Să presupunem, prin absurd normal, că Pep Guardiola s-ar așeza, într-o după-amiază liniștită, așa cum nu prea a mai avut parte în ultimul an, dar și ploioasă, așa cum se întâmplă adesea la Manchester, să joace „Adevăr sau provocare” cu staff-ul său.
Evident, varianta pentru adulți. Și să ne imaginăm că, atunci când îi vine rândul să-și tragă cartonașul, Pep se confruntă cu întrebarea: „E adevărat că ar fi fost mai bine să pleci de la City după câștigarea Champions League? Sau un an mai târziu, după cel de-al 4-lea titlu consecutiv în Premier League?”.
Suntem convinși că răspunsul lui Guardiola ar fi un „NU” definitiv? N-aș crede. Toate semnele sugerează că aceste îndoieli l-au afectat profund în ultimele luni. Aș putea menționa și un divorț, o problemă personală cu care te confrunți constant, deși despărțirea în sine datând de ani buni, dar prefer să rămân strict pe subiectul fotbalistic.
În interiorul lui Guardiola a existat această opțiune, dar din motive sentimentale, de confort sau dintr-o încredere exagerată în propriile abilități, a hotărât să rămână, să prelungească contractul care urma să expire și să pornească pe un drum mai degrabă necunoscut.
Se spune că drumul spre iad este pavat cu intenții bune, iar Guardiola a avut cele mai bune intenții atunci când a luat această decizie. Nu sunt la fel de sigur că a anticipat ceea ce va urma. Aceasta este o eroare majoră, deoarece nu mai este același Pep de la Barcelona, la prima sa aventură similară, cumva prea emoțional și deloc cinic.
În 2012, a decis că trebuie să își abandoneze creația pentru că a simțit că nu va beneficia de sprijin din partea unei conduceri care, paradoxal și surprinzător, îl dorea plecat cât mai repede. Se știe că bărbații se maturizează greu, unii niciodată, dar se presupune că, trecând de 50 de ani, luciditatea ar trebui să primeze.
La Manchester City, sprijinul conducerii este evident. Nu-mi imaginez pe cineva din club spunându-i lui Guardiola că va fi dat afară. Nici măcar șeicul Mansour, în palatul său strălucitor din Abu Dhabi. Aceasta ar putea fi o problemă, legată de confortul său. Astfel, Pep a decis că nu poate abandona creația sa, fără să simtă pericolul de a fi devorat de ea.
Real Madrid și lecția din derby
Duminică, discutam despre derby-ul madrilen și, considerând dificultățile cu care s-a confruntat Real Madrid în acest sezon în fața adversarilor puternici, mă întrebam dacă putem include Manchester City în această categorie. Cred că am aflat răspunsul marți seară, la finalul partidei de pe „Etihad”.
Azi, City pare a fi o echipă de renume doar la nivel de nume, fiindcă realitatea o plasează în altă categorie. A continua să credem că situația lui Rodri este cauza acestei uluitoare prăbușiri din ultimele săptămâni este o mare greșeală. City este azi mai degrabă o parodie, o echipă de „old boys”, cu o fragilitate mentală ce nu poate fi explicată decât prin oboseală. Și, de ce nu, prin convingerea că mulți dintre jucători își trăiesc ultimele luni ca „cetățeni”.
Pep Guardiola
În acest context, Guardiola a avut o strategie destul de bine gândită pentru prima manșă, având în față un adversar cu mari probleme în apărare. Și m-aș întreba cum ar fi arătat meciul cu Real Madrid cu apărarea standard și având probabil un pressing mai agresiv decât cel de marți?
Guardiola a folosit 5 fundași centrali în primul „11” și a încercat să mențină o echipă cât de cât compactă, evitând riscurile și pierderile. Știa foarte bine că atacul Madridului este extrem de periculos, știa și că Ancelotti nu este genul de antrenor care să caute inovații tactice. Planul a fost bun, dar aplicarea sa a fost deficitară, iar pierderile de posesie au dus constant la ocazii la poarta lui Ederson.
Posesia, arma cea mai valoroasă a echipelor lui Pep, s-a dovedit a fi cu două tăișuri. Nu poate fi susținută de jucători stresați și plini de îndoieli.
Deși a câștigat meciul și are calificarea mai mult decât asigurată, nu putem spune că Real Madrid a avut o prestație extraordinară. Faptul că City a fost la 10 minute de victorie este o dovadă în acest sens. Este posibil ca derby-ul cu Atletico, mai exact prima repriză, să-i fi oferit lui Ancelotti argumentele de care a avut nevoie în vestiar. Schimbările din a doua parte a duelului de sâmbătă au fost evidente, iar la Manchester s-a jucat pe aceeași linie.
„Es el camino”, a zis Ancelotti la final, și este clar că acest drum trebuie să continie, pentru că fără un efort comun, valoarea individuală, care la Real Madrid este formidabilă, nu este suficientă. „Nu credeam că echipa poate avea un spirit de sacrificiu precum cel de azi,” a mai spus el la conferința de presă.
Mai are Pep energia necesară reconstrucției?
Mă întorc la jocul cu care am început acest text. „Adevăr sau provocare”. Am stabilit întrebarea, dar care ar fi provocarea pentru Guardiola? Cred că nu este greu de intuit. „Îți asumi reconstrucția acestei echipe?”, ar putea suna ea. Probabil că răspunsul este unul pozitiv, altfel prelungirea contractului n-ar avea niciun sens. Există totuși unele dileme. Mai are Pep energia necesară? Dar capacitatea de a-și motiva jucătorii, așa cum a făcut-o până acum?
Recent, a fost subliniată o declarație a tehnicianului catalan, făcută acum câteva săptămâni, când simptomele de criză deja se resimțeau.
„Nu mă simt capabil să ofer soluții echipei atunci când adversarul este mai bun”, spunea el. Și aceasta poate fi o problemă. Guardiola nu a fost niciodată antrenorul unor echipe, Barcelona, Bayern, City, mai slabe decât rivalii. A mai pierdut, dar din motive ce nu au legătură cu valoarea echipei. În mod normal, pentru City urmează o perioadă în care va întâlni adversari mai puternici, deoarece reconstrucția nu se poate realiza rapid și implică costuri mari. Aceasta este, de fapt, marea provocare a lui Guardiola. Să accepte că nu mai este antrenorul unei echipe de top.
P.S. Ideea celor de la City cu acel banner uriaș pentru Vinicius arată că și la nivel instituțional clubul se află într-o ușoară degringoladă. Ironia asta de pub este potrivită pentru o bere, nu pentru un astfel de duel. Dacă au vrut să-l enerveze pe Vinicius cu acel refren cunoscut, n-au reușit, dimpotrivă, l-au mobilizat pe brazilian ca niciodată. Și pe colegii săi, de asemenea.
Scenografia fanilor lui City a avut un efect de bumerang
