Gică Popescu, moment incredibil cu Lucescu și Hagi la Galatasaray: „Băi, iei «substanțe»?”

Gică Popescu și Mircea Lucescu au colaborat un singur sezon, la Galatasaray, în perioada 2000-2001, după care „Baciul” a plecat la Lecce.

La sfârșitul anilor '80, au avut frecvente confruntări în campionat și în Cupa României, cu Lucescu pe banca lui Dinamo și Popescu în tricoul Craiovei sau Stelei. Amintirile lor se intercalau frumos între aceste momente, alunecând din când în când către Barcelona sau echipa națională.

Hagi, „impresarul” lui Lucescu la Istanbul: „De ce nu aducem un antrenor din Balcani?”

– Gică, Mircea Lucescu a împlinit recent 80 de ani. Care sunt cele mai memorabile amintiri pe care le ai despre selecționerul actual?
– Mi-ar fi plăcut să am mai multe amintiri de povestit, însă din păcate, am fost antrenat de Mircea Lucescu doar în ultimul an la Galata. A venit după plecarea lui Fatih Terim, într-o perioadă fastă pentru noi. Câștigasem Cupa UEFA, campionatul și Cupa Turciei, apoi Terim a plecat la Fiorentina. Clubul căuta un nou antrenor, chiar în timpul turneului European din 2000. La acea vreme, primisem o ofertă de la Lyon pentru un contract pe trei ani.

– Și de ce nu ai semnat?
– Nu am fost lăsat să plec. Și Hagi cred că era pe cale să-și încheie contractul. Am avut o discuție cu cei din conducerea clubului în cantonamentul echipei naționale și am decis să rămânem amândoi. Am întrebat și cine va fi noul antrenor după Terim. Au fost mentionate câteva nume de antrenori francezi și italieni, dar Gică a spus: „De ce nu aducem un antrenor din Balcani? Pe Mircea Lucescu, de exemplu!”. A doua zi, conducerea clubului a mers la București, s-au întâlnit la un hotel și au semnat contractul. Așa a ajuns Mircea Lucescu la Galatasaray.

„Eram decis să plec la Lyon, dar președintele Faruk Suren nu a fost de acord”

Faruk Suren, fostul președinte al lui Galatasaray, a avut o slăbiciune pentru Gică Popescu

– Este un episod pe care l-a menționat recent și Burak Elmas, fostul director general al clubului!
– El a fost delegatul clubului să negocieze atât cu mine, cât și cu Hagi! Eram decis să plec la Lyon, într-un campionat în care nu jucasem. Stăteam cu Dan Petrescu în cameră și el l-a sunat pe Desailly: „Cum este Lyonul ca oraș?”. „Al doilea oraș din Franța, după Paris!”, a fost răspunsul. Așa că eram hotărât să semnez în Franța, dar președintele Faruk Suren nu m-a lăsat. Mi-a spus că își dorește să devin viitorul președinte al lui Galatasaray după ce îmi închei cariera. M-a „păcălit” să rămân, adăugând încă doi ani la contractul meu. Am acceptat aceleași condiții financiare pe care le avea Lyon.

– Revenind la discuția cu Burak Elmas, care a spus că s-a consultat cu tine și cu Hagi în legătură cu numirea lui Lucescu sau Iordănescu.
– Așa este! Nu ascund că inițial optaseră pentru Anghel Iordănescu, dar era de negăsit la telefon. Așa că au apelat la Mircea Lucescu, ceea ce s-a dovedit a fi o alegere mai bună din punct de vedere al comunicării, fiindcă Lucescu vorbea fluent franceza, folosită pe scară largă în managementul clubului. Au fost foarte încântați de discuția cu Mircea Lucescu, iar totul s-a finalizat a doua zi.

„Fizic, nu m-am simțit niciodată mai bine decât în sezonul cu nea Mircea”

Mircea Lucescu a petrecut două sezoane pe banca lui Galatasaray, unde l-a avut printre secunzi și pe Gabi Balint. Foto: Imago

– Cu Lucescu antrenor, Galata a început cu dreptul: Supercupa Europei câștigată în august 2000, împotriva unui Real Madrid legendar, cu vedete precum Casillas, Roberto Carlos, Figo, Makelele, Raúl!
– Era anul în care Figo fusese transferat de la Barcelona, iar Realul își dorea foarte mult acest trofeu, lipsit din palmares. Însă și noi aveam o echipă de excepție și nu aveam nimic de pierdut. Dacă te încurcai cu Real Madrid, nu era nici o problemă. De aceea, am jucat relaxat și încrezători, câștigând printr-un gol de aur.

