Juventus a renunțat fără milă la antrenorul care, cu opt luni în urmă, conducea ambițios și costisitor proiectul de reformare și întinerire a echipei. Thiago Motta a fost o altă alegere greșită a conducerii bianconere, în căutarea identității pierdute, sau a fost el doar un „miel sacrificat” ales în grabă de cineva care încearcă să își salveze postul?
Vreau să încep cu Cristiano Giuntoli, numit director sportiv în 2023. Fostul director al lui Napoli, unde a câștigat titlul înainte de a se alătura lui Juventus, l-a umilit pe Motta, spunându-i direct că „îmi e rușine că te-am ales”, în timp ce îi înmâna demiterea!
1,5 milioane salariu anual și 234 de milioane pentru achiziții!
Originar din Il Calcio la Carpi, unde a contribuit la promovarea din D în Serie A, Motta a avut voie să cheltuie de 11 ori mai mult pe transferuri decât în sezonul său de debut la Torino, aducându-i, în vară și iarnă, 13 jucători.
Thiago Motta, alături de Cristiano Giuntoli
Chiar și cu o reducere a cheltuielilor cu salariile (al său se ridica la 1,5 milioane de euro net până în 2028), rezultatele vorbeau de la sine. Echipa avea cu șapte puncte mai puține decât anul trecut și ocupa două poziții mai jos, lipsind orice șansă reală de a atinge obiectivele.
Giuntoli, temându-se că va fi tras la răspundere pentru rezultate, a acționat ca micii fermieri români, revoltați că li se interzice exportul de miei bolnavi.
Pirlo, Allegri și Motta pentru 2 Cupe și o Supercupă
Așadar, l-a sacrificat pe Thiago Motta în încercarea de a aduce un lider de vestiar, adoptând aceeași măsură cu Max Allegri (o revenire nefericită). L-a concediat după finala câștigată a Cupei Italiei și l-a înlocuit temporar cu Paolo Montero, un fundaș care nu se implica în jocul ofensiv.
Revenirea lui Allegri, după o carieră impresionantă cu 11 trofee italiene, s-a dovedit o altă încercare eșuată de a schimba ADN-ul Juventusului, după experiența cu Andrea Pirlo.
Pirlo, un mijlocaș de excepție, dar care nu a reușit să devină un tehnician de top, a avut un sezon și el. Din acel moment, Juventus a câștigat două Cupe și o Supercupă a Italiei!
Thiago Motta a avut 18 victorii, 16 egaluri și 8 înfrângeri în 42 de meciuri, cu un golaveraj de 65-46.
Numai Mbangula și Bremer l-au lăsat un mesaj la despărțire!
Povestea lui Motta nu a avut fericire, deși începuturile păreau promițătoare. A promovat mulți tineri, dar doar Mbangula și Bremer i-au trimis un mesaj de rămas bun. A avut o perioadă lungă de invincibilitate, oferind impresia că Juventus nu era prea mult pentru un antrenor fără experiență.
Datorită stilului său diferit, nu a reușit să gestioneze un vestiar complex și nu a putut să ofere o identitate clară echipei.
A schimbat frecvent echipa de start, mutând jucătorii dintr-o parte în alta, fără a avea un plan bine definit. A avut conflicte, chiar incredibile, scos-l pe Dusan Vlahovic în meciul cu Napoli, la pauză, pentru a-l înlocui cu un mijlocaș, Timothy Weah!
Dusan Vlahovic, în alb-negru
Ruptura cu Vlahovic și pierderea vestiarului
Aceasta a marcat sfârșitul relației cu atacantul sârbs, care, de supărare, a marcat două goluri în patru zile. Criza s-a acutizat în ianuarie, când Motta a adus un nou jucător, Kolo Muani, în încercarea de a-și afirma autoritatea.
Acești jucători (foarte costisitori), cu excepția lui Di Gregorio și Kephren Thuram, s-au dovedit în mare parte dezamăgitori: Koopmeiners, Douglas Luiz și Nico Gonzalez.
Timpul nu a mai avut răbdare cu Thiago Motta, care a devenit o victimă mult înainte de Paște. Îmi pun întrebarea: ce a realizat Giuntoli cu Igor Tudor, un antrenor impulsiv, sezonul trecut?
A câștigat patru luni, sperând să valorifice șansa? Dacă și Tudor eșuează și echipa nu se califică în competițiile europene?
Cine va plăti pentru greșelile de pe piața de transferuri și despăgubirile pentru demiterea întregului staff tehnic? Cum va mai convinge pe cineva să devină antrenor la o echipă de Europa sau Conference League?
Antrenori precum Conte sau Pioli nu ar avea motive să-și părăsească echipele pentru a-și asuma un pariu riscant, riscantul de a deveni următorul sacrificat.
