După câștigarea titlului mondial în 2024, Jorge Martin (27 de ani) a decis să părăsească Ducati și să semneze cu Aprilia. A urmat un sezon plin de nefericiri, marcat de accidentări grave, toate relatate într-un documentar creat de MotoGP.
În anul 2024, Jorge Martin a devenit campion mondial la MotoGP pentru prima dată, însă a ales să părăsească Ducati, echipa cu care a concurat la începutul carierei sale, și să se alăture Aprilia. După ce a început sezonul pe prima poziție mondială, spaniolul a ajuns pe locul 21, iar acest declin poate fi explicat prin nenumăratele probleme întâmpinate.
„Am trecut de la cea mai fericită perioadă din viața mea, la acest coșmar”, a declarat Martin, referindu-se la testele de la Sepang, unde a suferit prima accidentare, având fracturi la mâna dreaptă și piciorul stâng.
Accident grav în Qatar: „Am plâns mult, ne-a fost foarte frică”
Un alt accident grav a avut loc în Lleida, în timpul unei sesiuni de karting, despre care Martin nu mai își amintește detalii. „Mergeam spre spital mișcându-mi mâna, cu trei fracturi, dar îmi spuneam că nu e atât de grav,” a explicat el.
Cel mai dificil moment a fost să îi comunice lui Massimo Rivola, CEO-ul Aprilia Racing, despre accidentul suferit la karting, cu o zi înainte de testele din Thailanda. „A fost greu de acceptat, dar după ce am făcut-o, m-am concentrat pe recuperare,” a adăugat pilotul în vârstă de 27 de ani.
Martin a avut nevoie de două luni pentru a se recupera, dar și-a făcut revenirea pe circuit în Qatar, unde a trecut printr-o nouă tragedie. În campionat, campionul mondial din 2024 a suferit o cădere și a fost lovit de Fabio Di Giannantonio, având 11 coaste rupte și leziuni pulmonare. Momentele au fost complicate și pentru Maria, iubita lui Jorge.
„Am plâns foarte mult, eram foarte îngrijorată. Mi-a spus că era sigur că va muri. Era distrus, se îndoia chiar că va mai concura vreodată,” a mărturisit ea.
În mintea lui Jorge Martin a început să se contureze ideea de a pleca de la Aprilia Racing, mai ales că primise o ofertă de la Honda. Totuși, Rivola a purtat discuții cu Albert Valera, managerul pilotului, și l-a convins să rămână. La Brno, la următoarea cursă, Martin și-a reconsolidat relația cu echipa din Noale.
„Vreau să lupt din nou pentru victorii și titluri. Voi fi aici atâta timp cât trupul și mintea îmi vor permite,” a promis sportivul născut în Madrid.
La Marele Premiu al Japoniei, Martin l-a acroșat pe coechipierul său, Marco Bezzecchi, și a primit un diagnostic sever: fractură deplasată a claviculei drepte, care i-a încheiat sezonul.
Titlul mondial a fost câștigat de Marc Marquez (Ducati), urmat de fratele său Alex Marquez (Ducati) și Marco Bezzecchi (Aprilia), colegul lui Jorge Martin.