„Tricolorii” au încheiat prima repriză a meciului cu Bosnia având avantaj de 1-0, datorită unui gol marcat de Daniel Bîrligea. Cu toate acestea, formația s-a prăbușit în repriza a doua, suferind o înfrângere cu 1-3, iar incidentul neplăcut cu Denis Drăguș, care a fost eliminat la doar două minute de la introducerea sa pe teren, a umbrit desfășurarea jocului.
Atacantul în vârstă de 26 de ani a venit la zona mixtă, vizibil afectat, pentru a-și exprima regretul. Totuși, ultima întrebare adresată de reporter l-a scos din ritm, determinându-l să încheie brusc interviul.
Întrebarea care l-a surprins pe Denis Drăguș în timpul interviului
Denis Drăguș a încercat să ofere explicații legate de eliminarea sa, deși imaginile sunt clare: o acțiune de kickboxing în zona capului lui Katic.
Întrebat dacă faultul poate fi considerat inconștient sau iresponsabil, Drăguș a încercat să rămână calm. Dar, atunci când părea că interviul se apropie de final, o întrebare neașteptată i-a provocat o reacție visibilă de disconfort. A răspuns scurt și vizibil iritat, înainte de a pleca.
„Îmi cer scuze tuturor, românilor și echipei, îmi pare rău că am pierdut, dar vom merge mai departe. Am fost eliminat în două minute… Îmi cer scuze și aici, dar nu am cuvinte după acest meci. Sper să ne calificăm din baraj.
Cred că lucrurile ar fi putut evolua diferit în această campanie, dar ne-am câștigat dreptul la baraj și vom încerca să ne jucăm șansa.
(n.r. – Legat de faultul comis, crezi că i se potrivesc termenii inconștient sau iresponsabil?) Nu pot comenta, nici nu am văzut foarte bine faza. Am avut impresia că am atins mingea primul și că el a intervenit. A venit din spate, am ridicat piciorul pentru că nu aveam cum să ajung la minge, am lăsat-o să treacă și… nu a mai vrut să schimbe decizia.
(n.r. – Ai intrat în istoria naționalei printr-un asemenea gest, alături de greșelile lui Prunea, cornerul lui Dorinel, eliminarea lui Vlădoiu de la Cupa Mondială. Cum te împaci cu acest gând?) Am venit să-mi cer scuze în primul rând și să spun că-mi pare rău, dar dacă începi cu astfel de întrebări…”, a răspuns internaționalul român.