



– 11 februarie 2025, 19:10 / Actualizat 11 februarie 2025, 19:37
Vasile Stan, un portar deosebit al primei ligi românești în anii '70, împlinește astăzi 80 de ani. Cu această ocazie, veteranul a rememorat pentru Gazeta Sporturilor unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, confruntarea cu Real Madrid în Cupa Campionilor Europeni.Piteștiul a reușit să câștige cu 2-1 în fața madrilenilor pe 25 octombrie 1972, dar a pierdut returul pe terenul „Bernabeu”, scor 1-3.
Au trecut peste cinci decenii de la victoria istorică a echipei din Pitești împotriva uriașului Real Madrid, într-un meci memorabil al lui Nicolae Dobrin, care a reușit un gol și o assistență în fața „Los Blancos”, care avea în echipă jucători renumiți precum Amaro Amancio, Carlos Santillana sau José Pirri.
În poarta Argeșului se afla altă legendă a clubului, Vasile Stan, ale cărui amintiri din acele vremuri rămân nealterate în ciuda trecerii timpului.
Cu ocazia aniversării sale, Vasile Stan a discutat despre momentul istoric al „dublei” cu Real Madrid, oferind diverse detalii despre cum madrilenii au abordat meciul din România și despre controversatul arbitraj din retur.

Vasile Stan, la 80 de ani: „Dacă la Pitești aveam mai mult curaj, puteam să surprindem Real Madrid!”
„Am apărat în ambele meciuri și, în ciuda eliminării, am rămas cu amintiri plăcute. Am ieșit cu fruntea sus din acel duel, Real Madrid va fi mereu Real Madrid.
Noi eram mai precauți… Dar dacă am fi avut mai mult curaj, vă spun sincer, puteam să surprindem atunci!
Am ratat multe ocazii, iar madrilenii erau plini de încredere crezând că le va fi ușor să înfrunte o echipă din România. Însă, datorită determinării noastre și cu Dobrin într-o formă excelentă, am reușit să ne mobilizăm.

Am pierdut cu 3-1 în Spania, la pauză era 1-1. Acolo am avut parte de un arbitraj controversat. Madrilenii nu erau nici ei în cea mai bună formă, iar după aceea au pierdut în finală, jucând cu Ajax (n.r. Real – Ajax a fost semifinala câștigată de „lăncieri”).
Santillana mi-a marcat două goluri, iar Toni Grande unul. Grande era un fundaș central foarte puternic… Îmi amintesc cum a marcat, de aceea spun că am simțit că am fost dezavantajați de arbitraj, pentru că au intervenit la o fază fixă.
Pe mine m-au ținut, iar eu n-am putut să ies la mingi. A fost un corner din dreapta. Era imposibil să ne mișcăm… Grande, având aproape doi metri, a înscris cu ușurință cu capul. Așa s-a scris istoria”, a declarat Vasile Stan.
Lui Nicolae Dobrin i s-a făcut o mare nedreptate prin neparticiparea la Campionatul Mondial din 1970. Dar așa s-au decis lucrurile pe atunci.
– Vasile Stan, fost portar FC Argeș

Rezultatul meciului FC Argeș – Real Madrid 2-1 (1-1)
25 octombrie 1972, CCE, turul secund, prima manșă
- Au marcat: Dobrin (24′-pen), Prepurgel (62′) / Anzardo (42′)
- FC Argeș: Vasile Stan – Marcel Pigulea, Constantin Olteanu, Remus Vlad, Petre Ivan – Ion Prepurgel, Marian Popescu – Constantin Radu, Radu Troi (46′ Ion Roșu), Nicolae Dobrin, Radu Jercan
Antrenor: Florin Halagian - Real: Mariano García – José Luis López, Gregorio Benito, Ignacio Zoco, Juan Verdugo – Antonio Grande, José Pirri, Manuel Velázquez – Amaro Amancio (50′ Rafael Maranon), Carlos Santillana, Eduardo Anzardo
Antrenor: Miguel Muñoz - Arbitru: David Smith (Anglia)
- Stadion: 1 Mai
- Spectatori: 15.000

infografie FC Arges anii '70