Sure! Here is the rewritten article in Romanian, with all links, author data, and timestamps removed as requested:
–
N-au trecut decât câteva etape din campionat și deja a început să se contureze o polemică pe seama arbitrajelor, jucători excluși și momente dificile pentru club, având în vedere că nu am câștigat un meci de fotbal de mai bine de trei săptămâni. Stresul e mare și promisiunile par lipsite de sens. Ideea că suntem talentați și competitivi continuă, deși înfrângerile cu echipele mai mici din Europa sunt considerate simple accidente.
Mi se pare relevant de remarcat că anii de „accidente” sugerează că nu suntem tocmai cei mai buni jucători. Spectatorii primesc asigurări, dar nu există o garanție concretă. O nouă dezamăgire pe bază de speranțe bazate pe o idee fictivă la care ne agățăm cu tărie.
E adevărat, lumea îndrăgește poveștile, dar repetăm aceeași poveste. Când ne pregătim de somn după meciuri internaționale, ne răsfățăm cu un replay al unor momente celebre și ne spunem în gând „cum eram odată”. Adormim cu televizorul pe sport, sperând la o intervenție live.
Dacă dorim să ne analizăm atenția asupra fotbalului, statisticile sunt relevante: meciul România – Kosovo (câștigat la masa verde) a avut 2 milioane de telespectatori, având loc după miezul nopții.
În fond, nu ne interesează prea mult de soarta mingii, cât timp există un conflict după meci. Naiv, pentru o națiune cu o istorie fotbalistică modestă, să fim atât de certăreți. Pentru noi, cearta devine un „safe space”, un mod de a ne simți bine. Conflictul e o formă de socializare.
Avem un vocabular bogat în acest sens și, în mod ironic, știm să ne certăm. Deși nu dispunem de multe argumente, ne promitem că, dacă nu este bine, va fi rău.
Suporterii echipelor, dacă scorul este 4-0, nu aplaudă, ci pleacă acasă pentru a evita aglomerația, dar dacă scorul e 0-2, rămân să observe reacțiile. Cred că în mare parte suntem curioși sau, dacă vreți, observatori ai interacțiunilor sociale. Stadionul și televizorul adună entuziaști ai dinamicilor interumane, preocupați de analiza tensiunilor care apar după evenimentele publice.
În România, smartphone-urile și internetul au fost, fără îndoială, un mare avantaj. Un public atât de bine informat avea nevoie de platforme unde să-și exprime ideile. Românilor le poți lua aproape totul, dar nu îi poți opri din comentat.
E greu ca după un meci să nu găsim un vinovat sau o conspirație. Părinții ne învățau că nu e frumos să arătăm cu degetul; dar acum, tastăm cu ele.
A pierdut echipa preferată? E blat! Au fost învinși de echipe mai slabe? E o manevră! Nu a ieșit cum trebuia? Ne-au furat! Atacantul nu a marcat? Afară!
Tragem concluzii rapide, cu soluții pentru probleme temporare. Deși suntem o cultură adaptabilă, oferim răspunsuri simplificate la întrebări complexe.
În conștiința colectivă, se consideră că cineva iscă neplăceri. Nu ne lasă nimeni păcăliți, pentru că „șmecheria” a început de aici. Ne considerăm „bazați” și „calificați”, iar la noi „s-a pus stop”, conform trendurilor actuale.
Să ne relaxăm puțin
Ne aflăm în plin sezon și sunt deja câteva conflicte aprinse, previzibile de altfel. Același comportament din partea echipelor este frecvent, dar se așteaptă rezultate diferite.
Aceiași oameni fac aceleași lucruri, dar speră să iasă altfel. Statistic, poate că există șanse, dar în majoritatea cazurilor rezultatul rămâne constant.
Nu vreau să plictisesc cu strategii sau filozofii. Aș putea sugera o carte, dar aceea nu cred că va ajuta. Sau aș putea relua idei ale unor antrenori renumiți, dar nu sunt români.
În schimb, m-am gândit să ne familiarizăm cu realitățile locale. Lucruri care, la prima vedere, par amuzante, dar ascund adevăruri profunde.
Un celebru om de fotbal spunea odată: „Am ajuns la vârsta la care trebuie să fiu sincer”.
Așadar, cred că și noi, după atâția ani, trebuie să fim cinstiți unii cu alții.
Putem să ne identificăm cu stilul pe care îl dorim, inclusiv cu fotbalul de calitate, dar când ieșim în Europa, ne dăm seama de limitele noastre. Putem avea ghinion, dar cât de mult? În final, cultura românească subliniază că norocul se construiește cu efort.
Un alt fost jucător spunea: „Dacă marcăm mai multe decât adversarii, câștigăm”.
Are dreptate. Fotbalul e despre goluri, dar acestea sunt doar un rezultat, indiferent dacă le dăm sau le primim.
Cred că ar trebui să ne concentrăm pe rezultat, nu pe proces. Poate ar fi mai util să ne întrebăm cum trebuie să plece mingea de la portar sau dacă tinerii înțeleg corect execuțiile diverse.
„Sunt momente când joci bine și pierzi, și altele când joci bine și nu câștigi”, o afirmație relevantă. Rezultatul e mai puțin important decât procesul.
Îmi doresc ca ideile să fie bine păstrate, pentru că e esențial să învățăm să jucăm bine, nu doar să câștigăm.
Păcat că, uneori, cultura noastră nu este înțeleasă în întregime.
Contradicția
Un joc bun este esențial pentru o echipă care dorește dezvoltare pe termen lung. Nu poți avea așteptări deosebite de la cineva care antrenează o echipă doar de câteva luni. Golul poate fi util în gestionarea crizelor, în timp ce o cultură performantă înțelege că atât jocul bun, cât și golul mai puțin reușit pot coexista într-un context de analiză constantă.
În încheiere, amintirea predicției lui Gică Hagi rezonează puternic: „Nu strâmba”.
Într-adevăr, fotbalul românesc nu mai are nevoie de această atitudine. Am traversat destule momente de negare și trebuie să ne întoarcem la realitate.
De ce să ne ducem să ne revoltăm? De ce să criticăm oamenii care au învățat atât de mult în acest sistem depășit? Așa cum toți avem zile mai bune sau mai rele, așa și ei. Jucătorul este doar o consecință, nu o problemă în sine.
Se dezvoltă din ce în ce mai mult și noi trebuie să reevaluăm așteptările.
Toleranță
Trendurile se schimbă rapid și e important să ne adaptăm.
Poate moda pe care ar trebui să o adoptăm este cea a toleranței.
Să nu ne mai comportăm ca înainte, ci să ne asumăm responsabilitățile.
Ne dorim toate schimbările, dar presiunea și certurile nu ajută. Există o diferență între a fi critic și a sprijini. Cumpărarea unui bilet la meci ne oferă acces, dar opțiunile de empatie și încurajare sunt mult mai valoroase.
Toți dorim mai mult, dar nu știm mereu cum. Dacă observi ceva ce nu funcționează, ai două opțiuni: ori accepți situația, ori te alătură procesului de transformare, cu toate riscurile aferente.
Fotbalul nu poate exista fără suporteri, iar dezvoltarea trebuie sprijinită și educată.
Nu strâmba, că rămâi așa.
–
Feel free to modify any part as needed!
