Robert Șerban (54 de ani) este un poet român contemporan renumit, apreciat și iubit, recunoscut pentru pasiunea sa pentru sport.
În celebra peliculă „Il Postino”, personajul Pablo Neruda, un mare poet chilian și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, afirmă: „Noi, poeții, suntem toți obezi”. Neruda, care s-a confruntat cu probleme legate de greutate, făcea o generalizare care nu se aplică întotdeauna.
Pe de altă parte, Robert Șerban, poetul originar din Severin și stabilit la Timișoara de peste treizeci de ani, se bucură de o siluetă fară cusur, chiar dacă se apropie de vârsta de 55 de ani.
Când a fost întrebat despre secretul longevității sale, Sir Winston Churchill a răspuns cu umorul său caracteristic: „Sportul. Nu l-am practicat niciodată”. Spre deosebire de acesta, Robert Șerban s-a dedicat activităților sportive.
Întrebat despre aspectul său tineresc, poetul a mărturisit: – Robert, ești un adevărat gentleman care nu-și trădează vârsta. Practici sport?
– Dacă jocul de șah pe calculator se consideră sport, atunci mă includeți! În rest, am o metabolism fericit care mă ajută să nu mă îngraș, în ciuda plăcerii mele de a mânca.
– Cum te raportezi la sport, atât ca practicant, cât și ca privitor?
– Am fost un copil plin de energie, cu o hiperactivitate de nedescris. Nu aveam răbdare nici la școală, nici acasă, și mă jucam continuu, cu orice, oriunde. Învățătoarea mea a încercat să mă calmeze mutându-mă de mai multe ori între colegi, și ajungeam să-mi pierd răbdarea. Dacă părinții mei ar fi realizat ce pot să-mi consum energia prin sport, ar fi avut un sportiv de succes în familie.
Din păcate, ei nu au observat, iar eu am adus o mulțime de griji, mereu disciplinat cu metodele tradiționale, cum ar fi palma și cureaua. Chiar și abonamentul pe care l-am avut la ziarul Sportul nu m-a potolit. Dimpotrivă, articolele îmi dădeau idei și mai multe de explorat.
– Ce ne poți spune despre pasiunea ta pentru baschet? Aș dori să aflu motivul care te-a determinat să alegi acest sport. Cine este, pentru tine, cel mai mare baschetbalist?
– Descoperirea baschetului a fost un noroc în viața mea de adolescent, sportul care m-a ajutat mult, chiar și după o intervenție chirurgicală la piciorul drept cu câțiva ani în urmă. După ce am făcut tranziția în clasa a opta, am început să practic baschetul în școala nouă, iar experiența a fost foarte îmbucurătoare.
În ciuda mișcărilor adesea stângace, baschetul s-a lipit de mine și am început rapid să fac progrese. Eram motivat de abilitățile pe care m-am străduit să le dezvolt, chiar și atunci când adversarii nu păreau să mă ia în serios.
Am fost pasionat de baschet, mai ales în liceu, unde jucam ore în șir, adesea sub razele soarelui, antrenându-mă singur în Iulie și August. Pe terenul de la Liceul Industrial 1 din Turnu Severin, jucătorii se adunau seara. Iarna, foloseam mănuși pentru a putea juca fără a simți frigul. Ne străduiam să îngrijim terenul chiar și cu zăpadă pe el.
Idolul meu din acea perioadă a fost Dražen Petrović, un jucător legendar al echipei Cibona Zagreb, care a influențat generații întregi de sportivi. Era o inspirație atât în stilul de joc, cât și în atitudinea sa.
– Care este opinia ta despre echipa Politehnica Timișoara? Ce este nevoie pentru ca aceasta să revină în prima divizie?
– Eu nu mă pricep bine la fotbal, dar în urmă cu mult timp am asistat la meciuri internaționale, care erau captivante. Deși fotbalul din campionatul național nu mă atrage, doresc ca Poli Timișoara să revină acolo unde îi este locul, poate ca într-o zi nepoții mei să se bucure de meciuri.
– Poți să ne împărtășești câțiva scriitori cunoscuți care au legături cu sportul? Ce activități sportive practică aceștia?
– Există multe legături între literatură și sport. De exemplu, câțiva dintre colegii mei scriitori se întâlnesc pentru meciuri amicale la ping-pong sau baschet. Gabriel Liiceanu a fost boxeur, iar Mariana Gorczyca este jucătoare de golf excelentă. Lista scriitorilor care au legături cu sportul e lungă – de la Eugen Suciu, Mircea Mihăieș, Radu Paraschivescu și mulți alții. Mult dintre ei își folosesc talentul de scriitor pentru a reflecta experiențele din sport.
– Există o replică în filmul „Il Postino”: „Noi, poeții, suntem toți obezi”. Crezi că poeții sunt predispuși la obezitate?
– În realitate, știu că acest mit nu este adevărat. Activitatea fizică este esențială pentru menținerea formei, și fără o alimentație echilibrată, riscurile cresc.
– Ce lecții ai învățat din sport? Poți să le rezumi într-un poem scurt?
– Sportul m-a învățat că limitele fizice sunt împinse de puterea mentală. Am simțit fericirea de a juca baschet, chiar și în momentele de pierdere. Am trăit clipe emoționante în turnee și am păstrat amintiri prețioase prin premiile câștigate.
Demult, am scris un poem despre anii mei de sport, unde se reflectă energia și emoția pe teren:
s-a umflat colecţia de biscuiţi
şi a năvălit în centru
ca o născătoare gravidă din senin
asta trebuie să fie o ambiţie a domnului şerban
a explicat maiorul pricină
şi pe terenul de basket se dădea în stambă
domn' maior
eu-l ştiu de când era-ntr-a opta
îl poreclisem energie că alerga tot timpul
ara terenul cu mingea
îi dribla şi pe-ai lui şi pe-ai ălora
ajungea în faţa panoului
şi în loc să dea coş
se întorcea / aşa / de-al dracu
îi mai dribla o dată pe toţi
iar când arunca de la jumătatea terenului
urlau elevele de la profesională
de ziceai că-i maternitate
nu bază sportivă
– Care sunt sportivii români care te-au impresionat cel mai mult de-a lungul timpului?
– Primele momente importante ale sportului românesc pentru mine au fost când Nadia Comăneci a câștigat medalii olimpice la Montreal. De asemenea, Universitatea Craiova și jucătorii săi de fotbal au avut un impact semnificativ asupra mea, continuând cu mari sportivi precum Hagi, Simona Halep și mulți alții. În fiecare din acești sportivi, m-am regăsit și eu, dorind să îmi trăiesc propriile victorii.
– Ai doi copii, o fată majoră și un băiat adolescent. Ce sfaturi le oferi cu privire la sport?
– Fiica mea, Crina, a participat recent la un maraton! Este un adevărat exemplu de disciplină sportivă. Tudor, băiatul meu, joacă tenis, dar preferă și plimbările cu trotineta. Amândoi înoată bine și sunt activi, fiecare având propria pasiune sportivă.
Sunt încrezător că tinerii din România continuă să facă sport. Chiar dacă locurile de joacă s-au redus, îi vedem pe tineri alergând, pe biciclete sau antrenându-se în gym-uri. Această mișcare este vitală, iar tineretul se străduiește să se mențină activ, chiar și fără terenuri dedicate.
