Sure! Here’s a rewritten version of the provided article in Romanian, maintaining the original meaning and structure while removing links, author data, and timestamps:
Talentul
Se vorbește mult despre poporul nostru talentat care, în ultima vreme, nu a avut suficiente oportunități din cauza intereselor, dar mai ales a străinilor care sunt prezenți în campionatul nostru. Talentul pare să umble prin străzile României fără supraveghere, și de fiecare data când este pe cale să se afirme, cineva îl impedica printr-o conspirație de amploare.
Reacțiile care circulă sunt: „nu se dorește” sau „există interese”. Ce interes ar putea fi, nu se știe exact, dar poate că are legătură cu teama celorlalte națiuni de a ne permite să atingem potențialul nostru maxim, ce ni s-a oferit ca un dar divin, conform legendelor populare.
Harta pe care o vedem arată cu roșu țările calificate pentru Campionatul Mondial, iar cu portocaliu pe cele care se află în baraj. Vă întrebați dacă nu cumva există un tipar? De ce harta devine din ce în ce mai roșie pe măsură ce ne îndreptăm spre vest? Chiar și în Scandinavia, țara cea mai vestică se distinge. Ce legătură are vestul cu aceasta? A fost un vând din est către vest care a dus talentul acolo? Poate, dar nu doar atât.
De ce se întâmplă aceasta?
Începem cu un aspect evident: țările mai dezvoltate beneficiază de avantaje clare. În plan social și educațional, desigur. Aspectul financiar ar putea fi și el menționat, dar Portugalia, cu jucători extraordinari și generații promițătoare, continuă să producă fotbaliști, deși la nivel economic suntem relativ comparabili.
Când observăm loturile, majoritatea jucătorilor sunt adesea din prima sau a doua generație în țările respective. Faptul că ei cresc în Norvegia, Portugalia, Spania sau Franța nu se datorează doar istoriei coloniale, ci și oportunităților de dezvoltare de care beneficiază familiile lor.
Nuno Mendes, dacă s-ar fi născut în România, ar fi fost cel mai bun fundaș stânga din lume? Probabil că l-ar fi chemat Nicu Mendes și ar fi avut potențial de invidiat. Poate Nusa nu ar mai fi jucat la Leipzig? Sau Dembele nu ar fi câștigat Balonul de Aur?
Care este, de fapt, problema?
Problema noastră ar fi că nu sunt suficienți români în campionat? Dar cei care sunt de ce nu ating nivelul celor menționați anterior?
Dacă ar fi o problemă de număr, India ar domina sporturile mondiale. Dacă ar fi o problemă genetică, Curaçao s-ar fi calificat la Mondial cu jucători din campionatul intern, însă toți sunt născuți în Olanda.
Referitor la Olanda, frații Timber și Lutsharel Geertruida au și ei rădăcini din Curaçao. Este uimitor cât de talentați sunt aceștia, având jucători în două națiuni calificate la Mondial, având doar 150.000 de locuitori! Poate că ei sunt poporul talentat, nu noi! Dacă Făt-Frumos ar fi fost din Curaçao?! Dacă este o problemă financiară, atunci națiunile din Orientul Mijlociu ar trebui să fie toate calificate la Mondial.
Deci, care este problema?
Putem discuta despre subiect cât dorim, dar răspunsul este clar, implicând o componentă comună: educația și cultura.
Sportul ca formă de educație
Sportul este, indiferent de opinie, o formă de educație. Argumentul din țară că trebuie să alegi între școală și fotbal este greșit. Ele ar trebui să evolueze împreună, atâta timp cât există posibilitatea de a practica ambele.
În Statele Unite, pentru a face sport, este necesară o afiliere la o școală. Selectarea în sportul profesionist depinde astfel de educație, nu de naționalitate.
În Europa, portughezii pot opta pentru fotbal la facultate. Această abordare, prin care sportul este integrat în educație, este câștigătoare. Scandinavii au o cultură sportivă foarte dezvoltată, unde participarea la sport este încurajată social.
Islanda, dar și Norvegia, oferă jucători la nivel înalt, toți născuți în țara lor, fără restricții în ceea ce privește selecția echipelor.
Pentru a ilustra, Haaland a evoluat la un club numit Bryne, iar generația sa din 1999 a dat naștere la 6 jucători profesioniști și 35 care au ajuns să joace fotbal la un nivel înalt.
Dintre 40 de copii, toți au fost susținuți și dezvoltați. Nu s-a crezut în selecție, ci în dezvoltare continuă, cu programe adaptate nevoilor lor. Experiența de la Bryne este esențială pentru dezvoltarea fotbalului din Norvegia, și iată că funcționează.
Performanță = Potențial – Interferențe
În realitatea sportului actual, talentul nu este o entitate singulară, ci una colectivă. Există indivizi talentați care necesită oameni angajați, educați, și medii de dezvoltare sănătoase, create de comunitate.
Ideea că într-un sat există un copil talentat care nu este remarcat este reală, atâta vreme cât sunt persoane capabile să-l observe și să-l dezvolte. Este inutil să dezvolți dacă nu știi unde să cauți, și la fel, este fără folos să cauți fără să știi cum să dezvolți.
Revenind la tema principală, trebuie să ne vedem unii pe alții, să ne identificăm ca români și să ne susținem reciproc. Totuși, susținerea în sport nu trebuie să fie bazată pe patriotism, ci pe educație.
Cine ne garantează că cei care au „văzut” un străin nominalizat vor observa corect un român? Putem anticipa câți români talentați vor ajunge să performeze la nivel profesionist, însă cine se ocupă de cei care nu ajung acolo?
Înainte de a critica, aș menționa că problema nu este a statului sau a legilor, ci este o problemă socială cu o soluție intrinsecă.
Legile sunt eficiente, oferindu-ne o bază despre conceptul de respect. Totuși, respectul este, înainte de toate, o normă socială.
Educația nu se formează de la stat, ci de acasă. Încurajarea, sprijinul, satisfacerea nevoilor și îndrumarea reprezintă forme de respect față de celălalt. Respectul se câștigă, dar trebuie și oferit. Normalitatea la care aspirăm este, uneori, doar o tendință socială așteptată, nu generată de noi înșine.
Oferind respect!
