Alex Dobre (27 de ani), jucător la Rapid, se află în această perioadă în lotul echipei naționale a României pentru a pregăti cele două meciuri din luna octombrie: amicalul cu Republica Moldova și confruntarea din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, împotriva Austriei. Direct de la Mogoșoaia, a oferit un interviu în care a dezvăluit că, dacă nu ar fi ales fotbalul, ar fi ales o carieră de pilot.
-
Partida amicală România – Moldova se va desfășura joi, 9 octombrie, pe Arena Națională, începând cu ora 21:00. Meciul va fi transmis în format liveTEXT;
-
Meciul din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, România – Austria, va avea loc duminică, 12 octombrie, de la ora 21:45. Acesta va fi, de asemenea, transmis în format liveTEXT;
De asemenea, Dobre a menționat că și-ar dori să fie coleg cu Ronaldo, pe care l-a descris ca fiind un exemplu pozitiv de muncă și ambiție. Marele său vis este să ajungă în Premier League și să joace în Liga Campionilor.
„Este o mândrie unică și mă bucur că îmi pot reprezenta țara, fiind aici alături de colegi. Aș dori să fiu coleg cu Ronaldo, pentru că este un exemplu de muncă și ambiție, și aș avea multe de învățat de la el despre cum să mă pregătesc pentru a fi în cea mai bună formă înainte de un meci,” a declarat Dobre.
Întrebat ce carieră ar fi ales dacă nu ar fi optat pentru fotbal, Dobre a spus fără ezitare: „Pilot de avion, probabil.”
„Încerc să mă concentrez pe ceea ce pot controla și să îndepărtez gândurile negative care pot să mă saboteze. Făcând tot ce pot în fiecare zi îmi crește stima de sine. Am fost dorit, sunt fericit că am făcut acest pas și că fac parte dintr-o echipă atât de iubită în România. Mă bucur că avem rezultate și îmi doresc să continuăm să avem. Visul meu este să ajung în Premier League,” a adăugat Dobre.