Premier League este recunoscut ca fiind cel mai bun campionat de fotbal din întreaga lume! Cei care au urmărit acest sezon, în exclusivitate pe VOYO, au putut constata cât de adevărat este acest lucru.
În primul rând, viteza jocului este cu totul impresionantă! Dacă urmăriți un meci din Premier League și apoi schimbați canalul pentru a viziona o partidă din alt campionat, chiar și din Big 5, diferența este ușor de observat.
Apoi, nivelul fotbalului practicat de echipe este fantastic! Ce au demonstrat astăzi Sunderland și Leeds, două echipe care s-au întors în Premier League în acest sezon, arată clar că aici se joacă ceea ce britanicii numesc „Sexy football“. Pe bună dreptate.
Toți jucătorii lui Leeds au fost implicați în faza de atac
Meciul Sunderland – Leeds s-a încheiat cu 1-0, la pauză, având în vedere că gazdele puteau să-și majoreze avantajul, având chiar și o bară. Partea a doua a început cu un spectacol, iar Leeds a reușit să egaleze printr-o fază care a amintit de PlayStation.
Concret, oaspeții au demarat atacul de la portarul lor, Lucas Perri. Acțiunea a fost realizată în viteză, iar toți jucătorii lui Leeds au fost implicați, „hipnotizându-și“ adversarii. Aceasta fază încântătoare a culminat cu golul lui Dominic Calvert-Lewin (foto, în prim-plan, care poate fi observat aici).
Întreaga acțiune a adus bucurie foștilor internaționali Florin Gardoș și Ciprian Marica. Prezenți în studioul emisiunii „Play On Sport“, cei doi au apreciat golul lui Calvert-Lewin, la care Marica, cunoscut ca un fost atacant „de rasă“, a avut o singură reacție: „Jos pălăria!“