Nea Mircea a pregătit în detaliu Supercupa cu Madridul! A avut mereu o obsesie de a nu lăsa nimic la întâmplare. Indiferent dacă jucam cu Vanspor, Fenerbahçe sau Beșiktaș, toate meciurile erau pregătite în mod similar. Uneori, această abordare a devenit deranjantă.
Gică Popescu, fost fundaș Galatasaray, pentru GSP

– Cum a fost să lucrezi cu Mircea Lucescu?
– Fizic, nu m-am simțit niciodată mai bine în carieră decât în sezonul în care am fost antrenat de Mircea Lucescu. Eram în cea mai bună formă, încât Hagi mă întreba: „Ce ai făcut? Iei «prafuri»?! Nu te-am văzut niciodată așa de bine fizic”. Antrenamentele erau foarte intense, în special cel de după meci, în ziua liberă, care dura 75 de minute fără minge. Hagi mi-a spus că din cauza acestor antrenamente s-a și retras. Nea Mircea ne spunea mereu: „Dacă faceți acest antrenament, veți juca până la 40 de ani!”. Cred că acest lucru s-ar fi întâmplat dacă am fi continuat să lucrăm împreună.

„Nu vreți să știți ce comentau jucătorii turci!”

Gică Popescu a fost unul dintre promovabilitul lui Lucescu la Galata

– La 33 de ani, ți-a fost greu să te adaptezi la stilul de antrenament mai agresiv?
– După ce ai trecut prin Olanda și Premier League, nimic nu ți se mai pare complicat. Și cu Terim aveam antrenamente dure, dar cu un accent mai mare pe mingea, nu la intensitatea lui Lucescu.

– Cum întâmpinau jucătorii turci metoda lui Mircea Lucescu?
– Când ieșea pe teren, nea Mircea îmi dădea mie programul. Trebuia să anunț colegii despre ce urmează. Nu vă puteți imagina ce spuneau jucătorii turci! Nu erau obișnuiți și nu le plăcea. Însă, ce fotbalist își dorește antrenamente fizice? Toți ar prefera să lucreze doar cu mingea. Cu toate acestea, cred că eram într-o formă atât de bună datorită acestor antrenamente.

„L-am rugat să nu-l bage pe Okan. Dar a jucat – eliminare și adio titlu!”

Okan Buruk a fost unul dintre jucătorii emblematici ai lui Galatasaray, acum antrenor principal. Foto: Imago

– A fost un sezon nefericit în ceea ce privește trofeele – doar Supercupa Europei. Asta după ce Galata avusese patru-cinci ani de succes!
– Erau câțiva jucători, precum Emre și Okan, care își terminau contractele și se gândeau deja la alte oportunități. Se pregăteau să plece la Inter. Spre finalul sezonului, l-am rugat pe nea Mircea să nu-l utilizeze pe Okan, deoarece nu se pregătea cum trebuie. Nici el, nici Emre! Nu erau concentrați. Mai aveam vreo trei meciuri până la final și eram încă pe primul loc. Nea Mircea l-a folosit, dar a primit un cartonaș roșu în minutul 30, iar noi am pierdut acasă cu Ankaragucu, iar Fener a trecut peste noi și a câștigat titlul.

Cred că nea Mircea a scos cea mai bună versiune a lui Jardel. A venit cu câteva kilograme în plus și l-a pus pe un program special, până a ajuns la greutatea optimă. Era un aspect pe care nea Mircea îl considera foarte important. Apoi, cu Hagi în spatele lui, Jardel a început să marcheze foarte mult.

– Gică Popescu, fost fundaș Galatasaray, pentru GSP

– Cum era Mircea Lucescu în momentele dificile, după înfrângeri neașteptate? Avea reacții mai violente?
– Nu avea astfel de reacții. Venea mereu cu argumente și explicații, ceea ce te făcea să înțelegi rapid ce voia. Repet, antrenamentele fizice erau exigente, dar ținea mult și la posesie. Și hai să-ți dau un exemplu despre cât de mult punea accent pe detalii!

