„Iată, ai 10.000 de lei!”

Retras din atenția publicului, Sorin Bagiu, în vârstă de 68 de ani, revine după o nouă lungă absență cu un interviu extins. Fost fundaș stânga, Bagiu a condus clubul din Cluj în două mandate, între 1989-1997 și 2003-2005, adică aproape o treime din perioada post-revoluționară. În a doua parte a discuției, purtată în sufrageria sa cu decor alb-negru din apropierea Grădinii Botanice din Cluj, Bagiu revine asupra uneia dintre cele mai dificile experiențe, „dosarul Cociș-Florescu-Șerif Tiraspol”, și aduce în discuție și alte amintiri importante pentru istoria fotbalului românesc.

• DUELURILE DIFICILE cu Dobrin: „Dacă venea pe tine, era o mare problemă!”

• POVESTEA unei tentative de mituire la un meci cu FC Olt: „Să nu te lăsați păcăliți!”

• CUM L-A PĂCĂLIT Jean Pădureanu cu o reciprocitate nerespectată între Gloria Bistrița și U Cluj

• PROTOCOALELE CU ARBITRII: „Contabila greșea la plicurile cu baremul”

Sorin Bagiu, despre Dobrin: „Îmi era teamă să nu mă fac de râs”

– Domnule Bagiu, să ne întoarcem în anii în care jucați la Universitatea și întâlneați adversari deosebiți. Cine vă provoca cele mai mari dificultăți?
– Marcel Răducanu era imposibil de ținut, iar Lăcătuș – excepțional; ne spunem antrenorii să nu riscă să facem alunecări, că sigur ne zbura un penalty. Zoli Crișan te lăsa fără șanse, trebuia să ai grijă cum te apropii de el. La fel, Țălnar la Dinamo. Dar de unul singur mi-a fost real frică.

– De cine anume?
– De Dobrin, care, deși nu juca pe partea mea, se mai deplasa spre dreapta și trebuia să-l primesc în bandă. De fiecare dată când venea acolo, îmi era teamă să nu mă fac de râs. Evitam să-l atac direct. Numai îl studiam, îl conduceam. Altfel, dacă pornea spre tine, era capcană!

– Să nu-mi spuneți că nu ați participat la meciuri mai „prietenești”! Puteți da un exemplu de o partidă dubioasă?
– Nu am avut așa ceva, să-mi spună cineva să câștigăm sau să pierdem. Doar în perioada '80-‘81 m-a abordat cineva înainte de un meci cu FC Olt. „Iată, 10.000 de lei dacă bate Oltul. Și nu vei fi singur!”. I-am spus soției. „Nu te lăsa păcălit cu prostii!”. L-am anunțat și pe președinte. A fost 0-0. Am auzit că a fost reținut de poliție. Au stat alături de el cu punga cu bani până la finalul meciului și apoi l-au lăsat cu o simplă avertizare, deoarece era de la FC Olt, clubul din orașul lui Ceaușescu. Era o situație delicată să-i faci probleme omului.

„Am avut o ceartă serioasă cu nea Jean! Ne-a învins cu 5-1 la Cluj, dar apoi au jucat nesincer în semifinala Cupei”

– Au trecut mulți ani, așadar puteți să ne povestiți cum funcționau înțelegerile în respectiva Cooperativă, unde U Cluj era unul dintre elementele centrale?
– Înainte de Revoluție, Universitatea era clar influențată de Dinamo. Au avut loc multe transferuri. Dar, după '89, nu am fost implicați în cooperativă, deoarece am retrogradat. După promovare, nimeni nu ne băga în seamă. Iată un exemplu concludent.

– Vă rog!
– Înainte de ultima etapă din sezonul 1992-1993, Bistrița și Electroputere erau egale la puncte și cu golaveraj similar, luptându-se pentru o clasare în Cupa UEFA. Gloria a câștigat cu 5-1 la Cluj. A fost un meci în care jucătorii s-au înțeles perfect, iar Bistrița a mers în Europa. Anul următor, însă, am avut o dispută severă cu nea Jean la semifinala Cupei României, care s-a disputat la Tg. Mureș.

