Guvernul României reintegrează infrastructura sportivă în rândul investițiilor prioritare pentru perioada 2026-2028, anunțând lista actualizată a proiectelor majore. Această decizie marchează o schimbare strategică după o perioadă în care multe proiecte, inclusiv construcția de stadioane, au fost suspendate pentru a acoperi deficitul bugetar estimat la 39 de miliarde de lei în 2025 și 60 de miliarde în 2026.
Noua prioritizare urmărește reașezarea portofoliului de investiții publice, astfel încât resursele să fie alocate către proiectele cu cel mai mare impact economic și social. Ministerul Finanțelor a evaluat proiectele pe baza următoarelor criterii:
-
relevanța proiectului față de strategiile naționale, regionale sau locale
-
justificarea socio-economică
-
sustenabilitatea financiară
-
performanța în implementare
-
timpul rămas până la finalizare pentru lucrările deja în desfășurare
Pe baza acestor criterii, ordonatorii principali de credite au transmis ministerului informațiile necesare, inclusiv punctajele, valorile actualizate, stadiul proiectelor și termenele de finalizare. Ministerul a verificat datele și a întocmit lista finală, care va sta la baza bugetului pentru anul 2026.
6miliarde de euro reprezintă suma totală alocată pentru aproximativ 250 de proiecte de investiții.
Proiectele sportive sunt incluse în lista de finanțare!
În anexă, documentul oficial include 178 de proiecte mari cu finanțare asigurată în perioada 2026-2028, printre care se regăsesc diverse investiții în infrastructura sportivă, cum ar fi:
-
Noul Stadion Dinamo – termen de finalizare 2028, poziția 85 pe listă
-
Stadion Târgoviște – termen de finalizare 2026, poziția 129 pe listă
-
Stadion Constanța – 2028, poziția 154
-
Stadion Pitești – 2028, poziția 158
-
Stadion Oradea – 2028, poziția 107
-
Stadion Hunedoara – 2028, poziția 109
-
Stadion „Dan Păltinișanu” Timișoara – 2028, poziția 110
-
Stadion Brașov – 2028, poziția 111
-
Stadion Bistrița – 2028, poziția 108
-
Stadion Slatina – 2028, poziția 139
-
Săli polivalente: Tulcea, Brașov, Suceava, Iași
-
Patinoare: Sf. Gheorghe, Galați
-
Centrul Olimpic Ciolpani
Ce implică includerea acestor baze sportive pe listă? Asta înseamnă că proiectul beneficiază de finanțare garantată, ceea ce reduce riscul întârzierilor. Astfel, fiecare investiție are șanse reale de a respecta termenele stabilite.
Cofinanțarea obligatorie schimba regulile jocului
OUG 52/2025 aduce o modificare semnificativă: statul va acoperi maxim 75% din costul arenei sau stadionului, iar autoritățile locale trebuie să asigure cel puțin 25% din costuri. În plus, lucrările pot demara în 2026 doar din banii locali, urmând ca decontarea din bugetul central să fie posibilă abia din 2027.
Noua regulă impune o responsabilitate considerabilă autorităților locale și poate accelera ori bloca proiectele în funcție de capacitatea lor de a asigura contribuția minimă. Exemplu: Arena Multifuncțională Dinamo depinde de aprobarea Primăriei Sectorului 2 pentru cofinanțare, ceea ce este esențial! Fără această decizie, proiectul nu poate fi demarat.
Noua Arenă Dinamo, pe poziția 85 în lista proiectelor de investiţii publice prioritizate.
-
În prima parte a anului, mai multe proiecte, cum ar fi stadioanele de la Dinamo, Constanța, Timișoara și Ploiești, au fost suspendate din cauza restricțiilor bugetare. Singurele lucrări care au avansat au fost cele de la Slatina și Hunedoara, care sunt într-un stadiu avansat și nu au un impact semnificativ asupra bugetului.
-
Odată cu publicarea listei prioritare, Guvernul transmit un mesaj clar că investițiile sportive vor fi reluate, dar într-un ritm dictat de capacitatea fiecărei autorități locale de a asigura partea proprie de finanțare.