– Te rog!
– Galata tocmai câștigase Cupa UEFA și două titluri consecutiv, iar nea Mircea ne învăța la antrenamente cum să facem posesia de la început. Eu, Bulent, Hakan Unsal și Capone, toți jucători de bază în echipele naționale! Am spus: „Nea Mircea, nu putem să facem acum construcția de la zero, că asta am învățat la juniori!”. Răspunsul lui a fost: „Nu! Vreau să mă asigur că știți ce vreau de la voi”. Așa că am reiterat metodele de construcție, ca niște copii. Nu lăsa nimic la întâmplare pentru a nu ajunge să zicem mai târziu: „Nu știam asta!”.

„Am regretat că am plecat la Lecce, dar nu mai suportam întârzierile de salarii la Galata”

Gică Popescu a evoluat un singur sezon la Lecce, 2001-2002, cu 28 de meciuri, o experiență încheiată cu retrogradarea din Serie A. Foto: Imago

– Când te gândești acum că ai plecat la Lecce în 2001, ai mai repeta alegerea?
– Bineînțeles că nu, având în vedere că am retrogradat. Dar în acea perioadă, aveam mari probleme financiare la Galatasaray și mă săturasem de întârzierile la salarii, care durau câte patru-cinci luni. Când am câștigat Cupa UEFA, eram neplătiți de jumatate de an! Cu toate acestea, jucam și ne comportam ca profesioniști. Niciodată nu evoluasem în Serie A, eram aproape de finalul carierei și varianta Lecce mă atrăgea. Regret, pentru că renunțasem și la niște bani de la Galata, la un an de contract, doar pentru a vedea cum e în campionatul italian!

– Lucescu a încercat să te oprească la Istanbul?
– Nu, nu! Eram decis. I-am spus că m-am înțeles cu clubul să fiu lăsat liber, deoarece Italia era o variantă tentantă pentru mine. I-a spus: „Du-te! Să ai succes!”.

La Istanbul, eram vecin cu Hagi și nea Mircea într-un complex de apartamente. Ne întâlneam seara la piscină, cinam împreună și discutam despre fotbal.

– Gică Popescu, fost fundaș Galatasaray, pentru GSP

„Nea Mircea m-a abordat într-un cantonament al naționalei să mă convingă să vin la Dinamo”

– Gică, ne întoarcem în timp și observăm că, în țară, ai reușit să obții o singură victorie ca jucător împotriva lui Lucescu, într-un Craiova – Dinamo 1-0, în noiembrie '89, chiar înainte de Revoluția. Îți amintești meciul?
– Cum să nu? A marcat Ciurea, într-o fază în care eu am contribuit la gol. O vreme groaznică! Acea echipă Dinamo, pregătită de Lucescu, avea o posesie fantastică în campionatul intern, chiar și peste Steaua. Echipele lui nea Mircea etalau întotdeauna o posesie remarcabilă.

– A încercat vreodată să te aducă la Dinamo?
– Da! Eram într-un cantonament cu naționala la hotelul „Tolstoi”, pe la '88, și m-a abordat: „Vreau să vii la Dinamo, să lucrăm împreună!”. I-am explicat că nu se poate: „Nea Mircea, am refuzat Steaua! Am câștigat campionatul și am ajuns în semifinalele Cupei Campionilor, aș fi rămas dacă voiam să plec de la Craiova. Dar nu se pune problema!”. Aceasta s-a întâmplat după cele șase luni pe care le petrecusem la Steaua, cu ocazia stagiului militar. Mi-a spus: „Îți promit că, la un moment dat, vei lucra cu mine”. Și a avut dreptate, pentru că ne-am întâlnit la Galatasaray mai târziu.

Gică Popescu a ajuns la Dinamo în 2002, la 14 ani după ce Lucescu a încercat să-l aducă în Ștefan cel Mare

„Din acel moment am devenit căpitanul Universității Craiova”

– În octombrie '88, Craiova – Dinamo 3-6, cu două goluri marcate de Gică Popescu, unul din penalty, dar o înfrângere dură!
– A fost un meci imposibil de uitat! La pauză, antrenorul Sorin Cârțu a apărut plângând în ușa vestiarului și a spus: „Să vă fie rușine unora dintre voi! Din acest moment, Popescu este căpitanul echipei!”.

