Cei patru frați din Lyon cu rădăcini congoleze
Pierre Kalulu, evaluat la 26 de milioane de euro și recunoscut ca unul dintre cei mai talentați stoperi din Serie A, unde a jucat pentru AC Milan și Juventus, are trei frați care urmează o carieră în fotbalul profesionist.
Familia Kalulu, cunoscută anterior sub numele de Kyatengwa, locuiește în Saint-Fons, un cartier de la periferia orașului Lyon. Tatăl fraților este originar din Kabimba, în Congo Belgian, iar mama provine din Likas, Republica Congo (Leopoldville). Cei patru copii au obținut cetățenia franceză împreună cu părinții în anul 2000.
Prezentarea fraților Kalulu
Aldo Kalulu (29 de ani / numele complet – Aldo-Nsawila Kalulu Kyatengwa) s-a născut la Lyon și a jucat pentru Olympique Lyon B (2013-2015), Olympique Lyon (2015-2017), Rennes (2017), Sochaux (2017-2018, 2021-2023), FC Basel (2018-2019, 2020-2021), Swansea City (2019-2020) și Partizan Belgrad (2023-prezent). A strâns 5 selecții pentru naționala Republicii Democrate Congo și a câștigat Cupa Elveției (2018-2019). Joacă pe postul de extremă dreapta și este evaluat la 1.7 milioane de euro.
Gedeon Kalulu (27 de ani / numele complet – Gedeon Tshingoma Kalulu Kyatengwa) este născut la Lyon și a evoluat pentru Olympique Lyon B (2015-2018), Football Bourg-en-Bresse (2018-2019), Ajaccio (2019-2022) și Lorient (2022-prezent). A obținut 16 selecții pentru selecționata Republicii Democrate Congo, cu care a participat la Cupa Africii pe Națiuni din 2023. Postul său este fundaș dreapta, iar evaluarea sa este de 2.5 milioane de euro.
Pierre Kalulu (24 de ani / numele complet – Pierre Kazeye Rommel Kalulu Kyatengwa) s-a născut în Lyon și a fost legitimat la Olympique Lyon B (2018-2020), AC Milan (2020-2024) și Juventus (2025-prezent). A adunat 19 selecții și 2 goluri pentru echipa națională U21 a Franței și 4 selecții pentru U23. Este câștigător al titlului în Serie A (2021-2022) și joacă pe postul de fundaș central, fiind evaluat la 26 de milioane de euro.
Joseph Kalulu (20 de ani / numele complet – Joseph Kalulu Kyatengwa) s-a născut la Lyon și a jucat pentru AS Saint-Priest (2023-2024) și Pau FC (2024-prezent). El joacă ca fundaș stânga și are o evaluare de 250.000 de euro.
Foto – Getty Images