– Publicat sâmbătă, 29 noiembrie 2025, 13:04 / Actualizat sâmbătă, 29 noiembrie 2025 13:24
Criticul literar și scriitorul Cosmin Ciotloș, în vârstă de 41 de ani, a discutat despre dragostea sa pentru fotbal, în mod special pentru Rapid București.
De ce nu a mai mers Cosmin pe stadion din martie 2024? Cum a reușit să vadă Rapidul în acțiune de două ori – odată la Casa Scriitorilor din Neptun și a doua oară în Giulești, alături de poeta Nora Iuga, născută în ianuarie 1931, când clubul avea doar opt ani?
Dar de ce Lupu, și nu Sabău? Cosmin Ciotloș ne împărtășește detalii interesante: dacă veți citi mai departe, veți descoperi și cum Tudor Arghezi strângea fiarele și unde mai puteți observa ganterele acestuia.
– Cosmin Ciotloș, profesor universitar și scriitor (cine ar putea uita fascinanta biografie romanțată a lui Anton Pann, publicată în seria de biografii de la Polirom?). Toate aceste realizări frumoase pălesc însă în fața unui adevăr fundamental: ești rapidist (precum poeta Nora Iuga, în vârstă de nouăzeci și patru de ani). Așadar, cea mai simplă și cea mai complexă întrebare: De ce Rapidul?
– Permiteți-mi să spun că am avut privilegiul de a vedea un meci al Rapidului de două ori alături de Nora: întâi la Neptun, pe terasă, împreună cu regretatul Traian T. Coșovei, susținând echipa împotriva Stelei; acea solidaritate plină de umor ne-a motivat să repetăm experiența ulterior în București, pe stadion. A fost extrem de emoționant să cântăm împreună toate refrenele, mai ironice sau mai naïve. De aceea, Rapidul poartă cu sine o poveste umană. Plină de dragoste și candoră, aceasta nu se rezumă la trofee, ci la un mod de a înfrunta viața cu onestitate, egalitate, fără disperare și dispreț. Am înțeles asta în adolescență, iar, deși am uitat mult de atunci, această lecție de etică aplicată mi-a rămas în minte.
– Când ai fost ultima dată pe Giulești și cum a fost experiența? Poți să le descrii tinerilor farmecul vechiului Giulești?
– Îmi amintesc că ultima dată am fost acolo pe 15 martie 2024, când am ales să mă „întorc în umbră” și să evit stadionul până când se vor schimba nu vremurile, ci măcar emoțiile. De mai mult timp simțeam o atmosferă neplăcută dinspre conducerea clubului; dar incidentul cu Liviu Ungurean și Daniel Niculae, arestați pentru materiale pirotehnice, a fost determinanta. Oricum, Rapidul este ce este tocmai pentru că rămâne o echipă cu suflet, nu o afacere, pe care o susții din simțire, nu din obligativitate. Acesta este farmecul vechiului Giulești: nu am lipsit de la meciuri din momentul în care am început facultatea până anul trecut, decât de câteva ori.
– Ești un bun cunoscător al literaturii române. Împărtășește cu noi câteva aspecte mai puțin cunoscute despre pasiunile sportive ale marilor noștri scriitori. Cu ce sporturi erau implicați, la ce meciuri mergeau, ce comentau?
– Regret că nu am găsit nicio informație despre Caragiale ca amator de sporturi. Totuși, lista este lungă și ar trebui să înceapă cu Eminescu, care juca fotbal în tinerețe. Uitați-l pe N. Nicoleanu, junimist apreciat de Maiorescu, creator al primei săli de forță din România, unde își exersa forța. Arghezi avea gantere în apropriere — vizitați-i casa de la Mărțișor, le veți găsi pe balcon. Călinescu și Camil sunt cunoscuți pentru scrierile lor sportive, iar Ștefana Velisar-Teodoreanu, soția autorului Medelenilor, juca fotbal în copilărie, având ca preferință postul de portar. Delicatul poet Radu Stanca nu rata meciurile Universității Cluj. Tudor George, cunoscut ca Ahoe, a fost rugbist la „Locomotiva”, iar Ion D. Sîrbu a jucat junior la Jiul Petroșani. Dintre cei din anii '80, Cristian Teodorescu și Eugen Suciu sunt primii care îmi vin în minte, la Medgidia, respectiv la UTA Arad.
– Crezi că Rapidul va câștiga titlul anul acesta? Îndrăznești să faci un pronostic?
– Îndrăznesc, dar parcă nu vreau să am acest gând. Îmi place stilul de joc al Rapidului lui Gâlcă; Alex Dobre, cu aerul său de spadasin, îmi place foarte mult, dar m-ar întrista să câștigăm chiar anul în care un jucător dedicat, cum a fost Săpunaru, a fost lăsat să plece din club în mod nedrept.
– Cine a fost preferatul tău din marele lot giuleștean de la sfârșitul anilor '90: Sabău sau Lupu?
– Lupu, fără îndoială. Sabău inspira respect și siguranță, dar nouă ne plac eroii negativi, din literatură știm asta. Craii de Curtea-Veche ar fi plictisitori fără Gore Pirgu, să fim sinceri. Dănuț Lupu, ca și Giussi Baratky înaintea lui, și Daniel Pancu, puțin după, aveau farmecul personajelor care făceau toate năzbâtiile, dar fără să te dezamăgească.
Imagine de colecție din perioada Rapid cu Dănuț Lupu și Mircea Lucescu
– Ne calificăm la Campionatul Mondial din 2026? Poate Mircea Lucescu să rămână un mare antrenor și la 80 de ani?
– Eu cred că trebuie să-i dăm credit; dacă el susține că poate, atunci așa este.
– Ce sportivi români și străini ai admirat în timp? De ce?
– Toți cei controversați: de la Maradona la Zlatan Ibrahimovic și Mutu, care au arătat vulnerabilitățile lor, fără a încerca să pară perfecți. De asemenea, Roberto Baggio, admirat pentru eleganța sa, dar și pentru penalty-ul ratat în finala mondialului din '94.
– Cum putem apropia sportul de literatură? Mulți scriitori și critici literari scriau cronică sportivă în trecut. Putem revitaliza această tradiție?
– Cunosc mulți scriitori contemporani care discută pasionat despre sport și care ar putea contribui într-o publicație sportivă.
Recent, prietenul meu Dan Popescu, un om din domeniul artelor cu rădăcini profunde în filosofie, mi-a prezentat, în joacă, o analiză fascinantă a motivelor pentru care fotbalul rămâne un sport unic. De la argumente sociologice la aspecte biomecanice, totul era acolo. L-am încurajat să scrie despre aceste lucruri.
– La miuțele din cartier, pe ce poziție jucai? Ce te-a împiedicat să devii jucător profesionist? Ai fost delăsător ca Anelka?
– Într-un moment, am ales să continui cu studiile. M-am lăsat atras de literatură. Totuși, eram un mijlocaș ofensiv, cu abilități de dribling și viteză, cu plăcerea inexplicabilă de a oferi pase decisive. Mă mândresc că Mihai Vieru m-a inclus într-un poem, chiar dacă nu am ajuns fotbalist, am fost, totuși, o inspirație…
– Și, ca o ultimă întrebare, cum te descurci la șah?
– Nu prea joc, recunosc, dar nu am nimic împotrivă să las impresia că aș fi maestru.
