Florinel Coman a dezamăgit italienii în Inter – Cagliari: „Unul dintre cei mai puțin vizibili jucători!”

Home » Florinel Coman a dezamăgit italienii în Inter – Cagliari: „Unul dintre cei mai puțin vizibili jucători!”

Nerazzurrii au marcat de două ori în prima repriză, mai întâi prin Arnautovic (minutul 13) și apoi prin Lautaro Martinez (minutul 26). Piccoli a reușit să reducă din diferență în minutul 48, dar Bisseck a stabilit scorul final câteva minute mai târziu.

Critica italienilor la adresa lui Florinel Coman după meciul Inter – Cagliari

Florinel Coman a avut o prestație sub așteptări, fără momente remarcabile, iar nota primită de la TuttoMercatoWeb a reflectat acest aspect.

Italienii i-au dat internaționalului român nota 5, subliniind că a avut una dintre cele mai anonime evoluții din rândul fotbaliștilor celor de la Cagliari.

Variază în linia de trei, dar întâmpină dificultăți în a avea un impact la finalizare. A fost unul dintre cei mai puțin remarcați jucători din primul 11 al antrenorului Davide Nicola”, au menționat cei de la Tutto Mercato Web.

Coman a fost pe teren până în minutul 62, când a fost înlocuit de Zito Luvumbo, de către Davide Nicola.

Clasamentul din Serie A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunere minimă: 50 RON (Depunerea #1 și #3) / 100 RON (Depunerea #2)
Bonusul necesită o depunere minimă de 100 RON, cu rulaj de x35 pentru bani sau x1 depunere + x35 câștiguri pentru rotiri gratuite.
Bonus activabil la primele 3 depuneri. Rulaj 30x, 25x, 20x. Rotirile gratuite fără rulaj. Oferta valabilă până la 30.04.2025.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 500 RON , 40 RON Free Bet + 199 Rotiri

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.