– Din ce motiv?
– I-am spus colegilor: „Să fim atenți, au o datorie față de voi datorită acelui 1-5! Și dacă ei sunt corecți, ar trebui să mergem noi în finală. Ce s-a întâmplat? Am condus cu 1-0 până în minutul 86, ne-au egalat și ne-au bătut cu 4-1 în prelungiri, iar ulterior au câștigat Cupa României. Aceste au fost „înțelegerile” cu nea Jean!

Nu l-am considerat un model de conducător, dar Pădureanu era unic. De la el am învățat despre comerțul cu pungi. Era corect, plătea jucătorii la timp. Avea o rețea de fotbaliști din diverse echipe, nu știai niciodată ce se întâmplă. Cert e că multe lucruri suspecte s-au întâmplat, dar nu aveam dovezi.

„Ar fi fost mai bine ca naționala să participe la petrecerea cu românii din Detroit! Poate nu ar fi pierdut atât de rău cu Elveția!”

– Ați fost mult timp în Comitetul Executiv FRF, inclusiv la minunatul Mondial din 1994 din State. Ce amintiri extraordinare aveți din America?
– Recent, un nepot medic din State m-a vizitat și i-am spus: „Măi, Flavius, mă voi duce și la Mondialul din 2026 ca să-mi amintesc de cel din 1994!”. A fost o experiență incredibilă! La meciul cu Columbia din Los Angeles a fost o nebunie. Noi, românii, jubilam la fiecare fază, iar euforia de la final a fost de neimitat! Mare păcat că am ieșit cum am ieșit cu Suedia!

– Ați interacționat cu echipa între meciuri? Ați participat și la petreceri cu lotul?
– Noi din Comitetul Executiv stăteam la un alt hotel, aproape de echipă. La Detroit, românii ne-au invitat la o masă fantastică, un eveniment impresionant. Jucătorii, evident, nu au putut veni, dar pierzând cu Elveția, poate ar fi fost mai bine dacă participau, poate nu pierdeau atât de rău!

„Toată lumea făcea apropouri arbitrilor: «Noi vom fi mai buni mâine»”

– Cum era lumea complicată a arbitrilor în anii '90? Reușeați să stabiliți relații?
– Erau seri de masă comună, cu observatorii, se mai servea o bere, un vin. Firește, toată lumea încerca să facă niște apropouri. „Noi vom fi mai buni mâine”. Niciunul dintre arbitri, cum ar fi Porumboiu, nu era de discuțit, Crăciunescu era foarte serios, iar Constantin Gheorghe extrem de rigid. La alții, cum era Danciu de la Petroșani, mai glumeai.

– Așa că s-a prescris, dar poate mai scăpați câte ceva în plicul pentru arbitraj?
– Mai greșea contabila! Se mai compensa, probabil. Astea erau vremurile, nu puteau pleca oamenii supărați.

„Mi-au pus pe masă contracte de transfer cu sume zero. Am refuzat să semnez așa ceva!”

– O chestiune delicată: transferurile lui Florescu și Cociș la Șerif Tiraspol, 450.000 de dolari în 2004. O afacere care s-a încheiat rău pentru dumneavoastră, cu o condamnare de un an cu suspendare pentru evaziune fiscală. Era clar că speța a deschis poarta pentru „Dosarul Transferurilor” cu Becali, Pădureanu, MM Stoica și Copos. Ce s-a întâmplat cu adevărat în cazul dumneavoastră?
– E simplu! Din cauza unei crize financiare, a venit o ofertă din partea impresarilor lui Florescu și Cociș. Am discutat în Consiliul de Administrație, erau 18 persoane, profesori universitari, inclusiv un polițist. Au decis să ii lase liberi pe cei doi pentru 500.000 dolari. Mi-au spus să-i aștept la club într-o zi de sâmbătă pentru a semna. N-au venit. Agenții au apărut abia luni, alături de președinte și vicepreședinte, anunțând că au o sponsorizare de 450.000 de dolari.

