Sure! Here’s the rewritten article in Romanian, with all links and author information removed:
–
Oare e de vină Lucescu? Sau suntem noi, aceia care la fiecare turneu final ne îmbătăm cu apă rece și transformăm o calificare normală într-un miracol național, apoi ne ascundem repede după vorbe frumoase și „reconstrucție” când vine primul eșec?
România a mers la Euro 2024 fără înfrângere, câștigând grupa și alimentând o iluzie colectivă de renaștere. Am învins Ucraina și, pentru câteva zile, ne-am visat mari și tari.
Apoi am căzut în optimi și ne-am întors la realitate. Să nu uităm de preliminariile perfecte din 2016: turneul final ne-a expus din nou slăbiciunile.
Într-o buclă repetitivă
Edi, fiul său, a adus un spirit de echipă, o stare de apartenență care conta, dar România l-a adus pe bancă pe marele Lucescu. Un nume greu, un selecționer cu experiență, un orator talentat, dar și un om care pare să creadă că nimeni nu-l poate contrazice și că poate pleca oricând dacă nu-i convine ceva.
Cu bagajele pregătite la ușă, așa reconstruiești fotbalul? Să fim sinceri: vestiarul nu-l ajută. Stanciu trăiește și acum din meciul cu Ucraina, de parcă ar fi marcat în finala Ligii Campionilor.
Rațiu? Nu-și mai vopsește părul albastru, nu își mai zice Sonic, dar își ceartă colegii și joacă individual, de parcă ar fi starul unei echipe de la Hollywood, un fel de personaj dintr-o comedie. Presa l-a transferat zi de zi la cluburi mari, mă mir cum de nu l-au văzut și la alte echipe legendare.
Culorile naționalei par, din ce în ce mai mult, fundalul perfect pentru selfie-uri și hashtag-uri, în loc să fie simbol de sacrificiu și mândrie.
Ne place să ne mințim
Poate că Lucescu e doar un alt episod din serialul nostru de iluzii și eșecuri: un selecționer cu renume, dar cu un mesaj care se pierde printre conferințe pompoase și un vestiar în care fiecare pare să fie vedetă, dar eșuează în mediocritate.
Întrebarea reală este: când vom fi sinceri? Când vom avea curajul să recunoaștem că avem probleme fundamentale, că fotbalul nostru nu mai poate fi salvat doar prin marketing și strategii efemenere și că dincolo de tot, rămâne un mare gol? Ne place să ne mințim, ne place autosuficiența și nu descoperim niciodată adevăratele probleme, iar asta este valabil nu doar în fotbal, ci în toată societatea.
Și mai e ceva: la Euro, din 53 de națiuni europene, 24 merg la turneul final. O bagatelă! Atunci câte locuri ar trebui să inventeze organizația de fotbal pentru a ne califica și noi la un Campionat Mondial, după 28 de ani de absență? Vor fi 32, poate chiar 36, cine mai ține evidența? Poate că ne-ar trebui un wild card pentru amintiri, pe baza: Știți, noi suntem România și nu am mai fost la un Campionat Mondial dinainte de anii 2000, nu ne dați o invitație din oficiu?
–
Feel free to adjust any specific phrases if needed!
