„M-am întors acasă cu ochiul vinete, mâna frântă și buza tăiată”

Invitată „La feminin”, Maria ne împărtășește povestea vieții sale, pasiunea pentru karate și hobby-urile care îi oferă echilibru. Discutăm despre provocările întâmpinate în drumul spre succes, dar și despre bucuria imensă a victoriilor de pe podium, care îi oferă puterea de a continua.

„O deplasare la un concurs costă mult! Fără ajutorul părinților nu aș fi reușit nimic”

– Avem o premieră „La feminin”, discutând despre karate. Bine ai venit, cum te simți?
– Mă simt foarte bine, m-am recuperat recent după o accidentare. Am avut o pauză de la antrenamente, dar am început din nou cu două sesiuni pe zi pentru a mă pregăti pentru competițiile viitoare.

– De ce ai ales karate? Cum a început totul pentru tine?
– A fost o alegere a părinților mei. Fratele meu a început să facă karate și eu îl însoțeam la antrenamente. Când am intrat în sală, antrenorul m-a invitat să încerc și eu. Inițial a fost ca o joacă, dar mi-a plăcut foarte mult și a devenit o adevărată pasiune. Am început să particip la competiții, iar rezultatele bune m-au determinat să continui, inclusiv la nivel internațional.

– Ai practicat și alte sporturi?
– Da, am făcut gimnastică aerobică până în clasa a XII-a, dar a trebuit să mă opresc din cauza vârstei.

– Cum ai realizat că karate este sportul tău?
– La început nu îmi dădeam seama, dar pe parcurs am realizat prin emoțiile și adrenalina pe care le simțeam atunci când câștigam. Chiar și atunci când nu câștig, mă simt motivată să continui să îmbunătățesc și să obțin locul întâi.

– Câți ani aveai când ai început karate?
– La șapte ani.

– Ce rol au avut părinții tăi în parcursul tău în karate?
– Au fost întotdeauna sprijinul meu! Fără ei, nu aș fi atins toate aceste realizări. Îmi urmăreau meciurile, îmi dădeau sfaturi și știau tot despre adversarele mele.

– Impresionant.
– Pe lângă sprijinul moral, au fost și susținerea financiară. De fiecare dată când mergeam la competiții, era nevoie de o sumă mare și ei nu m-au refuzat niciodată, chiar și când era dificil.

Între școală și karate: „Am făcut multe sacrificii”

– Crescând și realizând tot ce au făcut părinții tăi, ce înseamnă pentru tine?
– Le sunt extrem de recunoscătoare. N-aș fi reușit niciodată fără ei. Îmi dau seama de toate sacrificiile pe care le-au făcut pentru a-mi oferi oportunității și mi-ar plăcea să le pot răsplăti într-o zi.

– Care ar fi cea mai mare recompensă pe care ai putea să le aduci?
– Să mă vadă la Jocurile Olimpice. Chiar dacă karate nu este un sport olimpic în acest moment, sperăm că în viitor va fi. Aceasta ar fi o mare recompensă pentru tot ce au investit în mine.

– Ce îți amintești de prima ta experiență în sală?
– Discutând despre prima competiție, am câștigat meciurile cu punctaj maxim și am primit un premiu pentru cea mai tehnică sportivă. La opt ani, am fost fascinată de acest sentiment.

– Fratele tău practică și el?
– Nu, s-a oprit în clasa a IX-a pentru că nu reușea să le gestioneze pe ambele. Eu am reușit să îmbin școala cu antrenamentele, însă a fost un efort considerabil.

– Deci ai reușit să îți împărtășești între școală și karate. Care a fost dificultatea?
– A fost destul de greu. Am avut rezultate excelente la școală, am fost șefă de promoție cu media 10 și am reușit să mențin un echilibru între studiu și sport.

– Ce ai sacrificat pentru a reuși?
– De exemplu, când aveam teste la facultate, lipsesc de la antrenamente, iar când aveam competiții, lipseam de la școală. Am avut noroc să găsesc înțelegere atât din partea profesorilor, cât și a antrenorilor.

– Ce spuneau colegii despre faptul că faci karate?
– M-au susținut întotdeauna. Atunci când câștigam, colegii mă felicitau, erau primii care aflau despre medaliile mele. De asemenea, erau curioși să afle mai multe despre karate.

– A fost vreodată nevoie să aplici ceea ce ai învățat în autoapărare?
– Din fericire nu, dar sunt pregătită în caz că va fi nevoie.

„Karate nu înseamnă doar forță, ci și agilitate”

– Cum erai când erai mică? Agitată sau mai calmă?
– Deși karate este perceput ca un sport pentru băieți, eu am fost întotdeauna feminină. Mi-a plăcut să port rochii și să arăt bine. Nu m-am lăsat influențată de acest sport.

