Înfrângerile cu CFR au fost depășite înainte de meciul cu Craiova

Home » Înfrângerile cu CFR au fost depășite înainte de meciul cu Craiova

Universitatea Craiova va întâlni duminică seara, pe teren propriu, pe stadionul „Ion Oblemenco”, echipa FCSB, într-un meci important din cadrul rundei cu numărul 4 a play-off-ului Superligii. Oficialii din Bănie au anunțat în cursul zilei de joi că au fost vândute 20.000 de bilete pentru acest meci.

Deși echipa antrenată de Mirel Rădoi vine după două înfrângeri consecutive în fața celor de la CFR Cluj, atât în sferturile Cupei României (după lovituri de departajare), cât și în campionat (0-2), suporterii olteni sunt așteptați duminică la stadion, într-un meci ce ar putea fi crucial pentru șansele lor la titlu.

Răsturnare de situație la Craiova! Sorin Cârțu va fi reclamat la Comisia de Disciplină.

Craiova – FCSB ar putea fi sold-out

Oltenii au început vânzarea biletelor pentru derby-ul cu FCSB imediat după victoria obținută în Giulești, cu Rapid, și entuziasmul fanilor a fost evident, primele 7.500 de bilete fiind vândute rapid.

Nici înfrângerile cu CFR Cluj nu au descurajat suporterii, care vor susține echipa lui Rădoi. Este posibil ca stadionul din Bănie să fie plin până la ora meciului cu FCSB.

După ce până marți au fost vândute 15.000 de bilete, oficialii Craiovei au comunicat joi că au fost vândute 20.000 de tichete pentru meciul de la finalul săptămânii.

„20.000 de persoane și-au asigurat deja locul la derby-ul cu FCSB. Ia-ți fularul, eșarfa sau steagul alb-albastru și hai să facem stadionul să vibreze pentru un meci ce ne-ar putea readuce pe primul loc în Superliga. Forza Știința!”, a fost mesajul oficialilor Craiovei pe rețelele de socializare.

Conform informațiilor de pe platforma de achiziție a biletelor, Tribuna 2 este aproape sold-out, disponibile rămânând doar câteva tichete în apropierea peluzelor, la sectoarele 7 și 13. De asemenea, tribuna VIP nu mai are bilete disponibile.

Înfrângerile cu CFR au fost uitate înainte de Craiova - FCSB! Câte bilete s-au vândut cu 3 zile înainte de meci

Planul Stadionului „Ion Oblemenco”

Peste biletele vândute, cei de la Universitatea Craiova au emis și 4.200 de abonamente pentru play-off. Pentru suporterii echipei FCSB, au fost alocate 1.500 de tichete pentru partida de duminică.

Tarifele biletelor pentru meciul Craiova – FCSB:

  • Peluza Nord – 25 RON

  • Peluza Sud – 40 RON

  • Tribuna a II-a – 50 RON

  • Tribuna VIP – 140 RON

Clasamentul din play-off

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.

Valabil doar pentru conturi noi, verificare obligatorie, fără rulaj, doar pariuri multiple LIVE, cotă minimă 1.3 per eveniment.

Bonusul necesită rulaj de 6X, cota minimă 1.60 (single) sau 1.50 (combo). Free Spins au rulaj 40X și se joacă pe Shining Crown.
Depui minimum 50 RON pentru a primi bonusul. Free Spins disponibile doar pe Shining Crown. Bonusul și câștigurile din rotiri trebuie rulate conform cerințelor în 7 zile.

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.