După ce a obținut victoria pe ”Santiago Bernabeu” cu 2-1, formația condusă de Carlo Ancelotti a fost răsturnată pe ”Metropolitano”, terminând meciul din retur cu 0-1.
Înfruntarea s-a decis la loviturile de departajare, unde a avut loc o situație extrem de controversată. Julian Alvarez a atins mingea de două ori, iar reușita sa a fost anulată.
Evaluarea lui Ioan Becali după meciul Atletico – Real
Ioan Becali, impresar FIFA, a fost prezent la meciul de pe ”Metropolitano” și consideră că decizia de a anula golul lui Alvarez a fost justă.
”Am fost invitat de Miguel Angel Gil Marin, proprietarul clubului, și am fost primiți excelent. Atmosfera a fost deosebită
Real Madrid nu mai este echipa care era odată. Mbappe a avut o singură acțiune din care a rezultat un penalty, în rest a încercat execuții nereușite. Bellingham nu își îndeplinește așteptările, Modric este în vârstă și nu mai poate, iar Valverde pare confuz în privința rolului său, fie că e vorba de dreapta sau de stânga.
În legătură cu faza în care Alvarez a lovit mingea de două ori, există o regulă în acest sens. Dacă meciul ar fi fost unul obișnuit, s-ar fi repetat faza. Însă, deoarece a fost o partidă decisă prin penaltyuri, se scade un gol. Eu cred că a fost o decizie corectă”, a declarat Ioan Becali.