Moartea marelui portar a fost urmată de o diversiune jenantă din partea unui club ministerial față de care Helmut și-a exprimat în mai multe ocazii disprețul profund.
Dispariția unei persoane ar trebui să unească, nu să divizeze! Lângă fiecare catafalc se reîntâlnesc neamuri care, din diverse motive, nu au mai comunicat de decenii. Este de așteptat ca Duckadam să fie privegheat și de Ilie Dumitrescu, și de Lăcătuș, care se află pe părți opuse ale baricadei ideologice „Care este adevărata Steaua?”. Pentru că Helmut le-a fost coleg și a fost figura principală a celei mai mari realizări din istoria fotbalului românesc!
Cine hotărăște?
Întrebarea „Care este adevărata Steaua?” nu are relevanță în aceste clipe de tristețe profundă. Conform unor decizii judecătorești (care pot fi contestate și reanalizate chiar și după zeci de ani), ea aparține celor de la unitatea militară din Ghencea. În schimb, asemeni susținerii din tribunele mereu pline ale Arenei Naționale, Steaua este considerată cealaltă. Unii dețin palmaresul, iar ceilalți au afecțiunea publicului.
Ultima dorință
Cei care dețin palmaresul însă nu se mulțumesc cu atât. Cu trupul marelui portar încă nesfârșit, ei încearcă să preia controlul și să i se organizeze funeraliile fără acordul celor din familia lui Helmut, care nu putea ignora o dorință clar exprimată a defunctului.
Dovezi clare de aversiune
„Am aversiune față de Armată pentru că m-a dat afară după Sevilla. După Revoluție a trebuit să mă angajez, mulțumită lui Corneliu Vadim Tudor, la Poliția de Frontieră. Niciodată nu voi mai păși în Ghencea, indiferent de situație!” Aceste cuvinte au fost afirmate de Duckadam în 2016, pe 7 mai, într-un interviu, cu 30 de ani după Sevilla. De atunci, el a reiterat acest sentiment de nenumărate ori. Ce clarificare mai poate fi dorită?
Helmuth Duckadam
Culmea tupeului
Chiar și atunci când lucrurile par clare, intrigile întreținute de oamenii din Oștire continuă să existe. În dorința de a obține publicitate și o imagine favorabilă, poate și clemență în fața milioanelor de oameni care nu ţin cont de hotărârile lor juridice atât de detaliate. Dar ce tupeu este necesar pentru a-ți lega numele, chiar și în momentul decesului unui om care te-a detestat profund?
Pentru a-i deranja familia, deja devastată de durere, oferindu-le un astfel de târg nedrept? Pentru a-i provoca să depună trupul neînsuflețit într-un loc pe care el a jurat că nu-l va mai păși? Sufletul lui Duckadam contra unor sume care nu sunt decât fonduri din bugetul ministerial?
Dezertori de la decență
Culcat, diversioniștilor! Ce ați încercat să faceți reprezintă un act de o josnicie extremă care vă dezonorează. Clubul Steaua este o poveste și o legendă, însă cei care se ocupă cu astfel de manevre funerare nu sunt decât niște dezertori de la lecția elementară a decenței!
