Hermannstadt a câștigat pe teren propriu împotriva lui Poli Iași cu 1-0, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Echipa antrenată de Marius Măldărășanu a obținut astfel a patra victorie consecutivă în competițiile interne și se pregătește pentru finala Cupei României, care va avea loc miercuri, pe 14 mai, la ora 20:30, împotriva celor de la CFR Cluj.
Deși a evitat retrogradarea directă, Poli Iași are nevoie de un rezultat favorabil în ultima etapă, acasă cu Petrolul Ploiești, pentru a nu se clasa pe locuri de baraj.

FC Hermannstadt, victorie importantă înaintea finalei Cupei României
Cu gândul mai mult la finala Cupei României, echipa lui Marius Măldărășanu a fost dominată în prima parte a meciului de Poli Iași. Moldovenii au avut prima ocazie mare în minutul 21, dintr-o lovitură de colț.
Căbuz a ieșit haotic din poartă, iar Mohammed Umar a reușit să trimită mingea spre poartă cu o lovitură de cap, dar Nana Antwi a respins de pe linia porții, păstrând tabela intactă.
Cu zece minute înainte de pauză, ieșenii au mai avut o lovitură de colț, iar Cătălin Căbuz a ieșit greșit din nou pe centrare. Mingea a ajuns la Tailson, dar șutul acestuia a trecut pe lângă poartă.
Prima ocazie notabilă pentru Hermannstadt a venit în minutul 39, când Nana Antwi a avut o lovitură de cap respinsă de Jesus Fernandez, iar Matija Boben a degajat mingea din careu.
Marius Măldărășanu, mutare decisivă la pauză
Antrenorul a decis să efectueze două schimbări la pauză, Ianis Stoica și Ciprian Biceanu înlocuindu-i pe Robert Popescu și Sergiu Buș.
Murgia a creat o ocazie bună pentru Ianis Stoica, acesta a trecut de Umar și a avut un duel cu Jesus Fernandez, dar portarul spaniol a realizat o intervenție excelentă.
Nana Antwi a fost din nou în centrul acțiunii în minutul 75, pătrunzând în careu și oferind o pasă excelentă pentru Ianis Stoica, care l-a învins pe Fernandez cu un șut bine plasat.
Aurelian Chițu a ratat ocazia de a închide meciul cu un al doilea gol, dar Jesus Fernandez a fost din nou la datorie.
Elevii lui Vasile Miriuță au încercat să egaleze, iar Xhuliano Skuka a avut o ocazie bună în care a șutat puternic, dar Căbuz a reușit să respingă.
În minutul 3 al prelungirilor, Aurelian Chițu a încercat un lob de la marginea careului, dar Fernandez a fost din nou la post și a trimis mingea în corner.
Meciul s-a încheiat cu victoria la un gol a celor de la Hermannstadt, care rămân lideri în play-out, cu o etapă înainte de finalul sezonului. Poli Iași a evitat retrogradarea directă, dar se așteaptă un meci decisiv în ultima etapă.
Clasamentul din play-out
Final » Hermannstadt – Poli Iași 1-0
- A marcat: Ianis Stoica 75
Formațiile de start:
HERMANNSTADT (5-3-2): Căbuz – Antwi, Căpușă, Ionuț Stoica (cpt.), Selimovic, Goncalves – R. Popescu, Ivanov, Murgia – S. Buș, Neguț
Rezerve: I. Pop, Muțiu – Găman, Bejan, Chițu, Ianis Stoica, Dr. Iancu, Kujabi, Mihart, Balaure, Biceanu, Oroian
Absenți: –
Antrenor: Marius Măldărășanu
Poli (4-4-1-1): J. Fernandez – Guilherme, Umar, Boben, Ispas – Tailson, Bordeianu, Marchioni, Ștefanovici – Roman – S. Camara
Rezerve: Niga – Adăscăliței, Creț, Silva, Bordușanu, V. Ilie, Amaral, Dobrean, Gouet, Ciobanu, Nardini, Gouet, Skuka
Absenți: Diakhaby, M. Tănasă, Samayoa (accidentat)
Antrenor: Vasile Miriuță
Stadion: Municipal (Sibiu)
Arbitru: Ovidiu Robu / A1: Mihai Marica, A2: Nicușor Marin
Arbitru VAR: Horia Mladinovici / Arbitru AVAR: Mircea Orbuleț