– Sponsorizare?
– Exact! A venit contabila și mi-a spus: „Uite, 450.000 de dolari”. Atenție: aviz de sponsorizare de la o firmă din Tiraspol, cu ștampilă, tot ce trebuie! După două-trei zile, pe birou apare un contract de transfer, fără sumă indicată și cu clauză că banii se returnează dacă jucătorii nu trec teste medicale. Zic: „Nu e în regulă! Ori scrieți suma corectă, ori nu semnez!” Așa că nu am semnat niciun document, evident! A semnat președintele CA, rectorul de la UMF, Marius Bojiță. Eu știam că nu-i în regulă, pentru că am terminat Dreptul, nu Chimia! Sponsorizarea e sponsorizare, iar transferul e transfer!

– Și cum ați rezolvat situația?
– La următoarea ședință de Consiliu, întrebarea a fost: „Domnule, nu era vorba de 500.000 de dolari?”. Răspuns: „Așa era, dar au avut la ei doar 450.000!”. „Cum, nu i-ați rugat să aducă diferența de 50.000 de dolari până în ianuarie sau înainte de Crăciun?”. Nu s-a putut consulta nici procesul verbal inițial, invocându-se că s-a pierdut registrul. De aici a început toată povestea, de la încasarea de 450.000 de dolari sub formă de sponsorizare.

Mie mi s-a reproșat de ce am încasat cei 450.000 de dolari. Dar dacă omul a venit și a spus că e sponsorizare, eram nebun să nu-i accept pentru club? Restul sumelor, habar n-am avut! A fost un moment care m-a marcat, procesul a durat șapte ani și nu vreau să mă dezvolt mai departe pe subiect. Mă opresc aici!

„Aduceam din străinătate blugi, cafea sau video, dar nu avioane întregi, ca Dinamo sau Steaua”

– E bine cunoscut faptul că, înainte de Revoluție, U Cluj era considerat un satelit al lui Dinamo, așa cum ea avea propria rețea. Cum ați perceput această legătură?
– Au fost, desigur, relații mai apropiate, dar erau vremuri în care nu puteai supraviețui în campionat fără aliați. Asta-i viața: trebuia să ai prieteni! Dinamo avea puterea, era diferit. Au existat transferuri, Cornel Dinu a venit, iar Prunea a circulat între noi. Sabău a ajuns la Dinamo, deși Valentin Ceaușescu voia să-l aducă la Steaua. Dar Universitatea nu a beneficiat excesiv de pe urma acestor relații.

– În contextul acestei protecții, mai aduceați de prin străinătate diverse cadouri, iar vameșii poate mai închideau ochii, nu?
– Aduceam blugi, un cartuș de țigări, cafea, un video, dar nu la nivelul transporturilor de la Dinamo și Steaua. Ei aduceau avioane întregi, noi doar lucruri pentru familiei și prietenii apropiați.

Asociație pentru veteranii clubului: „Ajutăm, promovăm educația sportivă, oferim 20-30 de locuri la meciuri”

– Ce planuri aveți pentru Universitatea în viitor și mai simțiți dorința de a reveni în fotbal?
– Sunt activ în asociația căreia îi aparțin foști jucători de la Universitatea. Se numește „Și noi suntem U”, are 115 membri. Cu ocazia unui secol de existență a clubului, ne-am hotărât să ne reunim sub aceeași umbrelă. Am existat deja mai mult de cinci ani!

– Și care sunt activitățile asociației?
– Oferim ajutor celor cu probleme de sănătate și contribuim cu educația sportivă în școli, în tot județul. La Dej, unde am fost cu Marcel Lăzăreanu și Florescu, nu mai puteam pleca de acolo! Organizăm meciuri de old-boys, avem 20-30 de invitații la meciurile de acasă ale Universității, am înființat un club pentru seniori unde veteranii de 70-75 de ani se întâlnesc pentru a socializa. Acoperim toate costurile. Este o bucurie și o experiență fantastică, pe care sperăm să o continuăm!