Stanciu, care își va încheia contractul cu Damac în vară, se va alătura echipei Genoa ca jucător liber. Conform surselor din Italia, mijlocașul român va semna un contract pe un sezon, cu opțiunea de prelungire pentru încă un an, și va avea un salariu anual de aproximativ două milioane de euro.
Răzvan Raț: “Dan Șucu și l-a dorit foarte mult pe Stanciu. Nu puteam să începem campania decât cu un jucător ca el”
Răzvan Raț (43 de ani), parte din Consiliul de Administrație de la Genoa, a confirmat acordul cu Nicolae Stanciu și a oferit câteva detalii despre căpitanul echipei naționale a României.
“Am demarat negocierile cu el și cu agentul său. Avem un acord de principiu. Există încă câteva detalii de finalizat în săptămânile următoare. Consider că Stanciu este un jucător emblematic pentru România și echipa națională. Este un jucător foarte apreciat, un simbol al echipei naționale.
Dacă voiam să începem cu cineva sau să aducem pe cineva la Genoa, Nicolae Stanciu era alegerea perfectă. Cred că este cel mai relevant jucător cu care puteam să pornim. Este extrem de important pentru România și îmi doresc din tot sufletul să devină un jucător cheie pentru Genoa.
Da, Dan Șucu și l-a dorit mult pe Stanciu. L-a dorit și în trecut la Rapid. Se pare că dorința sa a fost îndeplinită. La o altă echipă, dar, în cele din urmă, este ceea ce își dorea Dan Șucu“, a declarat Răzvan Raț.
Răzvan Raț respinge transferurile lui Louis Munteanu, Ianis Hagi sau Darius Olaru la Genoa
Așadar, recent au circulat informații în presă conform cărora Genoa ar fi interesată și de transferul golgheterului din Superliga, Louis Munteanu. Răzvan Raț a infirmat aceste zvonuri, precizând că, cel puțin deocamdată, nu se discută despre alți români care să vină la clubul din Serie A.
“Louis Munteanu? Nu, nu a fost niciodată o opțiune, nu am discutat despre el. Vreau să clarific și situația altor jucători menționați în presă – mă refer la Ianis Hagi și Olaru. Nu am avut nicio discuție despre acești jucători. Singurul jucător român cu care am avut negocieri este Nicolae Stanciu, acesta este totul”, a adăugat Raț.