Meciul se va desfășura vineri, la ora 20:30, cu actualizări pe Sport.ro.
FC Botoșani – FCSB, 20:30, actualizări pe Sport.ro
Campioana României, FCSB, a început sezonul într-o notă slabă, deși s-a calificat în faza principală a Europa League. În campionat, echipa roș-albastră nu pare să-și găsească ritmul, ocupând locul 11 în clasament, cu doar 7 puncte acumulate din nouă meciuri.
Formația condusă de Gigi Becali a reușit să obțină o singură victorie în campionat, având înregistrate patru remize și patru înfrângeri.
În contrast cu FCSB, FC Botoșani, care a fost aproape de retrogradare sezonul trecut, a început această stagiune într-un mod promițător sub conducerea lui Leo Grozavu. Moldovenii au strâns 16 puncte în nouă meciuri, situându-se pe locul patru în clasament.
Roș-albaștrii vin după o remiză cu Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 1-1, în timp ce FC Botoșani a câștigat în ultima etapă împotriva Oțelului Galați, scor 1-0.
Sezonul trecut, cele două echipe s-au întâlnit de două ori și fiecare a obținut o victorie. În primul meci, FC Botoșani a câștigat pe teren propriu cu 1-0, iar în retur, pe Arena Națională, FCSB a triumfat cu 2-1.