Angelina Melnikova (25 de ani), campioană olimpică, mondială și europeană la gimnastică, a decis să se retragă din cursa pentru un loc în Parlamentul Regional al Rusiei din Voronej, pentru a-și continua cariera sportivă.
Cu 23 de medalii obținute la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene, Angelina Melnikova este una dintre cele mai titrate gimnaste din Rusia. Totodată, sportiva de 25 de ani dorea să se lanseze și în politică.
Ea a câștigat alegerile interne în cadrul partidului Rusia Unită și intenționa să candideze pentru Duma din Voronej, în cadrul alegerilor din districtul 23.
„M-am născut și am crescut în Voronej, cariera mea sportivă a început aici și mereu am reprezentat Voronej în competițiile internaționale. Nu îmi închei cariera sportivă, dar vreau să încerc să contribui la binele orașului meu nu doar ca sportiv, ci și ca cetățean”, a declarat Melnikova.
Angelina Melnikova a renunțat la ambițiile politice: „O încălcare a principiului neutralității”
Însă, conform surselor din Rusia, Melnikova nu va mai candida, deoarece aceasta ar însemna finalizarea carierei sale sportive.
Surse din Federația de Gimnastică a Rusiei susțin că Melnikova a decis să se retragă din cursa electorală, deoarece Federația Internațională de Gimnastică interzice combinarea unei cariere sportive cu activitatea parlamentară.
„Instituțiile internaționale consideră că aceasta reprezintă o încălcare a principiului neutralității”, au explicat sursele. Dacă ar fi fost aleasă în Parlamentul Regional din Voronej, gimnasta, care a câștigat aur la sol la Campionatele Europene din 2017, ar fi trebuit să participe la campania electorală și la diverse evenimente oficiale.
„De exemplu, o fotografie cu un veteran în uniformă ar ajunge la Federația Internațională de Gimnastică și ar putea duce la suspendare. Managerii ei au fost informați despre acest aspect. Turneele sunt prioritare pentru ea și ar putea pierde parteneriate comerciale”, a explicat o sursă din federație.
Conform surselor menționate anterior, managerii lui Melnikova au căutat modalități pentru ca gimnasta să devină deputată fără ca acest lucru să fie publicat, dar nu au reușit. Așadar, sportiva, care vrea să participe la Cupa Mondială de la Paris și la Campionatele Mondiale din Indonezia sub steag neutru, a decis să suspendă ambițiile sale politice.

Angelina Melnikova, la Campionatele Europene de la Cluj (2017)/Foto: Imago Images
Angelina Melnikova, nevoită să schimbe piesa pe care și-a construit exercițiul la sol
În acest an, reprezentanți ai Comitetului Olimpic al Ucrainei, ai Ministerului Tineretului și Sportului și ai Federației de Gimnastică din Ucraina au cerut suspendarea Angelinei. De asemenea, Federatia Internațională de Gimnastică a solicitat să schimbe piesa „Sublocotenent” a Irinei Allegrova, pe care o pregătise pentru coregrafia de sol.
„Schimbăm cu urgență muzica pentru competițiile internaționale. Nu putem să performăm pe muzică străină din cauza drepturilor de autor, putem utiliza doar muzica din Rusia, dar nu toate melodiile. De exemplu, pianificați „Sublocotenent”, dar o eliminăm și trebuie să găsim altceva. Lucrăm la asta”, a transmis Melnikova.
Ultimele medalii câștigate de Angelina Melnikova au fost obținute la Campionatele Mondiale din 2021 de la Kitakyushu, Japonia, unde a obținut aur la individual compus, argint la sol și bronz la sărituri.