– Publicat miercuri, 15 octombrie 2025, 19:19 / Actualizat miercuri, 15 octombrie 2025 20:00
Beppe Marotta a vorbit cu admirație despre Cristi Chivu, după ce antrenorul român a reușit cinci victorii consecutive cu Inter în Serie A și Liga Campionilor. „Suntem siguri că va conduce echipa cu pasiune și competență. Din ceea ce am observat în acest sezon, cred că a fost o alegere excelentă”, a declarat liderul clubului nerazzurro la Adunarea Generală a Acționarilor.
Președintele vicecampioanei Europei a realizat o comparație între „era Simone Inzaghi” și stagiunea actuală sub conducerea lui Cristian Chivu: „Ne îndreptăm spre viitor cu certitudinea că suntem competitivi și hotărâți să reprezentăm valorile lui Inter la cel mai înalt nivel.
Vom continua să ne dedicăm pentru a construi un club din ce în ce mai puternic, modern și de succes, demn de istoria noastră și de încrederea tuturor celor ce iubesc aceste culori”.
Deși sezonul trecut nu am obținut niciun trofeu, a fost o experiență intensă și emoționantă. Echipa a demonstrat mândrie, caracter și spirit de sacrificiu, asigurându-și un nivel ridicat de performanță: locul al doilea în Serie A, finala Ligii Campionilor, semifinala Cupei Italiei și finala Supercupei Italiei.

Cristi Chivu a început perfect parcursul din grupa de Champions League cu Inter
„Chivu reprezintă o alegere inovatoare, în concordanță cu accentul pe care îl punem pe dezvoltarea tinerelor talente”
Aceste rezultate subliniază calitățile echipei noastre și spiritul competitiv care ne diferențiază. Absența unui trofeu ar trebui să ne motiveze pe toți să lucrăm și mai intens și cu mai multă umilință pentru a aduce în curând noi bucurii fanilor noștri.”
Marotta și-a exprimat recunoștința față de Simone Inzaghi, acum la Al-Hilal în Arabia Saudită, pentru că „a lăsat o amprentă de neuitat în istoria clubului nostru”. A continuat să-l laude pe Chivu: „Este o alegere vizionară, în concordanță cu accentul nostru pe inovare și dezvoltarea tinerelor talente, și cu abordarea noastră strategică de întinerire a echipei.
Suntem încrezători că Cristian va conduce echipa cu pasiune și competență. Din ceea ce am observat până acum în acest sezon, mi se pare că a fost o alegere excelentă. Inter joacă din ce în ce mai bine de la meci la meci. Am demarat și noua campanie în Liga Campionilor cu punctaj maxim după două meciuri.
Aceste rezultate confirmă puterea și competitivitatea echipei, oferindu-ne mai multă încredere pentru restul sezonului. Noii jucători s-au integrat într-un grup puternic și unit, păstrând intact nucleul echipei. Achizițiile din vară sunt aliniate cu liniile directoare stabilite la începutul perioadei de transferuri și convenite cu conducerea clubului.”