Yu Zidi, o tânără promițătoare a înotului din China, a realizat marți un nou record asiatic în proba feminină de 200 m mixt, cu ocazia Jocurilor Naționale de la Shenzhen, la o lună după ce a împlinit 13 ani, conform Reuters.
Înotătoarea a fost cronometrată la 2 minute și 07 secunde și 41/100, depășind vechiul record continental, deținut de compatrioata sa Ye Shiwen, care a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice din 2012 la Londra cu un timp de 2 minute și 07 secunde și 57/100, pe când avea doar 16 ani.
În această competiție, Yu Zidi a fost aproape cu o secundă mai rapidă decât ocupanta locului secund, Yu Yiting (20 de ani), câștigătoarea medalia de aur la Campionatul Asiatic din 2022.
Este deja în Top 10 mondial al tuturor timpurilor
Până acum, doar opt înotătoare au avut timpi mai buni în istoria acestei probe, actuala deținătoare a recordului mondial fiind canadianca Summer McIntosh, cu un timp de 2 minute și 05 secunde și 70/100.
Yu a avut o ascensiune rapidă, participând la selecțiile olimpice chineze pentru JO 2024, ratând la limită calificarea la Olimpiada de la Paris la 11 ani.
Yu Zidi în acest an: titlu după titlu
În luna mai, a câștigat titlurile naționale la 400 m mixt și 200 m fluture, obținând locul secund la 200 m mixt. S-a calificat pentru Campionatele Mondiale de la Singapore, devenind cea mai tânără medaliată din istorie, urcând pe a treia treaptă a podiumului cu ștafeta de 4×200 m liber a Chinei.
De asemenea, Yu Zidi a obținut locul patru la Campionatele Mondiale de la Singapore în cele trei probe individuale la care a concurat: 200 m mixt, 400 m mixt și 200 m fluture.
Reprezentând provincia sa natală, Hebei, Yu va concura joi în calificările la 200 metri fluture, sperând să obțină o nouă medalie de aur la Jocurile Naționale.
În ciuda aprecierilor din lumea înotului pentru talentul său, vârsta sa a suscitat întrebări etice cu privire la competiția unei persoane atât de tinere la cel mai înalt nivel, conform Reuters, menționat de Agerpres.