–
CFR Cluj are șanse extrem de reduse de a avansa în grupa unică din Conference League, după înfrângerea severă din meciul tur cu Hacken, scor 2-7, în Suedia. În dimineața zilei de marți, oficialii echipei clujene au început vânzarea biletelor pentru meciul retur, programat pentru joi seara. În anunțul postat pe site-ul oficial, s-a strecurat o eroare, care a fost imediat observată de fani, ce au reacționat cu ironie la decizia clubului de a vinde bilete pentru această partidă.
-
CFR Cluj – Hacken, returul din play-off-ul pentru Conference League, se va desfășura joi seara, la Cluj-Napoca, începând cu ora 20:30. Meciul va fi transmis liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2
În mod concret, deși în titlul anunțului se menționează meciul CFR Cluj – Hacken, în secțiunea referitoare la prețul biletelor se face referire la meciul anterior CFR Cluj – FC Botoșani, disputat de curând pe teren propriu. Prețurile nu au fost actualizate corespunzător, existând diferențe în zona VIP, Sky Lounge și Business Lounge, unde biletele sunt mai scumpe pentru meciul european.

Anunțul despre bilete de pe site-ul celor de la CFR Cluj
CFR Cluj, eroare în momentul lansării biletelor pentru returul cu Hacken
Cu două zile înainte de meci, oficialii clujeni au anunțat vânzarea biletelor pentru cel mai probabil ultimul meci european al sezonului pentru echipa pregătită recent de Andrea Mandorlini.
În timp ce unii suporteri nu și-au pierdut optimismul și au trimis mesaje de încurajare, alții au reacționat cu indignare în comentarii. Unul dintre fani a observat eroarea, exprimându-și confuzia: „Pe pagina de bilete scrie că acestea sunt pentru meciul cu Botoșani, iar locurile abonaților sunt ocupate. Se poate intra cu abonamentul la meci?”, este unul dintre comentarii.
Cel mai accesibil bilet este de 15 lei, în galeria CFR-ului, în timp ce un bilet la tribuna 2 costă 35 de lei, iar unul la tribuna 1 40 de lei. Cel mai scump bilet pentru acest meci este de 570 de lei, la business lounge.
Postarea de pe pagina de Facebook a CFR-ului a fost rapid observată de fani, care au reacționat în comentarii. Majoritatea nu înțeleg de ce nu se permite intrarea liberă la un meci de acest fel, având în vedere handicapul de 5 goluri de recuperat. Au continuat să apară ironii, printre care și câteva mesaje de susținere.
Cum au reacționat fanii lui CFR Cluj în comentarii
-
Eu zic să nu vă prezentați, că ieșiți mai bine;
-
Pentru meciul ăsta cred că nici curentul nu o să-l consum;
-
Nici dacă mă plătiți nu merg să văd caricaturile astea;
-
Vă bate Trinitasul la audiențe… cu ceasul de la gară;
-
Trebuia lăsată intrarea liberă;
-
Ar fi bine nimeni să nu vină la stadion, așa ați merita;
-
Incredibil;
-
Cea mai bună opțiune este să stați acasă;
-
Aveți tupeu cu 40 de lei la tribuna 1;
-
Va fi gol stadionul;
-
Lăsați intrarea liberă;
-
Trebuie boicotat acest meci, nu pentru echipă, ci în semn de protest pentru Nelu Varga și cei din conducerea clubului;
-
Tot de la 7 în sus?;
-
Serios? Să vedem ce?;
-
Poate în Liga 2;
-
Mai cereți și bani, disperaților;
-
Noi cu încrederea, voi cu batjocura… mi se pare corect;
Comunicatul celor de la CFR Cluj
Indiferent de etapă, fiecare meci trebuie abordat cu încredere și speranță până în ultimul moment!
Susținerea voastră este esențială și ne dă puterea de a ne ridica și continua. Trecutul nu se schimbă, așa că joi, în confruntarea cu Hacken, trebuie să ne concentrăm pe prezent și să luptăm împreună pentru un viitor mai bun. CFR trăiește datorită și pentru voi!
Prețurile biletelor pentru meciul cu FC Botoșani:
– Galerie CFR – 15 lei
– Tribuna 2 – 35 lei
– Tribuna 1 – 40 lei
– VIP B – 145 lei
– Sky Lounge – 255 lei (mâncare și băutură incluse, experiență VIP)
– Business Lounge – 570 lei (business networking, mâncare și băutură premium incluse, acces într-un lounge privat)Programul caselor de bilete de la stadion:
– MIERCURI – 12:00 – 17:00
– JOI – 12:00 – 20:30