamă. Au terminat o școală profesională și și-au găsit o direcție în viață. Sunt luptători și învingători. Lumea nu înțelege poveștile triste ale multora dintre ei”, a adăugat antrenoarea echipei Salvia Cluj-Napoca.
Viața multora dintre jucătorii de la Sala Transilvania s-a schimbat brusc. Unii au trecut prin accidente feroviare sau rutiere, alții au avut accidente sportive sau s-au născut cu afecțiuni precum poliomelita sau spina bifidă. Un jucător prezent la Sibiu suferă de paraplegie în urma unui glonț din 1989, la Revoluție.
Confruntându-se cu diagnostice variate precum paraplegie, tetrapareză spastică sau diverse amputații, jucătorii celor 7 echipe au găsit un sens și o misiune în sport.
Mulți dintre aceștia sunt campioni naționali în diverse sporturi paralimpice: tenis, fotbal sau baschet. „Fotoliul rulant nu mă ține legat de pământ – m-a învățat să zbor altfel. Puterea nu stă în picioare, ci în inimă — inima mea nu se predă”, a afirmat Doina Părăian, multiplă campioană de tenis de masă și atletism, din echipa Salvia 2000 Cluj-Napoca.
„Îmi plac poveștile lor, chiar și cele mai triste, adesea cu umor. Au reușit să meargă înainte și să nu le permită să devină un obstacol”, a spus Răzvan Angheluță, antrenorul Coronei Brașov și al naționalei. „Au o determinare incredibilă. Visează să continue”, a adăugat el.
Problemele infrastructurii afectează dezvoltarea baschetului în fotoliu rulant: „Scaunele costă 4000-5000 de euro”
Bianca Vescan a discutat despre dificultățile canalizate pe infrastructură, menționând că în Cluj este greu să găsești săli adecvate și că uneori se antrenează în spații mici, în timp ce trebuie să concureze pe terenuri omologate. Aceste provocări au dus la lipsa de continuitate pentru baschetul în fotoliu rulant.
„Eram constrânși de absența sălilor, nu aveam acces la antrenamente. În plus, scaunele sunt foarte costisitoare. Cele pe care le folosim costă între 4000-5000 de euro”, a explicat Pungă.
În 2022, un meci între echipa din Sibiu și cea din Brașov a energizat baschetul adaptat, ceea ce a condus la organizarea constantă a competițiilor. Antrenamentele sunt extenuante și necesită o formă fizică excelentă.
„În vară, îmi fac bășici la palme. Trag de cercuri, iar efortul este imens. Până nu te așezi într-un scaun și începi să joci, nu realizezi cât de mult efort depui. Chiar am avut bășici de fiecare dată. E o muncă grea. Ne concentrăm pe tactică și pe pregătire fizică pe parcursul sezonului”, a spus Angheluță.
Meciurile sunt palpitante, iar competiția este destul de acerbă, tactica având un rol esențial atât în atac, cât și în apărare. Cele 12 jocuri de la Sibiu au propus momente intense, cu jucători care cădeau din scaune.
„Libertatea nu se măsoară în metri parcurși, ci în curajul de a continua când totul pare pierdut”
Cu toate acestea, fair-play-ul rămâne esențial în meciurile de baschet paralimpic. Jucătorii se cunosc bine, se bucură de reuniri și împărtășesc momente de camaraderie.
„Baschetul nu este un sport simplu, este dur, iar adrenalina se simte pe teren. Dar, în afara jocului, suntem prieteni extraordinari. Ne vizităm și suntem o familie adevărată,” a dezvăluit Pungă, cunoscut sub numele de „Gix”.
„Comunitatea noastră este mică, dar extrem de unită. Orice sală în care ne întâlnim devine loc de îmbrățișări și saluturi. Rămânem rivali pe teren, dar după meciuri ne relaxăm împreună, ca să spun așa”, a adăugat Angheluță.
Pe finalul turneului, după încheierea majorității partidelor, baschetbaliști din 4-5 echipe se strang pe marginea terenului, formând un cerc și petrecând timp discutând și râzând.
Cu ocazia zilei de naștere a uneia dintre jucătoarele clujene, un băiat de 11 ani, cel mai tânăr membru al echipei din Sibiu, îi oferă un buchet de flori. După aceea, poveștile se continuă la o bere, într-un bar apropiat.
Am realizat că direcția este mai importantă decât forma pașilor. Că puterea nu este în mușchi, ci în minte. Că libertatea nu se măsoară în metri, ci în curajul de a continua când totul pare pierdut.
– Sorin Para, jucător la CSM Corona Brașov
Comunitatea baschetului paralimpic, o comunitate unită
