Certainly! Here’s the rewritten article in Romanian, maintaining the original meaning but excluding URLs, links, and author information.
–
Mircea Lucescu este Johan Cruyff al nostru. Amândoi fac parte din aceeași generație, Lucescu fiind născut cu aproape doi ani înaintea marelui neerlandez, care ne-a părăsit în 2016.
Sunt doi mari jucători care și-au construit o carieră impresionantă atât pe teren, cât și în rolul de antrenori. Deși este necesar să păstrăm proporțiile, cred că Lucescu ar susține că nu există nicio comparație atunci când vine vorba de carierele lor de antrenori.
Ipostaza de antrenor eclipsă, nedrept, cariera sa de jucător. A fost căpitan al echipei naționale a României și a participat la un Campionat Mondial cu doar 16 echipe, după ce am câștigat o grupă preliminară în care se afla și Portugalia lui Eusebio, o națională de top în acel moment.
Lucescu era o extremă clasică, cu centrări din alergare tot mai rare în fotbalul modern, unde se preferă stilul cu aripile pe picior invers.
Longevitatea sa impresionantă l-a menținut în echipa națională dincolo de Generația Mexicanilor și l-a ajutat să câștige șase titluri cu Dinamo. El ar afirma că sunt șapte, dar titlul din ‘90 este mai mult o glumă, având în vedere că a jucat în acel meci la aproape 45 de ani.
Dincolo de trofee
Mircea Lucescu este cel mai decorat antrenor din istoria fotbalului nostru. Este pasionat de colecția sa impresionantă de trofee.
Am fost odată într-o emisiune și am observat cum a trimis imediat un mesaj când a fost nemulțumit de numărul total de trofee menționat. Ocupava o Cupă Anglo-Italiană, printre altele.
Dar, pentru mine, Lucescu este Cruyff al nostru datorită calității intelectuale, viziunii sale și universalității.
Într-un interviu pentru un documentar despre el, am fost întrebat de un coleg care ar fi primul lucru pe care l-aș spune cuiva străin despre măreția acestui antrenor.
I-am răspuns că Lucescu este antrenorul român alături de care nu aș simți nicio jenă în orice colț select al lumii fotbalului. Dacă aș fi fost la o conferință de presă cu el ca antrenor al Barcelonei, Realului, Manchester United, Juventus sau Bayern, nu m-aș fi simțit deloc complexat de românul meu.
Sunt convins că ar fi fost perfect credibil în orice astfel de rol. M-am simțit foarte mândru de el în seara când am fost alături de Mircea Lucescu la Istanbul, la o victorie impresionantă, 3-2, în prima manșă a sfertului de finală din Champions League împotriva deținătoarei de atunci a trofeului.
Mircea Lucescu, pe banca lui Dinamo Kiev
Luminile și umbrele lui Lucescu
Ca toți oamenii, Mircea Lucescu este o combinație de lumini și umbre. Măreția de care am vorbit ascunde umbra unor acțiuni controversate din trecutul său în campionatul României. Lucescu le contestă, eu nu le justific, dar le pun în context.
Mircea Lucescu a fost la început un stelist care s-a transformat în cel mai mare antistelist. Bătălia cu cel mai mare club din România s-a desfășurat de ambele părți cu orice armă disponibilă.
În ‘90, Lucescu a pus capăt unei domnii de 5 ani a Stelei în Divizia A. În ‘99, a oprit o altă domnie de 6 ani a rivalului său. Steaua era nu doar un club cu echipe fabuloase, ci și cu o forță impresionantă și în afara terenului. Lucescu a luptat cu acest colos cu toate resursele pe care le avea.
Mircea Lucescu trăiește în conformitate cu vremurile sale. Promite să construiască o națională puternică, așa cum a făcut în primul său mandat. Totuși, vremurile în care el călătorea o lună în America de Sud cu naționala sunt acum de domeniul trecutului.
Timpul pentru „construirea” unei echipe a fost consumat în partidele din Nations League. Acum, i se cere să asigure calificarea la Mondial.
La 55 de ani distanță de momentul în care, tot în Mexic, Lucescu a schimbat tricoul cu legendarul Pele la finalul meciului cu Brazilia, o calificare acolo pentru un alt Mondial ar fi o întoarcere demnă de povești.
