Cu un pas înainte de finalul anului 2025, Glăvan consideră că Nikita Stoinov (20 de ani) reprezintă o surpriză plăcută în echipa lui Zeljko Kopic.
Gabriel Glăvan a desemnat ”surpriza plăcută” de la Dinamo: ”A confirmat repede”
Transferat în vară de la Maccabi Netanya pentru suma de 450.000 de euro, Stoinov s-a impus rapid ca titular în apărarea dinamovistă, preluând locul lui Josue Homawoo.
Glăvan consideră că fundașul din Israel a confirmat foarte repede la Dinamo, iar valoarea sa de piață a crescut acum la 550.000 de euro, datorită evoluțiilor sale constante.
”Stoinov a fost o surpriză plăcută pentru suporteri, fiind și un jucător tânăr.
A confirmat destul de repede. Boateng și-a păstrat poziția de anul trecut”, a spus Glăvan.
- Stoinov a jucat în 19 meciuri pentru Dinamo, atât în campionat, cât și în Cupa României.
Dinamo ocupă locul doi după 20 de etape și are șanse mari să termine anul 2025 pe prima poziție, fiind la doar un punct în spatele liderului Rapid. ”Câinii” au nevoie de o victorie cu UTA, la Arad, dar și de rezultate favorabile pentru a deveni lideri în Superligă.