– Îi facem indirect lui Lucescu o favoare în această poveste!
– Așa am devenit căpitan al Craiovei la 20 de ani, da! Am preluat banderola de la Geolgău, iar aceasta reprezenta un moment de mare mândrie pentru mine. Era incredibil să ajung să fiu căpitanul echipei cu care am crescut și pe care o iubesc atât de mult!

Desigur, Lucescu nu era foarte îndrăgit în Oltenia, fiind antrenorul lui Dinamo. Totuși, în anii '88-'90, nea Mircea a creat una dintre cele mai bune echipe din istoria fotbalului românesc, cel puțin la nivelul Stelei.
Gică Popescu, fost fundaș Galatasaray, pentru GSP

Aici, într-un derby cu Dinamo în „Groapă”, Gică Popescu a devenit căpitan al Craiovei după un meci împotriva „câinilor”, în Bănie, în toamna lui 1988

„Steaua ‘86 sau Dinamo ‘90? Să vă spun cum mi-a închis gura Panucci înainte de un El Clasico!”

– O controversă fără sfârșit: Steaua '86 sau Dinamo '90? Care a fost mai bună?
– De fiecare dată când discutăm despre performanțe, îmi amintesc un episod din Spania. Eram căpitanul Barcelonei și urma un derby cu Real Madrid. Înainte de El Clasico, am făcut o declarație nefericită, deoarece jurnaliștii caută mereu să provoace tensiuni. I-au întrebat pe jurnaliștii de la Real, unde i-au spus lui Panucci despre ce am zis.

– Ce a urmat?
– Răspunsul lui Panucci a fost: „Popescu? Ce a câștigat el ca să vorbească?!”. M-a lăsat fără replică, deoarece avusesem doar un titlu cu Steaua și două cu Eindhoven, care erau fără importanță. Abia mai apoi am obținut Cupa Cupelor și Supercupa Spaniei. Panucci se referea la trofee mari, precum Liga Campionilor.

Gică Popescu este convins că Steaua 1986, cu trofeul Cupei Campionilor, a fost o echipă superioară față de Dinamo 1990.

– Revenim la disputa dintre Steaua '86 și Dinamo '90?
– Atunci când discutăm despre o echipă sau un jucător, prima întrebare este: „Ce ai câștigat?”. În cazul nostru, Steaua are Cupa Campionilor, ceea ce face imposibile comparațiile. Nu convinge pe nimeni „a făcut trei driblinguri”. E important să ai trofee, nu fente sau ratări!

„Cruyff, Lucescu, Terim, Iordănescu – patru antrenori pe care i-aș lua acasă”

– Ai avut ocazia să lucrezi cu antrenori deosebiți, știu că pe Cruyff îl consideri cel mai bun. Dar unde l-ai plasa pe Lucescu?
– Cruyff, Lucescu, Terim și Iordănescu, patru antrenori pe care i-aș lua acasă! Bobby Robson a fost fantastic. Aad de Mos, la fel. Dar pe acești patru îi consider cei mai buni! Au în comun profesionalismul, dedicația, pasiunea și munca.

Johann Cruyff și Gică Popescu, sub soarele Catalunyei

– Lucescu, care a început cariera în 1979, iar acum, la 80 de ani, speră să ajute România să ajungă la Mondiale. Cum explici această longevitate?
– E uimitor să ai atâta energie și dorință de a reveni pe bancă, să începi mereu de la zero. Să încerci să preiei lucrurile bune de la antrenorul anterior, dar să-ți impui propria viziune. Când s-a discutat despre întoarcerea lui Lucescu la națională, mă gândeam că e imposibil. Îl vedeam mai mult ca un director tehnic decât ca antrenor. Credeam că ar fi trebuit să colaboreze cu Hagi pentru selecția jucătorilor și organizarea activității echipelor de juniori. Dar, din fericire, s-a dovedit că imposibilul a devenit realitate și, dacă există un antrenor care poate aduce naționala la Mondiale, acela este Lucescu!