Celtic Glasgow a suferit o nouă înfrângere duminică, pierzând cu St Mirren (1-3) în finala Cupei Ligii Scoției. Acesta este al treilea eșec consecutiv din meciurile disputate sub conducerea noului antrenor francez Wilfried Nancy.
Pe stadionul „Hampden Park” din Glasgow, în fața a aproape 50.000 de spectatori, St Mirren a marcat prin golurile lui Marcus Fraser (min. 2) și Jonah Ayunga (min. 64 și 76), în timp ce Celtic a reușit să înscrie prin Reo Hatate (min. 23).
St Mirren este fosta echipă a lui Mihai Popescu, fundașul central al lui FCSB și al naționalei României, care a jucat acolo în 2019, împrumutat de la Dinamo.
Criză la Celtic sub conducerea lui Wilfried Nancy: trei meciuri, trei înfrângeri
Wilfried Nancy devine primul antrenor al clubului scoțian care nu reușește să obțină nicio victorie în primele trei confruntări.
Celtic a fost învinsă în campionat de Hearts (1-2) pe 7 decembrie și a cedat apoi și în fața AS Roma (0-3) în Europa League, la doar patru zile distanță.
”Fanii nu ar trebui să aibă răbdare, dar vreau să le transmit că și eu lucrez din greu și știu ce ne dorim”, a declarat Nancy după ultima înfrângere.
”Sunt dedicat. Suntem evaluați în funcție de rezultate, iar eu îmi cunosc responsabilitățile. Trebuie să câștigăm pentru a le oferi încredere și a câștiga timp, sunt conștient de asta. În acest moment, suntem puțin fragili, dar rolul meu este să le insuflu încredere și să continuăm”, a adăugat antrenorul.
Celtic se află pe locul doi în campionat, la șase puncte în spatele liderului Hearts, având totuși două meciuri mai puțin disputate. Nancy a fost angajat pe 3 decembrie, semnând un contract pe doi ani și jumătate.
Francezul, în vârstă de 48 de ani, a preluat echipa după un start de sezon difficult, Celtic nereușind să se califice în Liga Campionilor la finalul lunii august, iar tensiunile cu fanii au dus la demisia fostului antrenor Brendan Rogers la sfârșitul lunii octombrie.
Nancy, care a câștigat Major League Soccer Cup în 2023 și Leagues Cup în 2024, a preluat o echipă care se află într-o perioadă mai complicată, având în vedere rezultatele slabe recente.