

– Publicat duminica, 29 iunie 2025, 12:02 / Actualizat duminica, 29 iunie 2025 12:15
Enzo Maresca (45 de ani), antrenorul echipei Chelsea, a avut observații critice la adresa arbitrajului după victoria cu 4-1 asupra Benficăi în prelungiri, exprimându-și nemulțumirea față de reglementările privind furtunile care au dus la suspendarea meciurilor. „Poate că nu este locul optim pentru astfel de competiții”, a declarat el, vizibil iritat, după partidă.
În sferturi, Chelsea va întâlni Palmeiras, care a învins în optimile de finală pe Botafogo, cu 1-0, după 120 de minute;
Finala se va desfășura în New Jersey, pe 13 iulie, la ora 22:00.
Tehnicianul echipei engleze s-a declarat mulțumit de rezultatul de 4-1 împotriva Benficăi și de avansarea echipei în sferturile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor. Totuși, meciul a fost mai greu decât anticipase, având în vedere pauza de două ore și penalty-ul disputat acordat echipei portugheze în ultimele momente, care a dus meciul în prelungiri.

Reacția antrenorului de la Chelsea, după calificarea în sferturi la CM al cluburilor
„Sunt foarte mândru. Cred că am făcut un meci foarte bun. Jocul a fost întrerupt, iar apoi totul s-a schimbat. E dificil să aștepți mai bine de o oră. Eram la egalitate, 1-1, și apoi am continuat să jucăm. Victoria este meritată. Suntem printre cele mai bune opt echipe ale turneului și suntem extrem de fericiți. Acesta a fost unul dintre cele mai reușite meciuri ale noastre”, a declarat Maresca. Ulterior, tonul său s-a schimbat drastic.
Întrebat despre penalty-ul transformat de Di María în minutul 90+5, Maresca a reacționat cu nervozitate.
„Conform regulilor, acel moment nu era fault. Faza a început de la o lovitură liberă nejustificată. A fost un joc cu mâna, dar nu a fost un fault pentru lovitură liberă. Uneori, e mai bine să nu comentezi despre arbitraj, deoarece, în general, am meritat să câștigăm meciul. E preferabil să discutăm despre echipă, nu despre arbitri. Acum trebuie să ne recuperăm jucătorii și să ne refacem energia pentru a putea avansa”, a spus el.
Antrenorul și-a exprimat nemulțumirea față de întreruperea de două ore provocată de avertizarea de furtună și de deteriorarea vremii din Charlotte.

„Pentru mine, ceea ce s-a întâmplat nu are legătură cu fotbalul. Au fost deja suspendate șase sau șapte meciuri aici. Consider că este absurd, o glumă. Este cu adevărat incredibil; ceva ce îmi este greu să înțeleg. Înțeleg motivul de siguranță pentru care jocul trebuie întrerupt. Dar dacă suspendă șase sau șapte meciuri, atunci probabil că acesta nu este locul potrivit pentru competiții de acest gen…
„Este o competiție fantastică. Este Campionatul Mondial al Cluburilor, cu cele mai bune echipe din lume. Însă șase, șapte meciuri suspendate nu este firesc. La un Campionat Mondial, câte meciuri sunt întrerupte? Probabil niciunul. La Campionatul European? Niciunul. Există o problemă aici. Suntem aici de două săptămâni și au suspendat deja șase sau șapte meciuri”, a adăugat antrenorul.
„Este o problemă pentru mine, ca antrenor. Cum să-mi mențin jucătorii concentrați timp de două ore? În timpul așteptării, vorbesc cu familia, mănâncă, se joacă, râd; cum să mențin concentrarea lor? Suntem fericiți că suntem aici, dar ceva nu funcționează corect”, a concluzionat el.