Echipa Națională a început cu stângul o nouă campanie pentru calificarea la Campionatul Mondial. După 6 turnee finale de Mondial ratate, pare că s-a destrămat cărămidă cu cărămidă blocul de încredere și curaj construit la Euro 2024 și în calificările sale.
Valul de energie și entuziasm generat de dorința suporterilor de a avea o echipă de care să fie mândri a cedat, iar optimismul a început să se clatine. Entuziasmul poate părea o soluție temporară, un fel de suport artificial care ne ajută să continuăm, chiar și atunci când realitatea este mai sumbră.
Naționala noastră a simțit acest lucru din plin de la acel rezultat neașteptat din Elveția până la începutul campaniei de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026. Nu au contat lecțiile primite de la Belgia și Olanda, iar o națională precum Kosovo ne-a arătat că lucrurile nu sunt deloc în favoarea noastră.
De mai bine de un an și jumătate, România a supraviețuit printr-o emulație care a ajuns să umple golurile inimii.
Speranțe prea mari
Înfrângerea din meciul cu Bosnia a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât nimeni nu o anticipa. Paradoxal, România a arătat un joc mult mai bun în confruntarea cu Bosnia decât în alte meciuri din campania de calificare pentru Euro sau din Liga Națiunilor. Adversarul, contrar percepției create de media, nu este unul slab.
Deși nu mai are legătura cu standardele de fotbal din 2014, Bosnia este o echipă incomodă cu un stil de joc care ne pune probleme. Totuși, cred ferm că România este o echipă superioară Bosniei și că returul ne va demonstra acest lucru.
Controversele și criticile au apărut imediat, așa cum era de așteptat. Aceasta este prima contraperformanță a generației actuale. Chiar dacă nu este una de mare amploare, există suficient timp pentru a remedia lucrurile în această grupă de calificare.
Chiar dacă problemele nu se vor rezolva imediat, playoff-ul din Liga Națiunilor rămâne o opțiune viabilă. Și dacă nici acolo nu reușim, putem să dăm vina pe FIFA pentru modul în care au fost repartizate locurile de calificare pentru Mondialul din 2026. Așa s-a întâmplat.
Provocările din 2025
Discuțiile din zilele noastre se concentrează pe situația selecționerului pe care l-am așteptat să revină timp de 40 de ani. Faptul că Mircea Lucescu a dorit să se întoarcă și să își încheie cariera sub tricolor este o dovadă clară că și el a crezut în energia survenită din renașterea fotbalului românesc.
Mircea Lucescu după România – Bosnia-Herțegovina, meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026.
Tot ceea ce se întâmplă în prezent, de la selecție până la declarații, a afectat serios optimismul. Este Mircea Lucescu pregătit să își asume din nou acest rol după 40 de ani? Este el familiarizat cu evoluțiile din fotbalul românesc după atâția ani de absență?
Sunt complet de acord că Mircea Lucescu este cel mai mare antrenor român din toate timpurile, dar nu sunt sigur că el era cea mai bună soluție pentru 2024.
Provocări viitoare
Calendarul competițional dens poate duce la schimbări semnificative între feronțele internaționale. Aceasta aduce și un avantaj: prin prisma meciurilor din ligă, pasionații de fotbal românesc pot uita starea actuală a Naționalei.
Se uită că lucrurile nu stau deloc bine și se poate relua susținerea echipei, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi ideal ca aceasta să rămână esența, dar trebuie să fim conștienți de realitate. Comparațiile cu anii '90 își pierd relevanța, iar trecutul recent nu este suficient de glorios pentru a umbri prezentul.
Mai sunt peste 2 luni până la următorul meci oficial al Naționalei. În acest timp, se vor întâmpla multe, iar memoria despre unde am rămas se va estompa. Cu încă 8 meciuri rămase din campania actuală, s-ar putea ca cea mai bună soluție pentru a răzbate să fie uitarea, urmată de un nou început. Mai ales având în vedere câte povești mai sunt de scris.
