Pe Arena Națională, Edin Dzeko a ajuns la meciul cu numărul 140 cu naționala Bosniei și Herțegovina. Căpitanul echipei a fost înlocuit la pauză, după ce a suferit o accidentare din cauza lui Mihai Popescu.
În minutul 34, stoperul de la FCSB a lovit din întâmplare pe Dzeko cu piciorul în față. Mihai Popescu nu a fost sancționat, iar atacantul devenit jucător la Fenerbahce a fost înlocuit la pauză cu Samed Bazdar, atacantul de la Zaragoza.
Bosniacul a suferit o fractură a nasului, dar a fost afectat și la ochi și mâna stângă, detalii vizibile în fotografiile postate pe rețelele sociale. Printre cei care au comentat s-a numărat și Mario Balotelli, cunoscut pentru stilul său excentric. “Ce bine îți vine așa!” a fost reacția atacantului italian, care a fost coleg cu Edin Dzeko la Manchester City.
Edin Dzeko, pe cale să semneze cu Fenerbahce după meciul cu România – Bosnia
La câteva zile după meci, presa din Turcia anunță că Edin Dzeko ar putea semna un contract cu Fenerbahce. Înțelegerea sa actuală se încheie la sfârșitul sezonului, însă clubul din Istanbul i-a făcut o nouă ofertă.
Fenerbahce i-a propus lui Dzeko un contract pe încă un sezon și un salariu de 3 milioane de euro. Remunerația sa ar fi ușor inferioară celei actuale, de 4,2 milioane de euro pe an, conform surselor.
Informațiile din Turcia sugerează că Dzeko se simte foarte bine în Istanbul și ar putea accepta oferta de la Fenerbahce, chiar dacă există și interes din partea altor cluburi, inclusiv din MLS.
Cu o carieră ce include echipe precum Wolfsburg, Manchester City, AS Roma și Inter, Dzeko joacă la Fenerbahce din vara anului 2023. În acest sezon, el a înscris 19 goluri și a oferit 7 pase decisive în cele 43 de meciuri jucate sub conducerea lui Jose Mourinho.