Filipineza extraordinară: Alexandra Eala, ascensiune impresionantă în clasamentul mondial. Realizări spectaculoase la Miami

Opriți-o pe Eala, dacă puteți! Aceasta este provocarea pentru jucătoarele care mai sunt în competiție la Miami Open 2025. Filipineza de 19 ani, crescută la Academia lui Rafael Nadal din Mallorca, nu pare să poată fi oprită.

Alexandra a intrat în turneul WTA 1000 de pe locul 140 în clasamentul mondial. Cum această poziție nu i-ar fi permis să acceseze tabloul direct, organizatorii i-au oferit un wild-card, o decizie foarte inspirată! Aceasta nu este doar o oportunitate pentru jucătoarea din Filipine, ci și o șansă de a crește notorietatea Miami Open, având în vedere parcursul impresionant al lui Eala.

Atentia a fost atrasă de Alexandra după ce a câștigat primele trei meciuri, fără să piardă niciun set. A învins, pe rând, jucătoarele Volynets (73 WTA), Ostapenko (25 WTA) și Keys (5 WTA), ultimele două fiind campioane de Grand Slam. Apoi, filipineza a beneficiat de o conjunctură favorabilă înainte de întâlnirea cu Badosa (11 WTA).

Ajunsă în sferturi, Alexandra a realizat cea mai mare surpriză a carierei sale până acum, eliminând-o pe Iga Swiatek (Polonia, 23 de ani, 2 WTA) cu 6-2, 7-5, după un meci care a durat o oră și 41 de minute.

Meciul din semifinale, ce va avea loc în noaptea de joi spre vineri, o va confrunta cu americanca Jessica Pegula (4 WTA). Indiferent de rezultat, Alexandra Eala a reușit deja să bifeze realizări impresionante la Miami.

O depășește pe Irina Begu în clasamentul mondial

Cu cele cinci victorii obținute în America, Eala a acumulat 894 de puncte în clasamentul live. Acest total i-a permis să urce 65 de locuri, ajungând pe poziția 75 WTA, exact deasupra Irinei Begu. Aceasta reprezintă cea mai bună clasare din istoria unei sportive din Filipine.

Dacă o va învinge și pe Jessica Pegula, Eala va acumula 1.154 de puncte și va atinge locul 51 la nivel mondial, începând de luni!

Curg banii pentru Alexandra Eala, la Miami

Prezența sa la Miami Open este o realizare și din punct de vedere financiar, Alexandra având deja asigurat un premiu de 332,160 de dolari pentru atingerea semifinalelor.

Până la aceste rezultate notabile, la Miami Open, Alexandra Eala a câștigat 497,738 de dolari din tenis.

Pe urmele lui Justine Henin

Prin calificarea în semifinale la Miami Open, sportiva din Filipine a egalat un record istoric. Este pentru a treia oară când o jucătoare beneficiară de un wild-card avansează atât de mult în competiție.

În trecut, belgianca Justine Henin a reușit să ajungă în semifinale la Miami Open în 2010, iar Victoria Azarenka a făcut același lucru în 2018, ambele jucătoare având wild-card-uri la fel ca Eala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte Bonusuri

Valabil doar pentru conturi noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x în 10 zile, rotiri valabile 72h.

Codurile bonus trebuie introduse la fiecare depunere pentru activarea ofertei.

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 50x bonus + depunere. Miza maximă 50 RON. Bonus valabil 30 de zile. Retragere maximă 2.000 RON.

*New users only

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 35x bonus + depunere. Pariu maxim 25 RON. Bonus valabil 10 zile. Skrill/Neteller nu sunt eligibile.

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.