„M-ar lovi în față până m-ar desfigura, iar eu aș avea nevoie de intervenții estetice! Plângerea a fost NEGLIJATĂ”

Home » „M-ar lovi în față până m-ar desfigura, iar eu aș avea nevoie de intervenții estetice! Plângerea a fost NEGLIJATĂ”

Gimnastica românească se află într-o situație delicată după Campionatele Mondiale de la Jakarta: la întoarcerea în România, Denisa Golgotă, în vârstă de 23 de ani, a anunțat că a înaintat o plângere pentru hărțuire fizică și psihologică, plângere ce a fost complet neglijată de Federația de Gimnastică.

Campionatele Mondiale din Jakarta s-au încheiat pe 25 octombrie, acum două zile.

Denisa Golgotă: „M-au hărțuit! Au încercat să mă facă să cedez psihic”

„Am făcut o plângere care nu a fost luată în considerare. Toată lumea știe despre ce este vorba. Persoanele cu care mă antrenez în sală m-au hărțuit și au încercat să mă pună sub presiune mentală. Din păcate, Federația nu a reacționat”, a subliniat sportiva.

Gimnasta afirmă că a experimentat discriminare în cadrul echipei și a fost amenințată: „Fetele veniseră tot timpul să-mi împărtășească ce au auzit despre mine – că unul dintre agresori mi-ar da pumni în gură până m-ar desfigura și aș avea nevoie de intervenții estetice”

A fost un an foarte greu din punct de vedere psihic, dar și reușit în același timp pentru mine. Singurele persoane care m-au sprijinit au fost familia, doamna Corina Moroșan, doamna Carmencita Constantin și doamna Silvia Stroescu. Doamna Corina a avut grijă de mine la Jakarta.
Denisa Golgotă – gimnastă

Gimnasta îi acuză și pe oficiali de favoritisme în cadrul echipei: „Acum 5 ani, în perioada în care făceam gimnastică, nu exista o astfel de prioritate, iar acum am fost surprinsă de aceste favoritisme. Eu am un vis și sper că lucrurile se vor schimba după Mondiale, nu este normal ca unele sportive să fie tratate diferit, nu doar eu”

„Bullying-ul a avut loc nu doar în sala de antrenament – atât bullying cât și hărțuire. Am depus o plângere care a fost ignorată complet de Federație. Din păcate, toată lumea a făcut ca nimic să nu se întâmple.”, a adăugat Denisa.

România a terminat Campionatul Mondial din Jakarta fără medalie. De altfel, România nu a mai obținut nicio medalie la Mondiale din 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Oferta pentru utilizatori noi, valabilă la primele patru depuneri, minim 30–100 RON, cu rulaj 35x și valabilitate 30 zile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 30x (cazinou) / 10x (sport). Pariu fără risc 250 RON. Rotiri gratuite în funcție de depunere. Valabil 10 zile.

Bonusul necesită o depunere minimă de 100 RON, cu rulaj de x35 pentru bani sau x1 depunere + x35 câștiguri pentru rotiri gratuite.
Rulaj de 35x pe depunere+bonus și pe câștigurile din rotiri; 7 zile pentru a finaliza pariurile.

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.