Clubul din Grant a comunicat mutarea într-un mesaj plin de emoție pe Facebook, în care îndeamnă toți suporterii alb-vișinii să transforme cel mai mare stadion al țării într-un „vulcan”.
Derby-ul este programat duminică, 17 august, de la ora 21:30 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT.
Rapid – FCSB se va desfășura pe Arena Națională
„Giuleștiul nu ar fi fost suficient de mare pentru un asemenea meci. Băieții au nevoie de susținerea a zeci de mii de rapidiști”, au transmis reprezentanții clubului.
Rapid conduce clasamentul după 4 etape, având 10 puncte, în timp ce FCSB se află pe locul 13, cu doar 4 puncte.
Ultima întâlnire Rapid – FCSB pe Arena Națională, în care giuleștenii au fost gazde, s-a disputat în martie și s-a încheiat cu 0-0, în fața a 30.000 de suporteri.
Până la derby, FCSB trebuie să facă față echipei Drita în turul 3 preliminar al Europa League, meciul fiind transmis în direct pe PRO TV și VOYO, dar și LIVE VIDEO pe alte platforme.