Unul dintre pionierii fotbalului românesc a fost olandezul Jacob Koppes, cunoscut printre români și sub numele de „Jean”. Acesta și-a construit un nume și o avere în România, dar, din cauza circumstanțelor, s-a întors în Olanda la bătrânețe, după o serie de evenimente demne de un film.
Securitatea l-a maltratat și l-a închis pe bătrânul Jacob Koppes, încercând să o convingă pe fiica sa, Martha, să devină informatoare. Totuși, povestea a luat o turnură neașteptată.
Iată povestea „evadării” lui Jacob Koppes din spatele Cortinei de Fier, așa cum este relatată în cartea „Cei pe care i-am uitat. Represiunea comunistă la Ploiești (1948 – 1953)”, scrisă de istoricul Lucian Vasile.
Un aventurier olandez care s-a îmbogățit în România
Povestea lui Jacob Koppes este una inedită, îmbinând aventură, fotbal, afaceri, război și comunism – un parcurs extraordinar într-o eră tumultuoasă.
Jacob Koppes s-a născut pe 15 august 1874, în orașul Hoogwoud din Olanda, unde populatia numără în jur de 3.500 de locuitori.
La aproximativ 20 de ani, Jacob a venit în România cu scopul de a-și construi un viitor.
În august 1894, a ajuns la Mahmudia, în județul Tulcea, pentru a lucra la îndiguirea Deltei Dunării. Dar nu a rămas mult, ci până la finalizarea contractului.
În 1901, la șapte ani distanță, a avut ocazia să revină în România și a acceptat.
De această dată, s-a stabilit aproape de Valea Prahovei, la Țintea (parte a orașului Băicoi), într-o zonă în plină dezvoltare datorită industriei petrolului. După ce a început să își dezvolte afacerea, Koppes s-a mutat la Ploiești, de unde putea observa industria înfloritoare.
United Ploiești, prima echipă din afara Bucureștiului campioană
Ajuns în Ploiești, Jacob Koppes a contribuit la învățarea fotbalului, un sport care câștigase deja popularitate în Europa și începea să prindă avânt în România.
În 1908, conform spuselor olandezului – deși alte surse menționează 1904 sau 1906 – a fondat echipa United Ploiești, alcătuită din olandezi și englezi angajați la rafinării. Inițial, United juca doar meciuri amicale.
Apoi, echipa s-a înscris în competiții care ulterior aveau să devină primele campionate oficiale ale României.
United Ploiești a obținut trofeele „Alexandru Bellio” și „Hans Herzog”, devenind astfel campioană în 1912, fiind prima echipă din afara Bucureștiului care a câștigat un titlu.
Jacob Koppes a transformat United în „Prahova” Ploiești, iar vechile materiale de promovare ale clubului indică anul 1911 ca fiind anul înființării.
Într-un articol din Gazeta Sporturilor din 30 mai 1942, se menționa că Jacob Koppes a spus că „sunt 31 de ani de când ne numim «Prahova», plus 3 ani când am activat sub denumirea de «United Athletic Club» și acest timp ne-a oferit zile frumoase”.
Un alt articol din Gazeta Sporturilor din 7 august 1943 confirmă faptul că „Prahova” împlinea 32 de ani, menționând totodată anul transformării din „United” în „Prahova” ca fiind 1911 și primul titlu obținut în 1912.
La un moment dat, „United” a devenit „Prahova”, iar sub acest nou nume, echipa, supranumită „Pericolul Galben”, a devenit din nou campioană în 1916, în ultimul sezon oficial înainte de pauza impusă de Primul Război Mondial.
Aproape de faliment în timpul crizei economice
După primul război mondial, Koppes a reabilitat clubul și a construit un stadion în zona Gării de Sud din Ploiești.
Chiar și în timpul crizei economice mondiale dintre 1929 și 1933, Jacob Koppes a continuat să susțină Prahova Ploiești, deși toate afacerile lui erau pe marginea falimentului.
A rămas în Ploiești, unde s-a căsătorit cu Safta, o femeie mai tânără cu 16 ani, crescută în mahalaua Sfântul Vasile.
Au avut împreună trei copii: o fiică, Martha (născută în 1917), și doi fii: Petre (născut în 1919) și Jaapi (născut în 1923, la un an după oficializarea relației).
Koppes nu a renunțat niciodată la fotbal, conducând Prahova până în 1936, când a predat clubul lui Jan Chițu, însă a revenit pentru o perioadă.
A văzut Prahova jucând în prima divizie
A venit și Al Doilea Război Mondial, iar bombardamentele asupra Ploieștiului i-au distrus atât casa, cât și clădirea clubului Prahova.
După multe încercări, a reușit să treacă peste aceste dificultăți, sperând că lucrurile vor reveni la normal. A apucat să vadă echipa Prahova Ploiești în prima divizie în sezonul 1946 – 1947, adică primul campionat după Al Doilea Război Mondial.
Din păcate, echipa a reușit să reziste doar un sezon în prima divizie. Iar apoi, când regimul nou instaurat a început să acapareze totul, clubul a fost obligat să se „sindicalizeze” și să fuzioneze cu Concordia Ploiești.
Această „sindicalizare” a dus la depersonalizarea cluburilor care nu aveau „origini sănătoase”, fiind considerate susținute de „burghezi”. Prahova nu a scăpat de acest destin.
