După ce a petrecut finalul recent încheiat al stagiunii pe parcursul unui împrumut la Aston Villa, din partea lui Manchester United, Marcus Rashford nu va evolua pentru ”Diavolii roșii” nici în sezonul viitor.
Echipa engleză a repetat situația, iar Rashford va îmbrăca de data aceasta tricoul Barcelonei până în iunie 2026.
Marcus Rashford își amintește de Manchester United după transferul la FC Barcelona
După semnarea contractului cu FC Barcelona, Marcus Rashford a comentat și despre fosta sa echipă, Manchester United.
Britanicul a menționat că nu are nimic negativ de spus despre clubul de pe ”Old Trafford” și a subliniat recunoștința sa pentru oportunitățile primite acolo.
”Nu am nimic rău de zis despre Manchester United. Cred că a fost o parte esențială a vieții mele, sunt recunoscător… Le urez numai bine și sper să aibă succes în viitor”, a declarat Marcus Rashford.
Rashford a fost o parte a clubului Manchester United pe tot parcursul carierei sale. Un produs al academiei, englezul a debutat în prima echipă a ”Diavolilor roșii” în ianuarie 2016.
Pe parcursul carierei la United, Rashford a înregistrat 426 de apariții în toate competițiile. A marcat 138 de goluri și a oferit 77 de pase decisive, acumulând peste 28.000 de minute pe teren cu echipa lui Manchester United.
🚨 Marcus Rashford: “Nu am nimic rău de spus despre Manchester United”.
“Cred că a fost o parte importantă a vieții mele, sunt recunoscător… Le doresc tot binele și sper să aibă succes în viitor.”