„M-a învățat să apreciez ceea ce am”

La 32 de ani, Mihaela Jeremic a activat la echipe de renume din voleiul românesc. Cu CSM București, a câștigat Challenge Cup în 2016, un moment de referință în istoria voleiului feminin românesc. Pe finalul carierei, a împlinit visul de a juca pentru Rapid, echipa pe care a admirat-o din copilărie.

Parcursul său în lumea sportului a fost marcat de sechele amniotice, o afecțiune cu care s-a născut, dar acest lucru nu a împiedicat-o să devină o jucătoare recunoscută.

Cu două degete la mâna dreaptă și trei la cea stângă, Mihaela a început voleiul la vârsta de opt ani. „A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, m-a făcut să prețuiesc ce am fără să caut ceea ce nu am”, a declarat ea într-un interviu recent.

Stabilită în Târgu Mureș alături de soțul său, Mihaela Jeremic ne-a împărtășit experiențele sale, sacrificiile, ideile preconcepute din sport și bucuriile carierei. Își propune să schimbe mentalitățile din sportul românesc prin terapie și suport psihologic.

„Am avut momente în care m-am simțit neputincioasă”

– Mihaela, ai ales să te îndrepți spre mental coaching după retragerea din carieră. Ce te-a motivat să urmezi acest drum?
– Deși încrederea a fost calitatea care m-a ajutat cel mai mult, am realizat cât de important este să fii pregătit mental pentru a face față situațiilor neprevăzute. Ultimul meu an de carieră a fost într-o echipă tânără, lucru ce mi-a întărit convingerea că pregătirea mentală este esențială în sport.

– Colaborezi în principal cu sportivi? Oferi și consiliere pentru cei din afara domeniului sportiv?
– Da, majoritatea clienților mei sunt sportivi, dar primesc și persoane care doresc să-și dezvolte încrederea.

– Care sunt principalele motive pentru care oamenii apelează la coaching mental?
– Este esențial ca toți cei implicați în sport să înțeleagă Importanța pregătirii mentale. Fără acest aspect, nu ai cum să devii un sportiv de elită. Multe dintre persoane așteaptă să ajungă la limite pentru a căuta ajutor specializat.

– Simți că ți-a lipsit îndrumarea în carieră, mai ales la început?
– Cu siguranță! A fost o piesă lipsă care m-ar fi ajutat. Am avut momente de neputință și aș fi avut nevoie de suport. Multe din colegele mele talentate au renunțat din lipsă de suport în momente dificile.

„Mă bucur când văd sportivii discutând despre antrenamentele mentale”

– Crezi că discuțiile cu un mental coach sunt necesare pentru sportivi, având în vedere provocările actuale?
– Nu trebuie să ai neapărat o problemă pentru a lucra cu un mental coach. Aceasta colaborare poate ajuta sportivii să-și dezvolte mentalitatea și să se pregătească mai bine pentru provocările viitoare. Da, este necesar, și mă bucur să văd sportivi care vorbesc despre importanța acestor antrenamente mentale.

– Pe o scară de la 5 la 10, cât de important este să colaborezi cu un mental coach?
– 10! Îi încurajez pe toți să facă această alegere.

– Care este diferența între un mental coach și un psiholog sportiv?
– Un mental coach ajută sportivii să dezvolte abilități mentale pentru performanță, fără să abordeze probleme clinice. Un psiholog sportiv, având formare în psihologie, se ocupă de dificultățile emoționale care pot influența performanța. Mental coach-ul este antrenorul minții, pe când psihologul sportiv este specialistul în sănătatea mentală.

„Nu am perceput handicapul meu ca pe un dezavantaj”

– Povestește-mi despre începuturile carierei tale în volei. Cum ai ajuns în acest sport?
– Am început la 8 ani în Medgidia, la un moment dat când antrenorii au venit în școli și au promovat echipa. Am dorit mult să joc, iar părinții mei m-au susținut.

– Care au fost obstacolele cele mai dificile la începutul carierei tale?
– O educație bazată pe adaptare și găsirea soluțiilor m-a făcut să văd provocările ca oportunități de dezvoltare. Primul an la Târgu Mureș a fost crucial, aducând noi provocări.

– Mass-media a observat aspectul particular al carierei tale, având cinci degete. Cum a influențat asta cariera?
– A fost benefic pentru mine, m-a făcut mai ambițioasă și să valorific ceea ce am, fără a mă concentra pe ce nu pot schimba. Nu știu cum ar fi fost dacă aveam alte degete, dar nu am considerat că ar fi ajutat.

– Ai simțit că te confrunți cu prejudecăți sau cu ignoranța din partea altora?
– Nu am resimțit handicapul ca o barieră pentru ceilalți. Am întâlnit întotdeauna oameni care m-au apreciat și care m-au încurajat să depășesc obstacolele.

– Cum ai gestionat mental această situație?
– Educația primită de acasă m-a ajutat enorm, părinții mei m-au sprijinit, iar eu am învățat să cred în mine.

– A fost incomod să discuți despre aceste subiecte cu jurnaliștii?
– Da, oamenii sunt mai curioși în legătură cu acest aspect decât cu detalii din viața mea de profesionist. Îmi face plăcere să vorbesc despre asta, deoarece vreau să arăt că nimic nu este imposibil.

A câștigat CEV Cup cu CSM București, dar „visul meu a fost să port tricoul Rapidului”

– Dacă ai trasa o linie, care ar fi realizarea ta cea mai importantă?
– Sunt mândră de câștigarea primei cupe europene cu CSM București, dar și de sezonul la Agroland Timișoara, unde am avut parte de o echipă extraordinară. De asemenea, am visat mereu să joc pentru Rapid.

– Cum vezi viitorul voleiului în România?
– Cred că voleiul românesc se dezvoltă, jucătorii au ocazia să joace în străinătate, ceea ce aduce un plus de experiență echipelor naționale.

– Ai dori să devii antrenoare sau să ocupi o funcție de conducere în volei?
– Nu cred că aș fi potrivită pentru antrenorat, dar alte funcții de conducere sunt interesante. Experiența foștilor sportivi poate fi foarte valoroasă.

– Dacă ai putea schimba ceva în sportul românesc, ce ai schimba?
– Aș acorda mai multă atenție copiilor și aș promova cultura sportivă.

– Regrete la final de carieră?
– De-a lungul timpului am mai spus că regret anumite decizii, dar acum, când sunt mulțumită de realizările mele, nu aș schimba nimic.