La 75 de ani, în închisoare
Jacob Koppes a realizat că nu mai avea loc în România, unde se instala un regim comunist represiv ce preconiza naționalizarea tuturor afacerilor private.
Pe 31 mai 1947, Koppes a solicitat o viză de ieșire de la Legația Franceză din București, dar autoritățile române i-au refuzat cererea.
În penitenciare se aflau mulți dușmani ai noului regim. Pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost nevoit să abdice, iar monarhia a fost înlocuită de o republică populară dominată de comunismul impus din Moscova.
Pe 11 iunie 1948, a început procesul de „naționalizare”. Koppes, la 74 de ani, a pierdut toate afacerile și averea sa în fața comuniștilor.
Ulterior, după un proces simulacru, Koppes a fost condamnat și a petrecut 7 luni în închisoarea Văcărești.
Surprinzător, fiul său cel mic, Jaapi Koppes, a primit în februarie 1949 aprobată plecarea din țară, devenind un medic renumit în Haga și Hong Kong.
Întors de la aeroport
Persistând, Jacob Koppes a depus și el o cerere de viză, care, surprinzător, a fost aprobată. Și-a împachetat repede lucrurile și s-a îndreptat spre Aeroportul Băneasa, sperând să scape dintr-o țară ce devenise o mare pușcărie.
Pe 8 octombrie 1949, Jacob Koppes a ajuns la Aeroportul Băneasa, având destinația Olanda. Acolo, a fost oprit de securiști, care i-au spus că are o „datorie” financiară față de statul român și nu poate pleca fără a o plăti.
Koppes, fără resurse, nu putea achita această datorie imaginară.
Ce interes avea statul să împiedice plecarea unui bătrân olandez care dorea să revină acasă? Problema era alta.
Cum a vrut Securitatea să o șantajeze pe fiica lui Koppes
Jacob Koppes nu mai era o miză, în schimb fiica sa, Martha Koppes, născută pe 25 mai 1917, era. O tânără frumoasă și educată, s-a căsătorit în 1941 cu Ion T. Popa, un funcționar de la fabrica de cauciucuri Banloc.
Peste puțin timp, Popa a fost etichetat drept „legionar” și a fost concediat. Martha a găsit de lucru ca secretară la Legația Olandei de la București.
Aici, Securitatea a dorit să o recruteze drept „sursă” din cadrul Legației.
Aflată în postura de a-și proteja tatăl închiș și soțul amenințat, Martha a fost împinsă spre colaborare.
Cum a negociat Martha pentru eliberarea părinților
Planul de racolare al Marthei Koppes a fost conceput de Securitate pe 7 octombrie 1949, cu o zi înainte ca Jacob să fie întorși de la Aeroportul Băneasa.
Pe 26 octombrie, Martha a fost „vizitată” de doi securiști în apartamentul său din București. Însă, aceasta a refuzat să semneze un angajament cu Securitatea, motivând că nu știe suficiente lucruri, fiind angajată de puțin timp.
Martha a menționat că se grăbește la muncă și au stabilit o nouă întâlnire pentru 3 noiembrie 1949.
A „evadat” la un an de la a doua încercare
La noul termen al „negocierilor”, Martha i-a șocat pe securiști, cerându-le să îi șteargă datoriile tatălui ei și să îi permită plecarea în Olanda. A solicitat, de asemenea, o viză de Olanda pentru ea, susținând o legătură strânsă cu țara de origine a tatălui ei, unde studiase timp de un an.
O nouă întâlnire a fost programează pe 8 noiembrie 1949. La această a treia întâlnire, ea a afirmat că este dispusă să colaboreze cu Securitatea, dar a insistat asupra urgentării plecării tatălui ei, propunând doar un „angajament verbal”.
Pe 28 august 1950, Jacob Koppes a depus o altă cerere de plecare din țară, care a fost rapid aprobată după ce Securitatea a fost de acord să-i șteargă datoriile fictive.
Pe 7 octombrie 1950, la fix un an de la precedenta încercare, Jacob Koppes și soția sa, Safta, s-au îndreptat spre Aeroportul Băneasa. De această dată, au reușit să plece!
„Este ostilă și dușmănoasă față de regimul din țara noastră!”
Atunci, Securitatea a realizat că Martha s-a folosit de ei, refuzând să ofere note informative.
Într-un raport al Securității se menționa că „Martha Popa a dovedit că este ostilă și dușmănoasă față de regimul din țara noastră”.
După ce și-a salvat părinții, Martha le-a dezvăluit celor de la Legația Olandei presiunile la care fusese supusă pentru a deveni informatoare. În februarie 1951, Legația Olandei a informat autoritățile române despre dorința de a o transfera pe Martha la sediul din Budapesta.
După multe alte presiuni și amenințări, Martha Koppes a reușit să scape din „raiul comunist” pe 20 august 1953. A divorțat de Ion T. Popa și a rupt aproape orice legătură cu România.
A ajuns în Olanda, a lucrat în diplomație și și-a îngrijit părinții la bătrânețe. Safta, mama ei, a murit în 1957, iar Jacob Koppes a încetat din viață în 1965, la aproape 91 de ani. În ultimii 15 ani, a trăit liniștit în Olanda natală.
