Editorial Mihai Mironică – Eminent Ienei

Home » Editorial Mihai Mironică – Eminent Ienei

Când eram mic, exista o distincție aparte: „emerit”. „Artist emerit”, „antrenor emerit”… În Constanța, în perioada inocenței, nu eram foarte atent la aceste detalii, fie că erau etnii maghiare sau germane… Toți eroii pe care îi vedeam la televizor, reprezentând România, erau, pentru mine, pur și simplu români. Iar lui Ienei parcă îi fuseseră atribuite distincțiile „emerit” într-un mod firesc. Pentru mine, antrenorul Stelei era Emerit Ienei.

Îmi era dor de Emeric Ienei. De tonul lui calm, dar totuși autoritar. De energia pozitivă pe care o transmitea. De zâmbetul său senin. De aceea, duminică, când am comentat meciul West Ham-Newcastle pe voyo, am adus în discuție performanța Stelei lui Ienei, care a reușit să elimine West Ham.

A fost o realizare remarcabilă, demnă de a fi asociată cu marile momente din anii ‘80, având în vedere că în ‘99 West Ham avea jucători de renume precum Paolo Di Canio, Frank Lampard, Rio Ferdinand și Joe Cole. Totuși, e curios că la Steaua au evoluat atunci Miu sau Ogăraru, care acum susțin că acea pagină din istoria Stelei este lipsită de apartenență.

Se află într-un limbo generat de distorsionarea istoriei celei mai mari echipe de fotbal din România. O distorsionare cu care marele Ienei nu a fost niciodată de acord.

Umilința unui gigant

Când am realizat un mini-documentar despre cariera lui Emeric Ienei, am fost profund impresionat de naturalețea și modestia cu care cel mare vorbea despre realizările sale. A fost un vizionar, un inovator, un învingător cu un loc special în cartea de istorie a fotbalului românesc și european.

Și, totuși, povestea simplu despre momente pe care, probabil, nu le vom mai experimenta niciodată. Este atât de multă generozitate în confesiunea sa despre cel mai frumos moment din istoria fotbalului nostru: „Lăcătuș și Balint au venit la mine și mi-au spus că, lăsându-i să bată la loviturile de departajare, Steaua va câștiga finala, iar eu voi fi antrenorul echipei care a cucerit Cupa Campionilor”.

Emeric Ienei a ridicat conceptul de revoluție în fotbal la un nivel impresionant. În preliminariile Mondialului din ‘90, a introdus o linie de mijloc cu 3 jucători care au jucat împreună pentru prima dată într-o partidă oficială pentru România. Iar revoluția lui Ienei a dus la reîntoarcerea noastră la Mondial după 20 de ani și la bucuria experienței de la Coppa del Mondo imediat după Revoluție. Jocul Stelei, cu rapiditatea circulației mingii, a consacrat această echipă ca fiind regina Europei cu un stil unic.

Emerit Ienei

Ion Alecsandrescu, alături de Anghel Iordănescu și Emeric Ienei

Pentru Ienei, fotbalul era Jocul

Repetiția termenului „joc” în fraza anterioară nu este întâmplătoare. Acesta era cuvântul preferat al lui Emeric Ienei. Atunci când îl auzeai rostit de marele antrenor, simțeai cu adevărat că aceasta era esența pe care echipele lui Ienei o exprimau: fotbalul este, înainte de toate, un joc.

Dacă România ar avea un sistem de onorare similar celui britanic, Emeric Ienei ar fi primul care mi-ar veni în minte ca un „Sir” în fotbalul nostru. Combinația de performanță și eleganță asociată cu acest titlu se regăsește în mod excepțional la Emeric Ienei. Sau Emerit Ienei, așa cum suna în imaginația mea de copil numele acestui mare antrenor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonusul este valabil doar pentru pariuri LIVE multiple, cu cote între 2.5 și 20. Free Bet-ul expiră în 7 zile și nu permite Cash Out.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Bonus în 3 etape, depuneri minime 100–300 RON, rulaj 20–30x, pariuri maxime 15 RON, câștiguri limitate la 10.000 RON, rotiri valabile 7 zile.

Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.