S-a retras pe ascuns din activitate
Camila Giorgi (33 de ani) nu a anunțat oficial că a renunțat la cariera de tenismenă, iar fanii ei au aflat despre această decizie după ce International Tennis Integrity Agency a anunțat descalificarea ei, din cauza incapacitării de a fi contactată timp de două luni. În perioada dispariției, Giorgi era implicată într-o anchetă în Italia legată de vaccinare falsă împotriva Covid-19 și evaziune fiscală.
Ulterior, ea a fost implicată într-un scandal în Italia, fiind nevoită să părăsească țara, după ce a provocat un prejudiciu de aproape 100.000 de euro, fiind acuzată de neplata chiriei timp de șase luni și de sustragerea mobilierului istoric din locuința pe care o închiriase în Calenzano, lângă Florența.
A fost influencer și model de lenjerie
Fosta sportivă a îmbrățișat cariera de influencer pe rețelele sociale și model de lenjerie, având o perioadă de ședere în SUA, la Miami, însă recent a revenit la tenis, dar într-o formă diferită. Participanții la Argentine Open 2025, un turneu WTA 250 desfășurat la Buenos Aires, au observat că aceasta a preluat rolul de jurnalist sportiv, realizând interviuri cu jucători precum Seba Baez și Guido Pella pentru contul oficial al competiției.
Cel mai bun loc ocupat în clasamentul WTA de Camila Giorgi a fost 26 (octombrie 2018), iar din premii a câștigat 6.420.100 dolari. În palmaresul ei se regăsesc sferturile de finală la JO 2020 și la Wimbledon (2018), precum și câștigarea Canadian Open (2021). Ultimul meci disputat a fost la Miami Open, unde a fost învinsă în două seturi de poloneza Iga Swiatek, în turul secund.