Ilie Dumitrescu a fost apreciat la Universitatea Craiova, după înfrângerea de la Sarajevo: ”Omul meciului”

Home » Ilie Dumitrescu a fost apreciat la Universitatea Craiova, după înfrângerea de la Sarajevo: ”Omul meciului”

Bosniacii au început în forță meciul cu Craiova pe teren propriu, reușind să marcheze de două ori în primele 20 de minute. Kyeremeh a deschis scorul, iar zece minute mai târziu Guliashvili a crescut avantajul gazdelor.

În a doua repriză, oltenii au avut o evoluție superioară și au reușit să reducă din diferență printr-o execuție splendidă a lui Oleksandr Romanchuk, stabilind astfel scorul final. Universitatea își menține speranțele de calificare înaintea returului.

Ilie Dumitrescu: ”Portarul a fost omul meciului”

Ilie Dumitrescu, fost mare internațional, a comentat partida și l-a evidențiat pe goalkeeperul echipei lui Mirel Rădoi, ucraineanul Pavlo Isenko (22 de ani), care a realizat intervenții decisivă la scorul de 2-0.

„Au fost momente de risc timp de 15-20 de minute, în care Sarajevo putea să marcheze de două sau trei ori. Portarul a fost omul meciului, având trei intervenții care au salvat echipa.

Ar fi fost complicat dacă marcau și al treilea gol. Din minutul 60, jucătorii de la Sarajevo au resimțit efortul.” a afirmat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

FK Sarajevo – Universitatea Craiova 2-1, echipele de start:

  • Sarajevo: Banic – Ristovski, Turda, Jovic – Beganovic, Kyeremeh, Jatta, Mlinaric, Kupresak – Oliveira, Guliashvili
  • Rezerve: Musija, Mujkic, Turkes, Dordevic, Elezi, Krdzalic, Kapetanovic, Hamzic, Bralic, Nurkovic, Paskalev, Vrban
  • Antrenor: Zoran Zekic
  • Universitatea Craiova: Isenko – Stevanovic, Mogoș, Romanchuk – Nchama, Teles, Houri, Băluță, Bancu – Baiaram, Al Hamlawi
  • Rezerve: Lung, Glodean, Crețu, Mekvabishvili, Markovic, Mora, Cicâldău, Fălcușan, Barbu, Băsceanu
  • Antrenor: Mirel Rădoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 50x bonus + depunere. Miza maximă 50 RON. Bonus valabil 30 de zile. Retragere maximă 2.000 RON.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 40x depunere + bonus. Retragere max. 5x bonus. Rotirile gratuite fără rulaj, max. retragere 500 RON.

Bonusul necesită rulaj de 6x și este valabil 7 zile. Se aplică doar la Sport și Pariuri Live, cu cote minime de 1.60/2.50.

Depunere și pariu de minimum 20 RON, cotă min. 1.50, rulaj X3 al pariului gratuit în 30 de zile.

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Pariuri & Cazino - 500 RON , 40 RON Free Bet + 199 Rotiri

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.