Sure! Here’s the rewritten article in Romanian, with all the specified modifications:
Îl înțeleg pe domnul Balaj, având și eu o experiență similară în care motivația pentru fotbal dispăruse, într-o perioadă în care presiunea era tot mai mare, axată pe rezultatul din ziua de sâmbătă.
Obiectivul
În fotbalul românesc, totul se rezumă la acest moment.
Azi se definesc cariera și competența ta. Nu contează ce ai realizat, ce intenții ai sau care sunt planurile tale de viitor. Fie că ai un parcurs de succes sau abia ai început, tot ce contează este ca echipa ta să înscrie un gol și să câștige câteva zile de liniște.
Fotbalul din România este o presiune constantă, fiecare gol încasat este un motiv de panică, iar la capitolul goluri marcate lucrurile nu sunt diferite. Este o ruletă rusească din care nu poți scăpa, indiferent de acțiunile tale.
A început să fie criticat și Mircea Lucescu, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului. Nici asta nu mai contează: nu a obținut rezultatul dorit, nu a realizat nimic, este considerat depășit și se cere înlocuirea lui. Dar cine ar putea să-l înlocuiască?
În România, dacă ai succes, ești văzut ca norocos, ai relații sau ai făcut aranjamente. Suporterii din fotbal îți oferă o susținere cu dobândă, așa cum se comportă un IFN care nu îți oferă suficiente resurse, dar cere mult în schimb. În acest mediu, nu poți să câștigi; doar amâni momentul criticilor.
Deși fanii observă din exterior, pot să vă spun că, de fapt, este plăcut până când nu mai este.
Pasiunea, fie că ești jucător sau oficial, rezistă doar până când te confrunți cu realitățile fotbalului românesc. De la Satu Mare și până la București, toată lumea are o opinie despre fotbal. Nu există oameni cărora să nu le pese de acest sport.
Mai mult, singura certitudine este că, dacă lucrezi în fotbal și vrei să faci ceva, ești considerat lipsit de valoare.
Până acum, era suficient să te simți slab doar pe stadion; acum te simți slab și acasă.
Toți avem acces la internet și folosim această voce doar pentru a critica. Internetul ne permite să ne creăm o imagine, dar arată și adevărata față.
Înțeleg de ce oamenii se simt astfel, cunosc frustările și nevoia de a se simți mai bine prin compararea cu ceilalți, dar nu înțeleg de ce trebuie să critici atunci când nu ai nimic constructiv de spus.
Soluția
Cu mulți ani în urmă, exista o emisiune TV care căuta răspunsuri la întrebarea „Care e soluția?”. Niște persoane strigau la televizor pentru a solicita soluții.
De la păreri la acuze, cineva venea cu soluții, dar acestea erau rarely eficiente.
Dacă vă aduceți aminte de emisiune, în fotbal te simți la fel. Orice întrebare primește un răspuns agresiv, sugerând că nu ești suficient de bun. Totuși, dacă întrebi corect, primești răspunsuri simple care se reduc la concluzii ce sunt de multe ori standard:
„Cine are răbdare?!”, „Nu merge la noi!”, „Lipsă de bani!”, „Nu este bine!” sau „Cine ești tu și ce ai realizat?!”. Și orice ai făcut, nu este suficient.
În ciuda încercărilor, nimeni nu vrea să implementeze schimbări, iar dacă totuși încerci, devii neplăcut pentru ceilalți.
Ființele umane au nevoie de statut și validare, iar în mediul critic al fotbalului românesc, îți spui repede adio statutului, iar validarea devine o alergare după succes într-un fotbal care abia mai definește succesul.
Succesul
Pentru noi, succesul se reduce la un loc 6 într-un campionat în care abia reușim să intrăm în grupe europene. Sărbătorim dacă ne calificăm, dar uităm că în aceleași grupe se află echipe din Malta, Feroe și chiar Gibraltar.
Contează că suntem acolo, la urmă.
Astfel, ne petrecem un an plin de scandaluri după fiecare etapă, ajungând tot la același rezultat.
Într-un mediu atât de imprevizibil, suntem, paradoxal, previzibili.
Fotbalul reprezintă foarte mult pentru noi.
Dar dacă este atât de important, de ce nu avem grijă de el?
Performanța
Ne dorim performanță, dar nu știm să o definim.
Dacă performanța înseamnă să câștigi campionatul dar să ieși devreme din competițiile europene, înseamnă că trăim într-un paradox. Cerem prea puțin, dar la fel cerem și prea mult.
De ce suntem nemulțumiți că nu ajungem la turnee finale dacă ne definim performanța prin meciurile interne?
De ce ne dorim să jucăm ca Barcelona, când nu implementăm nimic din stilul lor?
De ce vrem să fim ca Spania, când suntem capabili să fim doar români?
Să ne clarificăm ce dorim, ca suporteri:
- Vrem să avem în echipă doar români, dar știm că nu sunt deosebiți.
- Încă credem că suntem buni, dar talentul nu mai există în aceleași măsuri.
- Ca să fim mai buni, trebuie să ne uităm la străini, dar ne temem de valoarea acestora.
- Și dacă aducem un jucător bun, îl considerăm suspect, căci altfel n-ar fi venit.
Se leagă perfect logic.
Revenind la ideea performancei și soluțiilor, acestea sunt simple, dar în același timp complicate.
De ce sunt simple? Pentru că trebuie doar să ne definim identitatea și obiectivele.
Dezvoltarea pornește de la o evaluare corectă a situației.
De ce e complicată? Pentru că nu percepem nevoia de dezvoltare, ci exclusiv rezultatele.
Performanța trebuie să fie evaluată pe două planuri: sportiv și financiar.
Dacă în sport am acceptat să ne mulțumim cu puțin, cum rămâne cu performanța financiară?
Considerăm că totul e normal atunci când plătim la timp, deși întârzierea este o regulă.
Cum putem vorbi despre profituri, când nu suntem siguri că ne acoperim cheltuielile?
Opiniile sunt vaste, dar concluzia e că trebuie să redefinim mediul fotbalistic.
Este unul mult prea critic pentru ceea ce suntem capabili, iar soluția este să recunoaștem stadiul nostru actual.
Rezultatele selective nu oferă tradiție în performanță.
Ne generează un sentiment de nostalgie care, în fotbalul de azi, nu prea mai are relevanță.
Refuzăm să ne acceptăm condiția actuală; trăim în trecut și ne dorim să retrăim momentele dorite, dar acest lucru este imposibil. Ceea ce putem face este să construim un viitor, renunțând la trecut.
