Miroslav Zivkovic a fost unul dintre cei mai promițători jucători ai Iugoslaviei, un fotbalist din generația lui Sinisa Mihajlovic, care a impresionat la Wembley.
Viața acestui fost sportiv, care a fost lăudat de faimosul Bobby Charlton, este extrem de complicată în prezent. Într-un interviu pentru „Radio Belgrad”, Zivkovic, acum în vârstă de 55 de ani și uitat de majoritatea, se confruntă cu porfirie, cunoscută sub denumirea de „boala vampirului”, o afecțiune gravă care i-a adus gânduri sumbre.
Trăiesc cu o pensie modestă de 15.000 de dinari, aproximativ 700 de lei, o sumă rușinoasă pentru un fost sportiv de performanță. Soția lucrează și supraviețuim din salariul ei și din pensia mea. Ne îngrijim de animale și îi ajutăm ori de câte ori este cazul. Am inclus soția în proiecte de fotografie artistică și am avut multe expoziții în Belgrad și în străinătate, unde am fost apreciat și am câștigat premii. Din păcate, boala m-a limitat grav, petrecând multe ore în pat, și rar mai pot să ies din casă. O duc pe soție la supermarket, ea cumpără și cară. Ne-am mutat în Irig, la 30 de kilometri de Novi Sad, și trăim în condiții dificile, fără baie sau duș, casa fiind neterminată și îngrădită cu cărămizi. Ne-au fost furate lucruri pe care le-am avut. Aș avea multe de povestit.
– Miroslav Zivkovic
Cine a fost Miroslav Zivkovic: „Wembley-ul mă fluiera pentru a mă destabiliza”
S-a născut la Belgrad în 1970, iar în anul următor familia sa s-a mutat la Novi Sad. Acolo s-a îndrăgostit de fotbal și a început să progreseze în echipele de juniori ale Vojvodinei. Deja de atunci se vorbea despre talentul său.
Dintre toate meciurile din juniorat, cel din 1985 pe Wembley, în fața a 100.000 de spectatori, este cel mai memorabil. Am trăit pentru acel meci, fără somn, deseori visând la momentul respectiv. În acea echipă se aflau și Jugović, Vladan Lukić și Marin Lalić. Purtam echipa pe umeri. Eram cazați la 100 de metri de stadion, nu am dormit toată noaptea, visez la ziua aceea. Dacă m-ați fi întrebat înainte de meci despre performanța mea, aș fi simțit o intuiție puternică că va fi bine, iar așa a fost. Am fost desemnat cel mai bun jucător, iar Wembley-ul a fost atât de impresionat încât mulțimea mă fluiera pentru a-mi distrage atenția. După 15 minute, am condus cu 2-0, iar ambele goluri au fost fructificate grație unor pase decisive. Le-am zdrobit pe englezi și Wembley-ul a tăcut în timpul meciului, doar spre final au început să strige „Ole” pentru a-mi recunoaște dominația.
După meci, m-am alăturat invitaților de onoare și am fost declarat cel mai bun jucător.
„Bobby Charlton m-a recunoscut, mi-a spus că am un talent extraordinar”
„După meci, am căzut cu toții la pământ, eu fiind desemnat cel mai bun jucător. Bobby Moore și Gordon Banks erau acolo, iar eu m-am apropiat de Bobby Charlton pentru un autograf. M-a recunoscut și a făcut aluzie la numărul 11 de pe spate, spunând că sunt un talent extraordinar, să continui așa. Mulți jucători mari nu au avut ocazia să joace pe Wembley la 15 ani, în fața unei asemenea mulțimi. Aș putea vorbi ore întregi despre acea experiență.”
A debutat pentru Vojvodina în 1991. „Când m-am întors în Iugoslavia, toată lumea știa despre prestațiile mele de pe Wembley, iar eu am apărut pe coperta unei reviste. Am fost nevoit să aștept să cresc fizic, având doar 15 ani.”
Bobby Charlton
Miroslav a dorit să își continue cariera la Vojvodina, dar în 1992 a trebuit să plece din cauza situației tensionate din Iugoslavia. După ce nu a reușit să ajungă în cluburile mari care l-au dorit, precum Aris sau Olympiakos, a cerut impresarului săi să îi găsească orice club, ceea ce l-a adus în liga a doua.
„A izbucnit războiul, totul s-a stricat. Salariile erau mizere și supraviețuirea devenise aproape imposibilă. Astfel, am ajuns pe lista de transferuri și, având multe oferte, am mers în Grecia în loc să mă transfer în Franța sau Italia, unde avusesem oferte la 15 ani.”
În Grecia, totul părea să fie pe drumul cel bun.
„Aveam oferte de la cluburi mari, dar mi-am spus impresarului grec să îmi găsească orice club pentru a rămâne în Grecia. Așa am ajuns la Naousa, în liga a doua. Am reușit să iau locul celui mai mare talent din echipă, Vasilis Tsiartas, care a fost ulterior vândut la AEK. Televiziunea de stat îmi apreciază golurile, jucam bine și eram dorit de cluburi mari.”
„Simțeam că mor. M-am îngrășat și au început problemele de sănătate”
Însă au început problemele din cauza antrenamentelor intense.
„Suprasolicitarea și deshidratarea m-au adus în această stare complicată. Simțeam că ceva nu era în regulă în corpul meu. După multe vizite la medici, am încetat să mă antrenez, având dureri constante și m-am îngrășat. Exchange-ul de mușchi în grăsime a fost rapid, și mulți au observat că ceva nu era bine cu mine, deși eram căutat de cluburi mari.”
După o lună de spitalizare, am descoperit că am o afecțiune gravă.
Am continuat să consult medicii, iar banii câștigați în Grecia i-am cheltuit pe tratamente, inclusiv câteva luni la spitale celebre din Serbia.
Cum a aflat ele despre problema sa de sănătate: „Am porfirie”
„După multe eforturi și nefiind clar care era cauza stării mele, am ajuns în America unde, cu greu, am strâns fonduri pentru a mă trata. Medicii de acolo mi-au confirmat că am porfirie, o tulburare metabolică care îmi pune viața în pericol”.
Porfiria este o boală genetică rară care afectează doar două persoane din 100.000.
„Nimeni nu îmi poate cumpăra medicamentele de care am nevoie”
Zivkovic a explicat și că boala l-a transformat.
A învățat să nu mai aibă încredere în oameni, simțind că a fost abandonat de mulți, inclusiv de cei ce se pretind a fi prieteni. Nimeni nu vrea să îi cumpere medicamentul de care are nevoie, o injecție rară și costisitoare. Fără aceasta, el poate ajunge în stări critice și a menționat cât de îngrijorător poate fi când are un atac.
