La un an de la moartea schioarei de 19 ani, cazul a fost reanalizat » Două persoane sunt investigate pentru omor din culpă

Home » La un an de la moartea schioarei de 19 ani, cazul a fost reanalizat » Două persoane sunt investigate pentru omor din culpă

La un an de la tragicul deces al schioarei italiene Matilde Lorenzi, familia ei a reușit, cu ajutorul avocaților, să redeschidă investigația. În acest caz, managerul responsabil cu siguranța pârtiei, precum și antrenorul Matildei, sunt suspectați de omor din culpă.

Pe 28 octombrie 2024, Matilde Lorenzi, o tânără schioare de 19 ani, și-a pierdut viața în timpul unui antrenament de slalom uriaș pe pârtia Grawand-1, situată în valea Val Senales. Ea a alunecat, schiurile i s-au desprins și a căzut cu fața în zăpadă, iar apoi a ieșit de pe pârtie.

Investigația a fost redeschisă de Parchetul din Bolzano: „Este crucială nu doar pentru a-i aduce dreptate Matildei”

Deși inițial Parchetul din Bolzano considera că nu sunt necesare investigații suplimentare, susținând că a fost vorba despre un accident, a cedat în fața insistențelor familiei și a redeschis cazul după un an.

„Parchetul a acceptat solicitările noastre și a demarat o procedură penală, aflată acum în derulare. Se efectuează probe pentru a reconstitui cauzele tragediei, atât dinamic cât și medical, care ne-a afectat profund”, au declarat reprezentanții familiei Matildei Lorenzi.

Conform publicațiilor, două persoane au fost suspectate de omor din culpă. Acestea sunt Lukas Tumler, managerul responsabil cu siguranța pârtiei, și antrenorul Matildei.

Avocații familiei Lorenzi au subliniat că investigația inițială a fost superficială: mulți martori, inclusiv cel de-al doilea antrenor al Matildei, nu au fost intervievați, nu a fost realizată o autopsie, locul accidentului nu a fost izolat, iar înregistrările video relevante nu au fost obținute.

Ernesto Rigoni, expertul familiei Lorenzi, a afirmat că prezența zăpezii înghețate, generată de utilizarea unei șenilate, a constituit un risc, iar pârtia nu era împrejmuită.

Solicitarea de continuare a investigației este esențială nu doar pentru a-i face dreptate Matildei, ci și pentru misiunea Fundației Matilde Lorenzi, care promovează cercetarea în domeniul siguranței în schi”, au afirmat părinții Matildei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.

Oferta pentru utilizatori noi, valabilă la primele patru depuneri, minim 30–100 RON, cu rulaj 35x și valabilitate 30 zile.

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.