Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat că, conform celor mai recente informații, Unirea Slobozia se va muta pe stadionul său până la sfârșitul anului.
Gino Iorgulescu, detalii importante despre stadionul Unirii Slobozia
Iorgulescu a menționat că, odată ce va fi informat despre finalizarea lucrărilor de modernizare ale arenei, va continua imediat procesul de omologare a stadionului din Slobozia.
„Din informațiile pe care le am, Slobozia ar trebui să se mute pe noul stadion până la sfârșitul anului. Când aflăm oficial, vom trimite imediat oamenii pentru omologare. Asta ne-au promis ei. Trebuia să fie gata vara trecută, dar lucrările s-au întârziat. Este o realitate cu care ne confruntăm de ceva timp, cu diverse probleme.”
Ați văzut și ce situație se înregistrează în alte orașe precum Timișoara sau Constanța, unde stadioanele sunt în construcție. La Slobozia se apropie finalizarea, iar la Clinceni s-au realizat unele îmbunătățiri, inclusiv modernizarea vestiarelor.”, a declarat Gino Iorgulescu.
Unirea Slobozia, aproape de întoarcerea pe terenul propriu
Unirea Slobozia este pe cale să revină acasă, după o așteptare de aproape doi ani în care stadionul din Clinceni le-a găzduit meciurile de pe teren propriu.
Deși revenirea echipei antrenate de Andrei Prepeliță a fost amânată în repetate rânduri, acum lucrurile par să fie pe drumul cel bun.
Printre facilitățile stadionului din Slobozia, după modernizare, se numără: teren nou cu gazon hibrid (105×68 m), pistă de atletism cu tartan (5 culoare, 400 m lungime), piste de alergare (2.968 mp) și sistem de drenaj, irigații automate și încălzire electrică.