


Ionuț Rada (42 de ani), fost jucător al echipelor FCSB, CFR Cluj, Craiova și Rapid, campion al României cu CFR Cluj și câștigător de două ori al Cupei cu Rapid, a discutat despre play-off-ul din acest sezon și despre competiția pentru titlu. Aceasta se preconizează a fi una mai interesantă ca oricând, de la introducerea sistemului play-off/play-out în Superligă.
Rada consideră că FCSB are prima șansă în fața adversarelor sale, având în vedere statutul de campioană în exercițiu și parcursul excelent din competițiile europene.
El a comentat și despre celelalte echipe din competiție, menționând că o echipă precum Dinamo, aflată în insolvență și fără drept de participare în competițiile europene, nu ar avea motive să joace în play-off, din moment ce nu mai are nimic de câștigat.

VIDEO. Ionuț Rada a analizat lupta la titlu în Superliga
„Dinamo se află în insolvență, iar acest lucru afectează mentalitatea jucătorilor, care știu că nu au șanse să avanseze în competiții europene. Depinde ce stimulente financiare au în contracte, dar e păcat ca o echipă de tradiție să se afle într-o situație atât de complicată. Mi-aș dori ca echipele în insolvență să nu participe în play-off, deoarece nu văd care ar fi miza pentru o echipă ca Dinamo. Sper ca pe viitor să nu mai vedem astfel de situații în play-off”, a declarat Ionuț Rada.
În ceea ce privește lupta pentru titlu, el preconizează un play-off echilibrat, în care FCSB are prima șansă, dar unde echipe precum CFR sau Craiova pot influența soarta campionatului.
„Sunt foarte încântat că echipele la care am jucat sunt prezente în play-off. Acesta va fi mai captivant decât ne-am așteptat. Anul acesta, play-off-ul promite a fi extraordinar și ne bucurăm de acest lucru. FCSB arată foarte bine și a avut un an fantastic în competițiile europene, fiind și câștigătoarea campionatului anterior.”
FCSB are prima șansă, dar totul depinde de starea de sănătate a jucătorilor. Experiența acumulată în competițiile europene le-a îmbunătățit considerabil performanța.
Mulți jucători de la FCSB au impresionat, inclusiv Radunovic, Șut și Tănase, care a evoluat foarte bine și se sacrifică pentru echipă. Este de asemenea importantă contribuția lui Bîrligea, dar și a lui Târnovanu, un portar care a fost remarcabil în evoluțiile sale.
Se anunța un play-off plin de intensitate, toate echipele au ambiții mari, chiar și Rapid, care a intrat în competiție pe locul 6. Aceasta este tocmai competiția pe care mi-o doream.

Ionuț Rada, în tricoul lui CFR Cluj
FCSB, avantaj datorită parcursului din cupele europene
Parcursul european al FCSB a fost neașteptat de bun. Echipa a acumulat 14 puncte, stabilind un nou record pentru echipele românești în acest format de competiție, iar în multe momente a demonstrat o maturitate care le-a fost de folos și în campionat.
52 de partidea jucat la Steaua, cu un gol și un assist.
FCSB a reușit să pună în valoare rezultatele obținute ca echipă, de aceea consider că pleacă cu prima șansă.
De notat este că FCSB nu a plecat cu prima șansă anul trecut, deși câștigase campionatul, CFR Cluj fiind principala rivală. Acum, apar și alte competiții, precum Craiova și U Cluj, ceea ce va face primele meciuri foarte interesante și decisive.
La CFR Cluj se află Dan Petrescu, un antrenor cu multă experiență. Chiar dacă au existat tensiuni între acesta și suporteri sau conducere, problemele s-au rezolvat, cel puțin deocamdată, iar el a reușit să unifice echipa.
106 partidea jucat fostul fundaș la CFR Cluj, marcând de 6 ori și având 3 assist-uri.
Play-off-ul Superligii a debutat vineri seara, cu o victorie clară pentru Universitatea Craiova, 3-0 cu Universitatea Cluj. Sâmbătă se dispută CFR Cluj – Dinamo, iar duminică derby-ul dintre FCSB și Rapid.