– Corect. Și în competiții te confrunți cu lovituri?
– Da, antrenamentele pot fi dure, dar nu este nevoie de forță extremă. Este important să comunici și să respecți anumite limite.

– Tu și fratele tău v-ați provocat unul pe altul?
– Da, dar nu ne-am intersectat la competiții, diferența de vârstă a fost semnificativă. Ne-am antrenat împreună, dar nu la același nivel, deoarece el era mai mare.

– Crezi că l-ai fi învins acum?
– Da, cu siguranță. Dacă nu aș fi reușit prima dată, m-aș antrena special pentru a-l înfrunta.

„Îmi doresc să devin profesoară de română și să deschid un club de karate”

– Ești legitimată la Dinamo. Cum ai ajuns acolo?
– Am început la un club școlar și apoi m-am transferat. La Dinamo am fost bine primită și mi-am făcut prieteni. M-am antrenat alături de cei mai mari, iar acum am responsabilitatea să îi ajut pe cei mai mici.

– Cum arată o zi din viața ta acum?
– Când am intrat la facultate am crezut că va fi mai ușor, dar nu a fost. Am multe lecții, ajung să merg și la antrenamente seara. În weekenduri sunt competiții, iar în vacanțe, mai am timp să mă relaxez.

– De ce ai ales Facultatea de Litere?
– Am fost mereu pasionată de limba română. Am participat la olimpiade și am simțit că îmi place mai mult să transform această pasiune în carieră.

– Aș vrea să devin antrenoare de karate și să deschid un club în paralel cu meseria de profesoară de română.

Maria Coman: „Sunt sensibilă și feminină, dar pe saltea nu mă las bătută!”

– Se transformă Maria în ring?
– Da, sunt destul de sensibilă în viața cotidiană, dar pe saltea sunt competitivă. Trebuie să știu că pot câștiga meciul, trebuie să fiu agresivă și atentă la adversar.

– Ai ritualuri înainte de competiții?
– Da, de regulă, mă trezesc, fac duș rece și mănânc sănătos. Mă concentrez, ascult muzică motivațională și-mi fac planuri pentru meciuri.

– Cât de importantă este strategia în karate?
– Este esențială. La nivel internațional, este ca un joc de șah. Trebuie să citești mișcările adversarului și să anticipezi reacțiile lui.

– Tu lucrezi la partea mentală?
– Sigur, am avut perioade dificile, dar am învățat să analizez fiecare meci și să îmi mențin încrederea în mine. Lucrez constant pentru a-mi îmbunătăți rezultatele.

– Cum te-ai simțit când nu aduceai rezultate?
– A fost atât fizic, cât și mental greu, dar am decis să lucrez mai mult pentru a reveni. Am primit ajutor de la kinetoterapeuți care m-au ajutat să mă recuper lez până am fost din nou în formă.

„Am peste 200 de medalii și 50 de cupe! Mă mențin în TOP 3 mondial”

– Care este cea mai muncită medalie pentru tine?
– Toate medaliile sunt muncite, dar cea mai importantă a fost medalia de bronz la Campionatul European U21. La nivel mondial, competiția este foarte ridicată.

– Cu câte competiții participi pentru a te menține în clasament?
– Este important să participi la toate competițiile pentru a aduna puncte. De aceea, e dificil să te menții în top.

– Practica continuă și competițiile sunt cheia succesului.
– Așa este. De fiecare dată mă străduiesc să obțin cele mai bune rezultate.

– Crezi că în România se poate trăi din karate?
– Din păcate, nu prea. Este un sport puțin mediatizat, iar sponsorii nu sunt foarte implicați. Karate este mai mult o pasiune decât o carieră în România.

– Dar de ce să alegem karate pentru copii?
– Este un sport care dezvoltă abilități psihice și fizice. În plus, încurajează socializarea și disciplina.

– Ce ai făcut cu primii tăi bani câștigați din karate?
– I-am reinvestit în competiții deoarece nu aveam asigurate taxele și cheltuielile.

– Cum te-ai gândit în zona modelingului?
– Mă pasionează, dar nu am fost contactată până acum. Este ceva ce aș dori să explorez mai mult.

– Ce hobby-uri ai?
– Îmi place să citesc, în special cărți polițiste, și să petrec timp în aer liber cu prietenii. Mai îmi place să gătesc.

– Îți place să călătorești?
– Da. Am avut ocazia să călătoresc mult cu karate. Destinația mea de vis ar fi America.

– Unde te vezi peste 10 ani?
– Aș dori să am un club de karate și sportivi care să aibă rezultate mai bune decât mine. Karate nu trebuie să fie un sport practicat doar până la o anumită vârstă.

– Ce ai învățat de la mama ta?
– Mama a fost întotdeauna un model pentru mine. De asemenea, Simona Halep și Anzhelika Terliuga sunt exemple inspiraționale pe care le urmez.