Giuleștenii au făcut deplasarea miercuri seară la Sibiu pentru meciul cu Hermannstadt în semifinalele Cupei României. Odată cu acest rezultat nefavorabil, Rapid a pierdut și un obiectiv important, respectiv câștigarea competiției.
Marius Șumudică a anunțat că demisionează în fața suporterilor: ”Nu mai sunt antrenorul Rapidului. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați realizat”
Înainte de a urca în autocar, Marius Șumudică a ținut un discurs în fața suporterilor care au venit la Sibiu pentru a-și încuraja echipa în semifinala Cupei României.
Șumudică le-a comunicat acestora că nu mai ocupă funcția de antrenor al echipei.
”Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați realizat. Ați fost extraordinari astăzi. Ascultați-mă până la final. Este greșeala mea. Începând de acum, nu mai sunt antrenorul Rapidului. Vă doresc mult succes în continuare. Eu, ca antrenor”, a afirmat Șumudică.
știre în curs de actualizare